Rodica Frenţiu – Meditaţiile pensulei – Expoziţie de caligrafie japoneză

19 – 29 iulie, Sala Foaier

În memoria victimelor cutremurului din 11 martie 2011 (Tohoku, Japonia)

Muzeul Naţional al Ţăranului Român a inaugurat miercuri, 18 iulie 2012, de la ora 18.00, la Sala Foaier,  expoziţia de caligrafie japoneză realizată de Rodica Frenţiu, Meditaţiile pensulei.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 29 iulie, de marţi până duminică. Luni este închis.

La vernisaj a fost prezent E.S. Dl. Natsuo Amemiya, Ambasadorul Japoniei în România.

 

Seria de caligrame concepute în stilul artei caligrafice japoneze se deschide cu o meditaţie asupra timpului şi spaţiului, asupra vieţii şi morţii, asupra frumuseţii lucrurilor simple şi trecătoare… Urmând calea caligrafiei în care tuşul, pensula şi hârtia devin componente ale reflecţiei asupra lumii, exerciţiul spiritual propus îşi găseşte împlinirea prin tonalităţi şi expresii grafice specifice, în ritmul unei respirări.

Concomitent artă pictorială şi verbală, caligrafia japoneză este arta liniei în mişcare, ce armonizează expresia poetică şi pe cea artistică într-o reprezentare unică a eternităţii clipei.

Prin arta caligrafiei, procesul suspendării timpului, în care mişcările tuşului negru devin o expresie pură a sinelui reprezentat în infinitul alb al hârtiei, se împlineşte într-o nouă configurare spaţială. Linia grafică transfigurată se activează într-o altă dimensiune, una în care centrul de greutate cade pe impermanenţa şi inconsistenţa lucrurilor, iar caligramele din expoziţie ilustrează emoţii, gânduri şi impresii, stări de o clipă fixate printr-o unică mişcare a pensulei. Expoziţia Meditaţiile pensulei se doreşte o „mărturie” personală venită să semnaleze unicitatea artei caligrafice japoneze.

Rodica Frentiu este conferentiar doctor la Facultatea de Litere a Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca. A avut expozitii personale, la Muzeul de Arta Cluj-Napoca si la  Muzeul Literaturii Romane din Bucuresti.

„Sa scrii cu forta, dar si cu delicatete. Sa tii seama de lungimea textului pe care vrei sa-l scrii si de marimea hirtiei“

Rodica Frenţiu, Meditaţiile pensulei Expoziţie de caligrafie japoneză Muzeul Ţaranului Român, 19 iulie-29 iulie 2012

“Excelenţa Voastră Domnule Ambasador Natsuo Amemiya, Domnule ataşat cultural Tomohiko Onodera, Domnule Director Virgil Nitulescu, stimaţi oaspeţi şi dragi invitaţi,

Să scrii cu forţă, dar şi cu delicateţe. Să laşi caracterul să se depărteze de forma lui fixă. Să iei în considerare momentul pensulei. Să ţii seamă de lungimea textului pe care vrei să-l scrii şi de mărimea hârtiei. Să nu pierzi individualitatea pensulei. Să te gândeşti la balansul caracterului. Să fii atent să nu încetineşti mişcarea pensulei. Să acorzi importanţă tuşului pe care-l conţine pensula, să nu fie în exces sau insuficient. Să creezi o armonie între tuş, pensulă şi hârtie. Să înveţi drumul caligrafiei.

