ARTEXPERT GALLERY vă invită miercuri, 4 iulie 2012, ora 18.00 la vernisajul expoziţiei

EMIL CHENDEA

FLORIDA PAINTINGS

Eveniment realizat cu sprijinul Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga”

Expoziţia este deschisă în perioada 4 – 25 iulie 2012 (L-V, 9-17)

ARTEXPERT GALLERY

Cluj-Napoca, str. Iuliu Maniu nr 10

Contact: Silvia Suciu – 0264590041, 0740451789

AVENTURA  UNEI  VIEŢI

Din anul 1975, anul semnării de către România a Tratatului de Pace, Securitate şi Colaborare de la Helsinki, şi până în decembrie 1989, românii au trăit visul seducător al renaşterii miraculoase a dreptului fiecărui om de a-şi alege locul de pe pământ unde să trăiască. În schimbul promisiunii respectării de către ţările capitaliste a status quo-ului frontalier rezultat din cel de-al doilea război mondial, liderii din ţările comuniste – printre ei şi Ceaușescu – au acceptat să semneze la Helsinki, „Declarația Universală a Drepturilor Omului”, aşa cum aceasta a fost formulată la 10 decembrie 1948, la cea de-a treia Sesiune ONU. Cristalizate, după prima lor formulare de către revoluţionarii francezi, la 1789 şi îmbrăţişate de către întemeietorii statului american, recunoscute „din calcul” de către liderii comunişti, aceste drepturi au fost pentru comuniști un dar „à la greque”, iar acceptarea lor a fost începutul sfârşitului pentru „blocul răsăritean”: milioane de oameni din ţările comuniste au văzut în mirajul emigraţiei economice, cauţionate politic, şansa unică a căutării fericirii lor individuale acolo unde părea că aceasta se află. Deşi recunoscuseră, prin propria lor semnătură, dreptul fiecărui cetăţen al ţării lor de a-şi părăsi propria patrie, conducătorii comunişti s-au străduit mai mult de zece ani să lupte împotriva celor care voiau să emigreze, determinându-i pe doritori să aleagă mijloacele ilegale pentru a-şi urmări scopurile, cu alte cuvinte să părăsească ţara fraudulos şi să ceară, acolo unde îi chema speranţa, „azil politic”.

A început să se amplifice un imens curent al dezrădăcinării a mii de oameni disperaţi care renunţau la familii, la trecutul şi tradițiile lor, pentru o „lume nouă”, pentru un „nou început”, ca o garanţie a succesului individual. Pentru cei mai mulţi dintre ei, intelectuali, aceasta însemna infinite scrupule, chinuitoare probleme de conștiinţă, riscuri majore, drame ale despărţirii familiilor, toate strânse pe un talger al balanţei într-o ecuaţie instabilă, cu lipsa garanţiei unor ipotetice succese. Pentru mulţi, „marile speranţe” s-au destrămat ca fumul, dar alte rânduri şi alte rânduri de combatanţi neinstruiţi le luau locul într-o frenezie halucinogenă, demnă de asemănare cu marile migraţii istorice ale umanităţii. În afară de cei care îşi părăsiseră ţara după anul 1945 pentru a-şi proteja viaţa, mulţi dintre noii emigranţi îşi formau convingerile social-politice în contact cu realităţi propagandistice sau nu aveau disponibilitatea necesară de a se putea adapta noilor forme de viaţă socială, dar erau exasperaţi de regimurile totalitare în care se nimeriseră să vadă lumina vieţii. Nu este mai puţin adevărat că majoritatea acestor oameni erau dotaţi cu capacitatea de a vedea în schimbare un factor al progresului lor, aveau inteligenţa şi energia necesare adaptării noii lor vieţi, iar succesul nu putea fi „un pod prea îndepărtat”. La urma urmei, această „alegere” era o soluţie!

Printre miile de români care au trecut Atlanticul în acea perioadă, se număra şi graficianul Emil Chendea, un artist care şi-a construit o carieră prodigioasă încă din ţară şi pe care a reuşit apoi să o dezvolte în America.

