18 octombrie 2012, mansarda Join’ Point București, Str. Arcului nr. 8, sector 2.
Fondată în urmă cu cinci ani, activă pe scenele din Olanda şi cu participări la festivaluri în Italia, Statele Unite ale Americii, Germania, Austria, Elveţia, DumiTrio- formată din chitaristul George Dumitriu, basistul Mattia Magatelli şi percuţionistul Kristijan Krajncan- cântă la Join’ Point pentru entuziaştii jazz-ului şi ai experimentelor sonore.
Chitaristul român George Dumitriu și bateristul sloven Kristijan Krajnčan s-au cunoscut ca studenți ai Prins Claus Conservatorium din Groningen, Olanda. Au cântat în diverse proiecte împreună, dintre care cel mai important este Kaja Draksler Acropolis Quintet, cu care au și înregistrat 2 discuri. Împreună cu basistul italian Mattia Magatelli, au început să cânte în formulă de trio din ianuarie 2010. Primul concert împreună a dovedit o conexiune muzicală excepțională între membrii componenți și o afinitate pentru improvizație care unifică și alte genuri muzicale exterioare jazz-ului (muzică clasică, electro, rock).
Repertoriul DumiTrio este format din compoziții ale membrilor, concentrâdu-se pe cele ale chitaristului, care este responsabil și cu îmbogățirea ‘sound’-ului de grup prin folosirea procesării electronice. Primul disc DumiTrio a fost înregistrat în Amsterdam şi va ajunge la public chiar în acest an.
Artiştii sunt cunoscuţi nu doar pe scena muzicală internaţională ci si pe cea locală. Anul trecut, DumiTrio au încȃntat iubitorii de jazz printr-o reprezentaţie alături de saxofonistul Cristian Soleanu, desfăşurata în Bucureşti şi difuzata de către Radio Romȃnia Muzical către 17 milioane de ascultători din întreaga Europa.
Pe 18 octombrie 2012, muzicienii vor face o nouă demonstraţie de talent şi tehnică în concertul programat în mansarda Join’ Point București, Str. Arcului nr. 8, sector 2. Pentru George Dumitriu, aceasta este un al doilea performance pe scena Join’Point, după ce în luna iulie a susţinut un spectacol aici alături de Sebastian Burneci, Joe Peri şi Cătălin Milea.
Mai multe despre DumiTrio
George Dumitriu chitară, laptop electronics
Chitaristul și violonistul băcăuan George Dumitriu, rezident în Amsterdam, a studiat arta jazz-ului în Olanda și în New York cu muzicieni recunoscuți internațional: Adam Rogers, Mike Moreno, David Gilmore, Ben Monder, Jesse van Ruller. A susținut turnee și concerte numeroase pe teritoriul European, în săli de concert prestigioase precum Bimhuis, Concertgebouw (Amsterdam), Porgy&Bess (Viena), Flagey Hall (Bruxelles). Artistul experimentează fuziuni de genuri muzicale și procesare electronică cu Kaja Draksler Acropolis Quintet și în duo cu câștigătoarea Montraux Jazz Vocal Competition 2010, Sanem Kalfa, pentru care lucrează și în calitate de compozitor. În anul 2007 înregistreză primul său album în calitate de co-lider al grupului Re-bop Unit, avându-l ca invitat pe saxofonistul Dick Oatts, recunoscut în special pentru colaborarea sa cu Thad Jones/Mel Lewis Orchestra.
Mattia Magatelli contrabas
Mattia Magatelli este unul dintre cei mai importanți basiști italieni din generația tânără, începând studiul contrabasului autodidact.A concertat în săli prestigioase, precum Blue Note, Auditorium în Roma, Teatrul Franco Parenti, Press Club, Auditorium of the Humanitarian Society şi a cântat alături de muzicieni recunoscuți internațional precum Franco Cerri, Guido Manusardi, Gianni Cazzola, Enrico Intra, Billy Cobham, Alex Sipiagin, Mark Gross, Owen Hart Jr., Carlo Atti.
Kristijan Krajnčan tobe, percuție
Bateristul sloven Kristijan Krajncan face parte din programul de master muzică de film al Conservatorului din Amsterdam. În august 2006 a câștigat premiul I al concursului de compoziție Jazzon, Slovenia. În 2008 a studiat pentru un semestru în New York cu bateriști de renume mondial precum John Riley, Joey Baron și Richie Morales. În același an a participat alături de Annegus Teerhuis Trio în finala concursului Dutch Jazz Competition din cadrul Festivalului North Sea Jazz (Rotterdam).
Kristijan Krajncan a realizat un CD cu ansamblului său avându-i ca invitați pe Jimmy Green și Ambrose Akinmusire, ambii muzicieni recunoscuți pe scena de jazz din New York.
În 2008 a colaborat cu Big-band-ul Național Radio TV Slovenia în calitate de solist invitat.
Ce este Join’Point
Conceput ca un spaţiu deschis exprimării şi experimentului artistic, Join’ Point ţinteşte să reunească diferite arte precum muzică, arte vizuale, teatru, dans şi să implice spectatorul printr-o apropiere a acestuia de performeri prin cursuri, ateliere, demonstraţii sau repetiţii cu public.
De la deschiderea sa în luna mai a acestui an, Join’ Point a conceput şi găzduit o serie de evenimente- de la concerte de jazz pȃna la teatru, workshopuri sau ateliere de percuţie – având alături artişti precum Mihai Iordache, Sebastian Burneci, Sorin Romanescu sau regizorul Vera Ion.
Pentru mai multe infomatii:
http://www.facebook.com/join.point
Recent Comments