Luni, 17 decembrie 2012, ora 19.00, la Grand Café Galleron, din strada Nicolae Golescu, numărul 18A (în spatele Ateneului Român), SYNCHRO ART vă invită la vernisajul expoziţiei BEYOND, ce poartă semnatura Cristinei JOIA.

Proiectul BEYOND ne poartă într-o impresionantă călatorie dincolo de aparenţă, într-o încercare-spunem noi reuşită-de a descoperi linia fină dintre interiorul ascuns al lucrurilor şi exteriorul sesizabil,provocandu-ne să extindem limita percepţiei.

“Asemenea unui alchimist, Cristina Joia experimentează diferite mecanisme vizuale creând un spatiu ludic.

Prezenţa umană, aproape imaterială, devine un semn vizual într-o febrilă căutare a sinelui, dincolo de graniţele pânzei.

Lucrările sale pun sub semnul întrebării ideea de substanţă, materia nu e folosită pentru a infăţişa o idee, ci este un subiect in sine.

Cu fiecare piesă privitorul ia parte la un ritual de construcţie şi deconstrucţie.

Impredictibilitatea suprafeţei este populată cu simboluri: cerc , amprentă, cub, aripă, chipuri , linii alcătuind un eseu vizual ce pare că se rescrie permanent.”(George Turia, artist vizual, Toronto)

Luni, la vernisaj, alături de artistă vor fi doi buni prieteni ai acesteia: Gabriel Bălănescu şi Lestat Monroe.

Foto: Cristi Calota

Filmare: Cătălin Calota, editare: Cristi Farcaș