În perioada 6-9 August 2012, Teatrul „În Culise” din București vă invită la Serile Teatrului Studenţesc din Culise – patru zile dedicate proaspeţilor absolvenţi ai facultăţilor de teatru care vă vor încânta cu spectacole proaspete, actuale şi nonconformiste.
Intrarea este liberă. Rezervările se fac la 021.320.20.59 sau 0735.026.762 si online: http://teatru.inculise.ro/rezervarionline.html. Vă aşteptăm să-i vedeţi şi să-i susţineţi pe nebunii frumoşi de la facultatea de teatru. Adresa: Strada Ştefan Mihaileanu nr. 53 (intersecţia Pache Protopopescu cu Str. Traian, zona Foişorul de Foc).
Programul complet:
Luni, 6 August, ora 20:00
“Împăiaţi-vă iubiţii… la Veneţia, în septembrie”
De Teodor Mazilu
Cu: Ioana Matei, Ionuţ Iftimiciuc, Ruxandra Grecu, Alexandru Minculescu
R: Valeria Sitaru
Muzică şi coregrafie: Cristiana Ioniţă şi Ana Udroiu
Două piese ca două diamante montate în registrul definitiv al ironiei. Lumi închipuite, situaţii cu oameni îndrăgostiţi şi nervi încordaţi la maxim. Treceri de la sublim la ridicol, mai rar invers. Rapide mişcări sufleteşti urmate de o rupere de ritm. Sau de nori, dacă plouă. Personaje cu instinct dramatic, tragic vicioşi, mare contrast între o sensibilitate şi alta – faţete pe care orice diamant le posedă. Exces în vorbire, precizie în gesturi, ritm, note muzicale, o suferinţă ascunsă sub alta, un bărbat, o femeie. Dacă Veneţia nu există, nimic nu există. Poate nici cei doi iubiţi împăiaţi care se căsătoresc de frica morţii.
Marţi, 7 August, ora 20:00
“Yom Kippur”
De Hannah Azoulay-Hasfari, traducere Ada Maria Ichim
Cu: Aurora Păunescu, Raluca Aprodu, Mihaela Velicu, Denisa Dogaru
R: Alexandru Jitea
Disparitia mamei in pragul sarbatorii Yom Kippur – cand familiile se reunesc – le aduna in casa parinteasca pe cele patru surori risipite de ani de zile. Ele nu mai stiu prea bine traditiile sarbatorii (si oricum ii pierd sensul de cainta si iertare), in schimb vechile lor exasperari si gelozii au ramas intacte, au inghetat in timp si ies la suprafata exploziv. In genere, tema piesei este dragostea, in toate sensurile ei. Dragostea mamei pentru copii, dragostea pentru Dumnezeu, dragostea pentru sot. Sau lipsa ei. Dragostea care ii desparte pe oameni, pentru ca mai apoi sa-i reuneasca.
Miercuri, 8 August, ora 20:00
“Artă”
De Yasmina Reza
Cu: Ciprian Isidor, Ionuţ Casandroiu, Idris Clate
R: Alexandru Jitea
O prietenie veche de ani de zile între Serge , Yvan şi Marc este testată prin intermediul artei.
Când unul dintre cei trei prieteni achiziţionează un tablou, izbucnesc certuri, iar adevăruri nespuse ies la iveală.
Îţi poate plăcea nimicul? Îţi poate plăcea ceva ce nu se vede? Cât valorează nimicul?
Serge, Yvan şi Marc încearcă să rezolve dilema tabloului într-o cheie comică.
Joi, 9 August, ora 20:00
“Night on Earth”
Adaptare după Jim Jarmusch
Cu: Bianca Popescu, Anca Dinicu, Cosmin Pană, Dana Marineci, Alexandru Bogdan, George Rotaru
R: Dragoş Alexandru Muşoiu
Spectacolul ”Night on Earth”, adaptare dramatică după scenariul de film al lui Jim Jarmusch, prezintă trei poveşti, trei întâlniri între oameni din diferite medii sociale, cu diferite preocupări şi interese, care ajung în contact sub pretextul unei calătorii cu taxiul. În acelaşi timp, dar în trei oraşe diferite ( Roma, Paris şi Los Angeles ), în cele 15 minute necesare finalizării unei curse , se încearcă afaceri, se flirtează, se moare, se spovedeşte, se sărută, se dau şi se primesc lecţii de viaţă. Apoi, pe măsură ce uşa maşinii se închide în urma clientului ajuns la destinaţie, destinele împletite pentru foarte scurt timp se desprind; ramâne, ca mărturie a acestor întâlniri, câte un bon fiscal rătăcit prin buzunarul vreunui client sau prin torpedoul vreunui şofer de taxi.
Spectacolul ”Night on Earth” este un prim spectacol post-absolvire, cu şi pentru câţiva tineri actori abia ieşiţi pe porţile UNATC-ului. De altfel, spectacolul a fost selecţionat pentru Gala tânărului actor HOP de la Mangalia din acest an, unde urmează să concureze la sfârşitul lunii august.
Recent Comments