Ștefan Câlția la Cafeneaua critică(Club A, joi 15 noiembrie 2012)
Invitatul ediției din 15 noiembrie al Cafenelei critice este marele pictor Ștefan Câlția, devenit de cîteva luni, de pe 15 mai, septuagenar. În acest an aniversar, Galeria Posibilă din București, condusă de Matei Câlția, fiul său, a organizat un ciclu de expoziții speciale, unele cu cîte o singură lucrare a artistului, sub titlul Șapte povești cu Ștefan Câlția*. În această perioadă, publicul poate vizita „capitolele” V și VI ale acestui proiect: Stejar pentru Rege – Flori pentru Regină la Galeria AnnArt (1 noiembrie-8 decembrie 2012, singurul „capitol” plasat în alt spațiu)** și Desen mare la Galeria Posibilă (8 noiembrie-1 decembrie 2012).
La Cafeneaua critică, Ștefan Câlția va vorbi despre viața și opera sa.
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control. De la debutul „stagiunii” 2011-2012, Cafeneaua critică a revenit la Club A şi se desfăşoară joia seara (uneori miercuri)***.
*
Cafeneaua critică
Joi 15 noiembrie 2012, orele 19.00-21.30
Club A
Bucureşti, Str. Blănari Nr. 14 (între Universitate şi Piaţa Unirii, vizavi de Sfîntul Gheorghe)
Contact: 0737-210.978 (Paul Radu)
www.cluba.ro
_________
* Detalii la adresa www.posibila.ro
** Detalii la adresa www.annartgallery.ro
*** Invitaţii stagiunii 2012-2013 a Cafenelei critice: Ion Ianoşi (ediţia a 74-a); grupul 2Meta+ (Maria Manolescu, Romelo Pervolovici, Radu Pervolovici), Adrian Guţă, Silvia Saitoc, Matei Sâmihăian (organizatori şi curatori ai ediţiei a V-a a Bienalei Tinerilor Artişti) (ediția a 75-a); Adina Berciu-Drăghicescu, Cristian Dumitru, Cătălin Țîrlea, Georgiana Vlahbei, Daniel Nancu (ediția a 76-a), Alice Georgescu, Andreea Dumitru, Cristiana Gavrilă, Doina Papp, Vera Molea, Anca Mocanu, Mircea Florian, Ileana Lucaciu, Ludmila Patlanjoglu, Andreia Bârsan, Vlad Arghir (organizatori ai Festivalului Național de Teatru, ediția 2012, artiști participanți la festival, critici de teatru, jurnalişti) (ediția a 77-a).
Recent Comments