Istoria artei a lui Gombrich este unul dintre cele mai cunoscute volume dedicate subiectului din întreaga lume.

Nu numai că problemele de istoria artei sunt dezbătute într-un mod logic, cu un vocabular simplu, uşor de înţeles de către oricine, nu numai de specialişti, dar şi întreaga perspectivă asupra unui subiect atât de amplu este limpede, făcându-i uşor pe cititori să perceapă modificările esenţiale care apar la trecerea de la o perioadă la alta şi motivele care stau în spatele acestor schimbări. Cei care sunt neîncrezători în utilitatea unui astfel de proiect pot deschide volumul la prima pagină, unde vor da peste următoarea frază, poate cea mai potrivită frază pentru a începe o istorie a artei: „S-o spunem clar, de la început, «arta» nu are existenţă proprie. Există doar artişti.”

Arta nu este un scop în sine, nu este o categorie apriorică, ci doar o predispoziţie către imitarea lumii ideilor, o modalitate de a se exprima şi de a relaţiona cu universul înconjurător. Arta este consecinţa iubirii de frumos, a nevoii de expresie pe care fiecare om o încearcă. Privită din acest punct de vedere, arta nu este o categorie care să impună în mod obligatoriu manifestări de anumit tip, dezvoltarea ei nu este indiferentă de condiţia umană şi de experienţele semnificative ale unei epoci. Cum arta este rezultatul muncii artiştilor, ea este, asemenea oamenilor, condiţionată de timp şi spaţiu, deşi îi supravieţuieşte creatorului său. Tocmai datorită trăiniciei sale, opera de artă a fost mult timp considerată o formă de absolut. Dacă ea le supravieţuieşte creatorilor, asta înseamnă că are caracter veşnic, fiind deci o fărâmă de divinitate pe Pământ. Aşa au crezut foarte multe generaţii din trecut şi tocmai din pricina acestei credinţe arta a avut foarte mult de suferit. Fie că este vorba de iconoclaşti, care condamnau închinarea în faţa artei, fie că este vorba de cruciaţii care distrug monumentele antichităţii păgâne, nu puţine sunt luptele duse împotriva trăiniciei operelor de artă. Distrugerile sunt imense, iar pierderile pe care le-am suferit sunt regretabile.

Fără existenţa acestui avânt religios care a dominat secole întregi ale istoriei omenirii, întregul nostru univers imagistic şi artistic ar fi arătat probabil total altfel. Gustul prezentului este influenţat nu numai de tradiţia la care ne raportăm, ci şi de concepţiile filozofice şi perspectivele cognitive care domină o anumită perioadă. Tocmai de aceea trebuie să apreciem Istoria artei a lui Gombrich ca un text special, diferit de cele care au aceeaşi temă, căci autorul îşi propune, încă de la bun început, nu să dea verdicte asupra talentului şi importanţei unui artist anume, ci să îi dea cititorului acces la o perspectivă evolutivă, care explică modalitatea în care artele s-au influenţat şi în care artiştii au învăţat unii de la alţii şi măsura în care au putut să evolueze în cadrul unei scheme temporale limitate. Gombrich nu îşi propune să lipească etichete axiologice pe spatele tablourilor, statuilor şi clădirilor, ci să ne arate de ce opera respectivă a ajuns să arate aşa şi nu altfel. De la primele studii de perspectivă şi până la revoluţionarea totală a stilului de la începutul secolului al XX-lea şi până în prezent, întreaga analiză a lui Gombrich este limpede, clară şi concisă.

Un alt lucru asupra căruia Gombrich ne atrage atenţia este posibilitatea de a face erori de judecată din pricina faptului că ne obişnuim prea mult cu valorile unei perioade. Dacă artiştii contemporani experimentează în moduri dintre cele mai şocante, asta nu înseamnă că această tendinţă a existat permanent. Mai mult, el se întreabă dacă nu poate exista situaţia în care un artist genial al contemporaneităţii să fie neglijat din pricina faptului că are o atitudine extravagantă. Modul în care ne raportăm la gustul epocii fluctuează şi este esenţial să ne păstrăm obiectivitatea în momentul în care evaluăm creaţiile artistice pentru a face cât mai puţine greşeli pe care istoria să ni le poată imputa.

Datorită clarităţii cu care se exprimă şi a modului coerent de a percepe istoria artei ca o înlănţuire de influenţe, Istoria artei a lui Gombrich este o lucrare esenţială pe care niciun cititor nu ar trebui să o rateze, fiind probabil cea mai bună introducere în studiul fenomenelor artistice, îndeosebi a celor europene.

Andreea D.

Unde gasiti cartea