Poeticile Politicului

Galeria Propaganda, Varşovia, Polonia

Vernisaj: Joi, 14 iunie 2012, orele 18.00

Artişti: Olimpiu Bandalac, Ciprian Chirileanu, Euroartist Bucureşti, Suzana Fântânariu, Constantin Flondor, Teodor Graur, House pARTy, Iosif Király, Sorin Oncu, Christian Paraschiv, Marilena Preda Sânc, Valeriu Șchiau, Decebal Scriba, Gabi Stamate, subReal, Patricia Teodorescu.

Curatoare: Olivia Niţiş

Poeticile Politicului se concentrează asupra producţiei artistice româneşti începând cu deceniile de dinainte de Revoluţie (1970-1980), trecând prin tranziţia anilor 1990 şi continuând cu actualitatea contemporană, într-o relaţie directă cu reprezentarea / utilizarea corpului şi a altor instrumente estetice de asumare şi transmitere a unui mesaj politic. Proiectul creează o scenă pentru a înţelege legătura dintre conceptul politic şi instrumentul de reprezentare artistică în diferite contexte politice şi sociale din România, dar şi în cadrul mai larg al artei produse înainte şi după căderea Cortinei de Fier în Europa de Est. Motivele pentru asumarea sau neasumarea frontală a unui angajament politic sunt diferite şi sunt legate de limitările libertăţii de exprimare în contextul presiunii regimului politic, de găsirea unor soluţii subversive, cu risc minim, de economia mijloacelor de exprimare, sau de opţiunea personală nelimitată a fiecărui artist, detaşat de orice fel de privaţiune sau constrângere politică şi economică, sau (mai rar în context opresiv), legate de curajul de a risca în favoarea unui principiu. Dimensiunea politică a discursurilor artistice conţine o anumită poetică a reprezentării axată pe o metonimie vizuală care adesea poate fi abordată mai degrabă apolitic. Într-un anumit sens avem de-a face cu politicile apoliticului, cu precădere în privinţa identificării unei conştiinţe politice internalizată şi reflectată în opera creată ca alternativă la arta oficială înainte de 1989. Prin urmare, miza acestui proiect este  încercarea de a înţelege modul în care o anumită formulă estetică poate fi identificată în relaţie cu discursul politic în producţia de artă românească înainte şi după 1990, în ce măsură putem vorbi despre o estetică specifică artei româneşti care angajează dimensiuni politice în contextul Europei comuniste şi post-comuniste. De asemenea, proiectul are scopul de a identifica mecanismele şi elementele din spatele discursului vizual de tip politic al artiştilor în diferite perioade, cum şi în ce măsură mecanismele de lucru sunt dependente sau influenţate de mecanismele de putere. (Olivia Niţiş)

Expoziţia Poeticile politicului / The Poetics of Politics  reprezintă un moment important al promovării artei contemporane româneşti în Polonia, iar partenerul nostru în acest demers, Galeria Propaganda, este un spaţiu reper al comunităţii artistice varşoviene, cunoscut pentru manifestările valoroase, originale, curajoase pe care le iniţiază şi găzduieşte. Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 14 iunie, la ora 18.00.

Proiectul intitulat Poeticile politicului/The Poetics of Politics se concentrează asupra artei româneşti începând cu deceniul premergător Revoluţiei şi continuând cu tranziţia anilor 1990 şi, nu în ultimul rând, cu perioada curentă, în strânsă relaţie cu reprezentatea corpului ca instrument de asumare şi transmitere a unui mesaj politic. Fără a avea intenţia unei estetici grosiere sau extrem de dure, artiştii reuşesc să abordeze subiecte incomode, cu mesaje dintre cele mai grave, printr-o reprezentare care poate fi numită poetică. Astfel, pentru anumiţi artişti, zoon politikon este în egală măsură zoon poetikon, aparenta stare de visare, de imaginare de tip artistotelic fiind doar o interfaţă care nu angajează frontal un discurs în esenţă realist. Proiectul reprezintă astfel şi un prilej de analiză asupra esteticii artei cu dimensiune politică din România în contextul producţiilor artistice înainte şi după căderea Cortinei de Fier în Europa de Est.

Teodor Graur (n. 1953, Mureş). În anii 1980 a realizat intalaţii şi acţiuni cu precădere în evenimente underground. În perioada 1994-1996 este fondator şi membru activ al grupului Euroartist Bucureşti, alături de Olimpiu Bandalac. Între 2003 şi 2007 a coordonat Galeria HT003 din Bucureşti. După 2008 părăseşte interesul pentru o artă polemică şi cu nuanţe politice în favoarea obiectului, sculpturii şi design-ului obiectual, la graniţa dintre eroismul modernist şi ironia postmodernă.

Decebal Scriba (n. 1944, Braşov). Trăieşte şi creează la Avon, în Franţa. Lucrări din domeniul fotografiei conceptuale, instalaţii, performance-uri, mixed media.

Patricia Teodorescu (n. 1972, Bucureşti). A absolvit Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, secţia Sculptură. Lucrează în proiectele sale cu desen, sculptură, pictură, instalaţii, environment, performance şi video. Este o artistă conceptualistă implicată în teme filozofice, ecologice şi sociale. Se ocupă de un artist-run-space “StudioARTE”, în Bucureşti.

