Expoziţia artiştilor Delia şi Vlad Corban – Între cer şi pământ rămâne deschisă la Calpe Gallery, Bastion Theresia – Timişoara, până în data de 15 decembrie 2012.

Între cer şi pământ – Delia şi Vlad Corban la Calpe Gallery

 

Expoziţia artiştilor Delia şi Vlad Corban –  Între cer şi pământ rămâne deschisă la Calpe Gallery, Bastion Theresia – Timişoara, până în data de 15 decembrie 2012.

Constantin Prut  despre „Permanenţa sacrului” în lucrările Deliei Corban:

„Tot ceea ce părăseşte atelierul Deliei Corban este impregnat, şi în concepţia formală şi în suprastructura literală, de valorile sacrului. Obiectele sale de bronz, de lemn sau de ipsos ascultă de un program care le determină conformaţia, în imediată stare de comunicare cu o sarcină spirituală. Unele obiecte sau serii de obiecte poartă prin însăşi existenţa lor, prin motivaţia apariţiei şi fixării în conştiinţa formată sub semnul ideologiei creştine, o trimitere la spaţiul divin. Din această categorie se pot cita morfologiile a căror simplă numire le asigură o lectură în ordinea sacrului (dintr-o listă mai lungă, amintim Cruce, Clopot, Prapor, Toacă, Templu).

(…)

Emisiunea de mesaje literale ajunge să părăsească cumintea aşezare în proximitatea formei evocatoare a ritmurilor şi atribuţiilor sacre, şi, chiar adosate unui suport formal, să asigure singură identitatea unui obiect. De bună seamă, relaţia cu ansamblul de funcţii spirituale îşi păstrează puterea de modelare a formei, dar încet-încet şirul de litere trece pe primul plan, evoluând dincolo de forma care le poartă (Testament, Creştinare). Uneori, un asemenea flux literal poate să stingă banalitatea unui lucru oarecare, desprinzându-l din inventarul laic, şi aşezându-l în ordinea specială a reperelor sacre. Aşa se întâmplă cu pernele, a căror formulă spaţială şi prestigiu se reazămă pe inscipţia cu care o dotează artista. În măsura în care inscripţia se concretizează, obiectul îşi modifică statutul spaţial.

Uneori, tentaţiile expresiei sculpturale stau la baza unor forme care nu-şi anexează discursuri literare, ci o conduc pe Delia Corban spre realizarea unor lucrări care par să anunţe un drum nou, care se arată promiţător. Astfel de lucrări (Roade, de exemplu) nu anulează, credem, experimentele de până acum, ci, dimpotrivă, le utilizează capacitatea de a acredita în lumină volume cu o reală forţă de consacrare.”

Alexandra Titu despre Spaţiul şi timpul metamorfozelor” la Vlad Corban:

“Vlad Corban îşi localizează imagistica actualului ciclu aparent peisagistic, dar având ca nucleu semantic metamorfoza, ca proces natural şi ca proces cultural din arealul fantasticului – în fecunditatea ambiguă a bălţii, spaţiu al interpenetrărilor dintre apă, aer şi pământ, mediu al luminozităţii filtrate de ceţuri, al întunecimilor transparentizate de lumina difuză. Balta, mlaştina este de asemenea un mediu în perpetuă regenerare, de forme de viaţă, morfologic proliferative. Această bogăţie formală este însă atenuată, ambiguizată, dizolvată în masa aburoasă de griuri foarte fin nuanţate, ale cerurilor nediferenţiate de ape, şi de pământul semnalat de vegetaţia monoton nediferenţiată. Imaginea este însă rafinată, angajată în poziţionări estetice abstractizante sau tinzând spre descripţie, prin gradul de fidelitate mimetică (niciodată acuzat realistă), unele dintre compoziţii fiind aproape abstracte, reperele vegetale, insectele graţioase – predilect libelule – devenind doar semne dinamice, aproape de literele unui prototip de scriere.

Aceeaşi vectorizare filigranată transformă suprafaţa suportului plan într-o reţea grafică dinamică şi expresivă, ce activează masele de griuri pictural-continui şi fluide, care asigură o profunzime tulbure, în ale cărei consistenţe aburoase hăţişurile desfăşoară ambigua structură aleatorie vegetală. Uneori, semnele se precizează ca morfologii relativ descriptive.

Contextul astfel definit vizual ca ambiguitate generativă aşteaptă accentele/evenimentele/figurile care impun metamorfoza ca pe un act cultural, legat de timp ritmat de inserturi rituale, de procesiuni în care temporalitatea devine recurentă, iar figurile îşi susţin iminenţa aderenţei la statutul schimbat printr-o recuzită de acoperăminte de cap, instrumente muzicale şi alte accesorii necesare travestirii. Travestiul cu identitate imprecisă istoric, dar evoluând între arhaism şi medievalitate, este garantul suspendării timpului  linear cotidian, nesemnificant, desacralizat, steril, ca potenţialitate imaginativă şi reinstaurează, printr-un ritual imprecis, printr-o referinţă mitică, aleator mitică, resacralizarea. Metamorfoza travestiului contaminează realitatea personajelor şi, mai profund şi mai vast, întreaga realitate, naturală şi umană.

Metamorfoza nu operează însă doar ca temporară instalare a realităţii sub cupola sacrului, ci reactivează potenţialul generativ al unei fecundităţi arhaice, fantastice, haotice. Peşti gigantici, figuri animaliere, plutesc, transpar prin mediul aproape condensat într-o fluiditate lichidă, creînd o tensiune specifică sintezei de ficţional, fantastic, şi un real devenit imprecis.

Această invazie a monstruosului ţinând de fecunditatea necontrolată, monstruoasă a maselor acvatice, ce dublează germinaţia în etaloane de operaţionalitate pozitivă, de legitate armonică, indică ciclul de sărbători de la reînnoirea timpului, care deschid spaţiul şi timpul cosmicizat haosului pentru un flux de energie pentru a-l reînchide spre un ciclu temporal restaurat şi purificat.”