Expoziție “Școala din Baia Mare” @ Colors Art Gallery
Deschiderea va avea loc vineri, pe 5 octombrie la Swan Office&Technology Parc, Soseaua Bucuresti Nord 15 -23 (Pipera)
ColorsArt Gallery şi MissionArt Galeria din Budapesta , împreună cu Institutul Cultural Maghiar din Bucuresti organizează, la Bucureşti, una dintre cele mai importante manifestări dedicate fenomenului artistic Şcoala de la Baia Mare.
Vineri, 5 octombrie, la ora 18:00, la sediul ColorsArt Gallery din complexul Swan Office & Technology Park din Şoseaua Bucureşti Nord 15-23 va fi vernisată expoziţia de pictură Budapesta-Baia Mare-Bucureşti, cu lucrări ale participanţilor la Şcoala de la Baia Mare. Sunt expuse peste 80 de picturi care aparţin MissionArt Galeria din Budapesta, galeriei ColorsArt din Bucureşti precum şi unor proprietari particulari. Expoziţia este însoţită de un catalog complex şi toate lucrările expuse pot fi cumpărate. Expoziţia de la complexul Swan este deschisă până în data de 19 octombrie 2012.
Specialiştii în arta Şcolii de la Baia Mare ai galeriei MissionArt, László Jurecskó şi Zsolt Kishonthy, consideră că: “Datorită relaţiei profesionale extraordinare dintre Lucian Georgescu şi Colors-Art Gallery, publicul bucureştean are posibilitatea să vizioneze două selecţii de excepţie din creaţiile legendarei colonii băimărene, devenită noţiune. Sperăm ca aceste expoziţii să contribuie la cunoaşterea mai aprofundată de către iubitorii de artă şi colecţionari a uneia dintre cele mai importante colonii de artă din Europa, pe care – datorită istoriei sale – şi-o pot asuma două ţări.” La rândul său, proprietarul ColorsArt Gallery, Lucian Georgescu subliniază că este prima expunere de amploare dedicată, la Bucureşti, fenomenului Şcoala de la Baia Mare, după 73 de ani, într-o galerie privată. De asemenea, el atrage atenţia asupra prezenţei la Balcic a unor pictori din şcoala de pictură de la Baia Mare, prezenţă marcată şi în expoziţia care se deschide vineri, 5 octombrie, la Swan Office & Technology Parc.
Recent Comments