Ciprian Chirileanu (n. 1966, Timişoara). Iniţiatorul şi directorul Bienalei Internaţionale de Gravură Mică Graphium (2004, 2006 Timişoara). A iniţiat şi coordonat Cercul de Pictură cu persoanele aflate în custodia Penitenciarului Timişoara (1998-2002), când a realizat seria de acţiuni “Penitenciar” (1998), “Aeroport” (1999), “Peşteră” (2001), proiecte de explorare a spaţiilor neconvenţionale şi a relaţiilor interumane pe fondul absenţei unor interacţiuni artistice în medii sociale închise sau în spaţii publice de tranzit şi recreere, reunite ulterior în expoziţia “980199 Incursiuni”, la Muzeul de Artă din Timişoara (2002).

Marilena Preda Sânc (n.1955, Bucureşti). Profesor la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Expresia artistică pe care o abordează este extrem de amplă, fiind interesată atât de mediile clasice de expresie, cât şi de noile media, pe care le explorează constant din anii 1990. Trăieşte şi lucrează la Bucureşti.

Iosif Király (n.1957, Reşiţa). Trăieşte şi lucrează la Bucureşti. Absolvent al Universităţii de Arhitectură, doctorat în arte vizuale. Lector la Catedra de foto-video şi procesare computerizată a imaginii din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, numărându-se de altfel printre fondatorii principali ai acestei secţii noi în cadrul facultăţii. Din 1990 participă la diverse proiecte, expune singur sau cu grupul subREAL, fotografie, instalaţii şi performance.

Gabriel Stamate (n.1958, Ploieşti). Absolvent de regie de film şi master în artă murală. Este membru U.A.P. România, secţia Multimedia. Preocupările sale artistice vizează, deopotrivă, atât aspecte teoretice legate de domeniul filosofiei artei, cât şi experimente în zona foto/video şi new media. Din anul 1977 trăieşte şi lucrează la Bucureşti.

Valeriu Şchiau (n.1969, Republica Moldova). Trăieşte şi lucrează la Bucureşti. În lucrări explorează formule de interiorizare şi adaptare, extinzând discursul său figurativ din pictură, desen, obiect şi video performace către dimensiunea obsesivă a neliniştilor personale, pe fondul abuzurilor sociale.

Suzana Fântânariu (n. 1947, Baia / Suceava). Profesor la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest din Timişoara. Experimentează constant în domeniul gravurii, fiind interesată de neumăratele valenţe fizice şi metafizice ale acesteia. Trăieşte şi lucrează la Timişoara.

Christian Paraschiv (n.1953, Bucureşti). Din 1986 trăieşte şi lucrează în exil la Paris. Este un artist interesat de explorarea experimentală a propriului corp, mergând până la intervenţii pe piele de cultură şi ADN. Abordând variate medii de expresie (pictură, grafică, fotografie, obiect, video, performance), îşi asumă discursul politic în artă ca instrument util de observaţie a contextului din care face parte.

EUROARTIST BUCUREŞTI a fost un grup care a funcţionat în România în perioada 1994 -1996, compus din Teodor Graur şi Olimpiu Bandalac. A practicat o artă de context referitoare la actualitatea socio-culturală autohtonă de tranziţie, dar abordând şi chestiuni privind arta şi cultura în general. Fotografia înscenată a devenit marca grupului.

House pARTy este o iniţiativă artistică de grup, care include acţiuni şi performance-uri desfăşurate în casa Nadinei şi a lui Decebal Scriba din Bucureşti. În perioada 1987-1988, acţiunile au fost filmate în timp real de Ovidiu Bojor (farmacist şi botanist), rezultând o arhivă video. Artişti participanţi: Călin Dan, Teodor Graur (1988), Iosif Kiraly (1988), Dan Mihălţianu, Wanda Mihuleac, Andrei Oişteanu, Nadina and Decebal Scriba, Dan Stanciu.

subREAL – conceput ca un proiect colaborativ, subREAL este înfiinţat în 1990 de Călin Dan şi Dan Mihălţianu la Bucureşti, celor doi alăturându-se foarte curând Iosif Király. Funcţionând la Amsterdam şi Bucureşti, gruparea este activă din 1990 în domeniul instalaţiei, performance-ului, fotografiei conceptuale, artei video. Lucrările artiştilor circulă la toate bienalele importante şi în expoziţii tematice, sunt prezente în colecţii publice şi private în Europa şi Statele Unite ale Americii.

Olivia Niţiş (n.1979, Bucureşti). Critic de artă, curatoare, jurnalistă.  A absolvit în anul 2004 Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, secţia Ştiinţa Imaginii. Doi ani mai târziu obţine diploma de master în arte vizuale la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, iar în prezent este doctorandă a Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Arte şi Design. Olivia Niţiş ocupă funcţia de asistentă cercetare în cadrul Sectorului de Arte Vizuale şi Arhitectură – perioada modernă din cadrul Institutului de Istoria Artei “G. Oprescu” al Academiei Române. Este bursier al Colegiului Noua Europă, cu un proiect intitulat “Body Politics and the Mechanisms of Power in Romanian Art in the 1980s and 1990s”.

Expoziţia va fi deschisă publicului până în 28 iulie 2012.
———-

Galeria Propaganda
Ul. Foksal 11, lok.1, Varşovia, Polonia
Perioada: 14.06.2012-28.07.2012

———-

Proiect realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român din Varşovia

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.