>Inwards<

17 September – 25 October 2012

Primordial lucrările lui Mircea Stănescu rămîn fotografia, desenul şi instalatia. Cunoscut pentru delicateţe şi abordarea spirituală a manualităţii, Mircea Stănescu propune de fapt versiuni ale unei instalaţii domestice, replici stranii cu înteles personal pentru dorinţe şi amintiri nespuse.

Formele şi motivele au puternice conotaţii personale. Doar că Mircea Stănescu îşi protejează relaţia cu lucrurile sale. Vorbeşte rar despre ele. Iar când unele dintre lucruri se distrug, încearcă prin ordine să salveze o anumită nevoie de puritate, o puritate represivă.

Narativismul rămîne personal. Între amăgire şi normalitate, între pop art şi realism magic, între surealism şi minimalism. Există un sens al energiei şi foarte multă vulnerabilitate. Subiectele sunt dantele, aripi albe, ideea de aripă neagră, serafimi, ochelari care te protejează în timpul eclipselor, mâini încordate, cerul văzut printr-un luminator, apa, gheaţa, lumina în general. Obiectele sunt vise, oameni pe care îi cunoşti, lucruri pe care le-ai citit, obiecte din trecutul tău, din istoria ta. Pentru că obiectele nu sunt întotdeauna chiar obiectele respective. Mircea Stănescu le transformă în obiecte cotidiene. Orice lucru face întotdeauna trimitere la altul şi legătura dintre îngeri si ochelari de carton argintiu nu mai este chiar bizară. Obiectele devin realitatea ta. Au un stil grafic curat, au normalitate, au memorie. Dar sunt revendicative. Dezvoltă un idiom unic. Un limbaj vizual strălucitor cu rare izbucniri publice. Sunt însoţite mereu de o explicaţie scrisă, tehnică şi poetică în acelaşi timp. Accentul este pus pe spaţii pesonale şi fragilitate.

Lumea lor devine un refugiu pentru realitate. Întrebările sunt despre idealurile şi valorile copilăriei, familiei, casei, religiei. Obiectele sunt simple, alegoriile ambiţioase.

Arhiva iconografică este solitară, vulnerabilă ca viaţa însăşi.


Mircea Stănescu s-a născut în 15 iunie 1954 la Ploieşti. A absolvit Universitatea de Artă Bucureşti, secţia tapiserie. Face parte dintre artiştii pregătiţi în laboratoarele experimentale ale Atelierului 35 din Sibiu şi Bucureşti, moment în care face trecerea la desen, instalaţie, fotografie şi text. A ales să lucreze şi să expună la extremele sistemului de artă: în muzee – Muzeul de Artă din Bucureşti (1990), Muzeul Brukenthal din Sibiu (1996, 1999), Muzeul de Artă din Cluj (1998), MuseumsQuartier din Viena (2002), în spaţii alternative – la The Fabrik Workshop and Museum din Philadelphia (1993), Fundaţia La Napoule, Franţa (1996), ‘at the Brewery Project’ Los Angeles (1999) şi galerii – Galeria Christine Koenig din Viena (2006). A participat la Trienala de Desen de la Wroclaw, Polonia (1992), la Bienala de la Novi Sad, Serbia (1999), la Periferic 3, Iaşi (1999).
De cele mai multe ori, Mircea Stănescu foloseşte experienţa şi logica vizuală personală pentru a produce o artă literalmente reflexivă şi contemplativă. Lucrările poetice, cu accente umanist – existenţialiste i-au impus o joacă cu memoria necunoscută şi radicalitatea temporalităţii, context în care Mircea Stănescu ia decizia izolării artistice.
Pe parcursul ultimilor ani, demersul artistic se mută în atelier, iar preocupările lui merg în direcţia reprezentărilor autobiografice, bazate pe criterii foarte personale, asociate cu decizii intuitive. În atelier, Mircea Stănescu a scăpat de sub dictatura artei pentru a accepta tipologii fragile, efemere, dar familiare, cum ar fi umbra, oglinda, fumul, memoria sau limita.

Galeria Calina este un spaţiu independent, dedicat artei contemporane, care încurajează creaţia tinerilor. În cei cinci ani de activitate neîntreruptă, Galeria Calina a expus artişti contemporani din ţară şi din străinătate, colaborând cu instituţii culturale interesate de promovarea artei contemporane, dar şi cu organizaţii de alt profil (pedagogie, teatru, literatură, muzică etc) în vederea dezvoltării practicilor interdisciplinare. Ideile şi proiectele dezvoltate aici sunt prezentate publicului prin expoziţii şi materiale documentare.

 

GALERIA CALINA / contemporary art space
Str. Mărăşeşti 1-3 / Timişoara / 0256 498 856
[email protected] / www.calina.ro

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.