Pe vremea când „noutăţile prodigioase” ale graficii de carte erau, la noi, „letrasetul” şi „rigla de calcul” a paginii, în anii ’70, Emil Chendea provoacă o „mică” revoluţie în producţia de carte şi ziare, prin aplicarea unei concepţii unitare artistice asupra paginii tipărite, conferind operei „stilul” grafic care infuzează toate caracterisicile cărţii: litera, ilustraţia, paginaţia, coperta, adică forma grafică. Cu alte cuvinte, această situare a artistului în procesul de creaţie a cărţii face din carte un „obiect artistic”, adăugând funcţiei de informare şi „caracterul” de obiect estetic al acesteia, introducând astfel ceea ce se va numi apoi „designul grafic” al cărţii, într-o vreme când, la noi, noţiunea de design era încă interzisă, darămite, aplicată. Aceasta ar corespunde oarecum acelei noi definiţii a artistului din America, unde acesta este socotit „un muncitor industrial”, prins în „lanţul” tehnologic al apariției cărții. Dar, pentru a păstra şi moştenirea istorică a definiţiei burgheze a graficianului, adică, artist al liniei şi formei grafice, Chendea crează propriile lui forme grafice, pornind de la reinventarea literei – unitatea cea mai mică a produsului grafic – urmărind acest proces de creaţie până la capăt, adică până la compunerea organică, stilistică a tuturor elementelor din care se alcătuieşte cartea.

O serie de „demonstraţii” prodigioase fac cele câteva volume construite cu acribie şi talent în acei ani: „Din lirica japoneza”, „Haiku”, „Mioriţa”, „Meşterul Manole”, „Sonetele lui Shakespeare”. Sunt primele ediţii de carte bibliofilă din cultura română, a căror apariţie au avut un amplu răsunet internaţional, fiind premiate la expoziţii internaţionale prestigioase precum cele de la Leipzig sau de la Berlin.

Cu acest renume şi cu această conştiință de artist desăvârşit, în plină glorie europeană, emigrează în America, „ţara care recunoaşte toate valorile”. Alegere bună, dar, poate, inoportună. Revoluţia din industria tipografică, prin aplicarea proiectării asistate de computer a cărţii, avea pentru acest maestru al graficii – un adevărat buch meisterwerk – efectul de răcire bruscă a climei pentru marile animale preistorice. Ceea ce, iniţial, părea o soluţie de succes, s-a transformat, peste noapte, într-o febrilă şi istovitoare activitate de readaptare a spiritului său artistic la noile tehnologii americane. Lucru reuşit, până la urmă, artistul reînnodând firul profesiei sale de la înălţimea unei meserii unde vocaţia, individualitatea şi spiritul artistic propriu aproape nu mai contau. Succesul nu a întârziat însă să apară, artistul fiind angajat de marea corporație americană Macmillan Inc., cea care edita celebra serie de enciclopedii americane „Collier’s Encyclopedia” şi „Merit Student Encyclopedia”. Cu unele intermitenţe, a lucrat la această corporaţie până  în anul 1995, cu doi ani înainte de dizolvarea ei.

Peştele cel mare îl înghite pe cel mic! „Artistul”, graficianul abil de la început, a fost înghiţit de marea corporaţie a tiparului american, marea corporaţie americană a fost înghiţită de micul instrument de lucru numit computer, care a crescut şi s-a hrănit nesăţios cu literele şi imaginile lui Chendea, devenind, prin Internet, peştele cel mare care a înghiţit şi marea corporaţie Macmillan! Un element de echilibru în îndelungata sa carieră şi agitatele şi obositoarele sale drumuri pe continentul american l-a constituit pictura sa, când o armă de apărare împotriva depresiilor, când o formă de relaxare şi de desfătare senzorială pe care şi-o putea permite prin folosirea culorii. În căutarea tandră a codrilor şi a munților de acasă, s-a inspirat din golfurile Floridei, din munţii şi valurile ţărmurilor Californiei unde a locuit succesiv. O pictură modernă, vivace prin temperamentul care aduce aminte de culorile pârguite ale României, ţara sa iubită de altădată! Se simte, în fiecare lucrare, prin actul facerii, sensibilitatea sa românească, un „exotic” temperamental, proiectând o „luminiscenţă” de oriental deznădăjduit, eşuat (oare?) pe ţărmurile Pacificului. Se simte, în aceasta pictură, un american, reconstruit dintr-un european, aderent la valorile tactile, pragmatic şi orientat spre amplorile calme şi solemne ale unei Americii biruitoare. Graţia cu care artistul a aruncat peste jumatate globul pământesc, din Ardeal în California, puntea pensulei şi a culorii, deschide surprinzatoarea pagină a unei arte „româno-americane”, un metisaj cromatic, lucru aproape imposibil de visat acum 50 de ani. Chiar dacă, din 1909, Brâncuşi cucerise, pentru români, America, iar, din 1980,Chendea devenise un locuitor al ei.

VASILE RADU
www.artexpert.ro