Iată ce nota un caligraf japonez din sec. al XVII-lea, Ojio Yūshō, într-o lucrare intitulată Secretele caligrafiei (Hitsudō Hiden Shō), unde dădea 77 de răspunsuri la întrebările elevilor săi, legate de arta caligrafiei.  Cum am aflat şi eu de aceste răspunsuri-reguli-instrucţiuni? De ce caligrafia japoneză?, sunt nedumeriri pe care, probabil, vi le-aţi formulat deja, de aceea voi încerca să aproximez, în cele ce urmează, un răspuns. Întâlnirea mea cu pensula de caligrafie e o întâmplare petrecută cu nişte ani în urmă, la Universitatea Kōbe, unde mă aflam în calitate de bursier al Ministerului Învăţămîntului Japonez. Ca străin venit dintr-un cu totul alt orizont cultural, timpul acela de început al studiului limbii japoneze m-a aruncat într-o adevărată uimire în faţa scrierii Extremului-Orient. Starea de minunare a crescut continuu şi, o dată cu ea, şi întrebările care nu conteneau să mă asalteze: Cum a apărut o astfel de scriere? Care este relaţia ei cu natura, cu lumea înconjurătoare? Deşi atât de depărtată prin locul naşterii de această scriere, aş putea oare să o înţeleg undeva  la un nivel mai profund al ei? Numărul de caractere învăţate la cursuri creştea şi începusem să-mi doresc tot mai mult o apropiere, întrucâtva din interior, de acest fel de scriere. Aşa am început un curs particular de caligrafie japoneză, iar amintirea primei ore este legată de cuvintele care mi-au fost adresate de maestrul caligraf la sfârşitul cursului: „Tu, sigur, n-ai mai făcut caligrafie japoneză niciodată?”.  Ce am învăţat până acum de la maeştrii caligrafi japonezi care au avut răbdarea să mă îndrume pe această cale? Dacă ceremonialul ceaiului, ikebana, origami sunt atitudini şi manifestări artistice mai uşor accesibile străinului dornic de a se apropia de cultura extrem-orientală, caligrafia cunoaşte, firesc, o altă întâmpinare, datorită specificului ei, legat de caracteristicile unei scrieri.  Scrisul, una dintre cele mai importante forme de comunicare umană, printr-un set de mărci vizibile, relaţionate prin convenţie cu anumite planuri ale limbajului, cuprinde în istoria sa două mari direcţii: scrierea sumeriană şi cea chineză. Prima dintre ele, cunoscută şi sub numele de cuneiformă, scriere simbolică, folosită în mileniul 8 î. Hr., a trecut, în timp, de la o formă picturală, la una tot mai convenţionalizată, punctul culminant în transformarea ei constituindu-l invenţia alfabetului grecesc (împrumutat apoi şi de alte culturi), considerat marea împlinire a culturii vestice logice şi ştiinţifice.  Spre deosebire de scrierea cuneiformă, scrierea chineză a folosit, şi o face şi azi, semne picturale pentru reprezentarea obiectelor, create, spune legenda, de o persoană misterioasă cu patru ochi şi inspirate, continuă aceeaşi legendă, de urmele lăsate de păsări pe nisip. Unitatea dintre pictură (imagine) şi scriere este „un dat primar al civilizaţiilor în zorii existenţei lor”, afirmă filosofii, dat pe care Orientul l-a dezvoltat, l-a rafinat şi l-a conservat. Acest tip de scriere a fost împrumutat apoi şi de cultura japoneză, pictogramele fiind, în fapt, pentru civilizaţiile amintite, un tip de „gândire grafică”. Cultura occidentală însă, menţionează Platon în dialogul Phaidros, întâmpina apariţia scrisului cu o oarecare rezervă, considerându-l un semn de rău augur pentru om. Theuth din Egipt, după numere şi socotit, geometrie şi astronomie, descoperă, în sfârşit, consemnează Platon în dialogul amintit, şi literele. Prezentându-i regelui Thamus arta scrisului, Theut îi spune: – Priveşte, rege, ştiinţa aceasta îi va face pe egipteni mai înţelepţi şi mai cu ţinere de minte; găsit a fost leacul uitării şi, deopotrivă, al neştiinţei. Surprinzător, regele, judecătorul tuturor artelor descoperite de Theut, este convins însă de contrariu: – Scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletul celor care îl vor deprinde, lenevindu-le ţinerea de minte;  – îi răspunde regele Egiptului lui Theut, inventatorul scrisului, zeu-scrib şi patron al scribilor -, punându-şi credinţa în scris, oamenii îşi vor aminti din afară, cu ajutorul unor icoane străine, şi nu dinlăuntru, prin caznă proprie. Leacul pe care tu l-ai găsit nu e făcut să învârtoşeze ţinerea de minte, ci doar readucerea aminte. Dacă în Occident scrierea devenea sinonimă cu memoria, cu lupta împotriva uitării, pentru cultura extrem-orientală scrierea, în forma ei caligrafiată, se transforma într-o încercare de auto-perfecţionare a caligrafului însuşi, devenind, în acelaşi timp, un antidot împotriva curgerii necruţătoare a timpului, oprind clipa. Caligrafia Extremului-Orient este definită de dicţionarele occidentale ca o formă de artă pură, al cărei început, aşa-numita perioadă „a scoicilor şi a oaselor scrise”, atinge secolele 18-12 î. Hr.  Potrivit unei alte legende chinezeşti, pictura şi caligrafia extrem-orientală sunt surori gemene, întrucât pictorul şi caligraful folosesc aproape aceleaşi materiale, tehnica cu pensula are multe în comun şi amândouă sunt judecate după aceleaşi criterii ale puternicei sau subtilei accentuări a ritmului liniilor pensulei. Caligrafia japoneză shodō este, după cum arată ideogramele componente ale cuvântului şi definiţia din Dicţionarul enciclopedic al limbii japoneze, “drumul înspre scriere ca artă”. Şi nu în cele din urmă, arta scrierii, caligrafia, asemănător tuturor artelor tradiţionale japoneze, se constituie atât într-un suport, cât şi într-un prilej de meditaţie în budism, respectiv budismul Zen, în calea spre Iluminare. Cred că un koan (enigmă Zen) ar fi cel mai în măsură să exprime această relaţie: Un călugăr i-a cerut maestrului său să-i exprime Zen-ul pe hârtie, astfel încât să aibă ceva tangibil ca studiu. La început, maestrul l-a refuzat spunându-i că: “De vreme ce este chiar în faţa ta, de ce să încerc să-l captez cu tuşul şi pensula?!” Totuşi, călugărul continuă să-şi roage maestrul pentru ceva concret. În cele din urmă, maestrul desenează un cerc pe o bucată de hârtie şi adăugă următoarele rânduri: “A te gândi la aceasta şi a înţelege aceasta este cel mai important lucru în al doilea rând; a nu te gândi şi a nu înţelege aceasta este cel mai important în al treilea rând.” Însă maestrul n-a spus care ar fi, în primul rând, cel mai important lucru.     În încheiere, aş dori să-i mulţumesc maestrului meu caligraf Senshu Nishida, cu care am lucrat în ultimii ani, profesor la Showa Joshi Daigaku din Tokyo. Aş dori apoi să amintesc numele celui care, plecat azi dintre noi, în perioada bursei noastre, era rectorul universităţii Kobe, acad. Yasutomi Nishizuka, profesorul cu câteva nominalizari la premiul Nobel pentru medicină, care ne-a oferit sigilii cu numele nostru, confecţionate de Domnia-sa, pentru a putea semna caligramele. De asemenea, doresc să mulţumesc Ambasadei Japoniei din România şi domnului director Virgil Niţulescu pentru excelenta colaborare, care a făcut posibilă ziua de azi.    Şi o ultimă menţiune: dedic expoziţia de azi victimelor dezastrului natural şi nuclear de anul trecut din Japonia, cu speranţa că întâlnirea dintre oameni, de orice natură, nu poate fi decât speranţa înţelegerii reciproce, a întemeierii unei lumi mai bune… Vă mulţumesc.”

 

fotoreportaj Lucian Muntean

 

 

 

Parteneri media: 24-Fun, Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internaţional, RFI, Itsy Bitsy, Zeppelin, Igloo, Observator cultural, Cultura, BeWhere!, www.LiterNet.ro, HotNews.ro, webpr.ro, Port.ro, b365.roonlinegallery.romodernism.ro,www.ArtClue.netwww.artline.rowww.artactmagazine.rowww.decosieco.rowww.inparc.ro,www.comunicatedepresa.ro.