În perioada 22 iunie-20 iulie, ArtXpert Fine Art Concept Store lansează o nouă expoziție semnată Eugene Al Pann, o continuare a proiectului Mainfestului Realismului Socialist Capitalist, lansat în 2010 la Chelsea Art Museum in New York.

            Expoziția pune în evidență o societate condusă de branduri, fiind numită sugestiv Invazia produselor. “Mă izbesc de o criză de identitate atât artistică, dar mai ales națională. Vreau să mă rup de Brâncuși, Nadia, Hagi atunci când îmi prezint originea, dar cum să fac? Invazia Produselor este un grup de lucrări pop menite să amintească ușurința cu care ne putem uita identitatea. Realizez că am așteptat 20 de ani să vină Coca-Cola, Kentul să stea pe taraba lângă Carpațiul autohton și lucrul acesta s-a întamplat, nu pot nega. Însă nu pot să nu observ că odată cu produsele vestului a venit și asaltul marketingului. Socialismul nu a marketat decât ce-l interesa –  pe Lenin, pe Stalin, pe Ceaușescu. Ei au fost produsele copilăriei și adolescenței mele.”

Manifestul Realismului Socialist Capitalist explică situația către care se îndreaptă societatea în general, dar cea românească, în particular. Pe scurt, se spunea atunci: “Ideologiile s-au diluat, până la comuniune: stânga își produce baza financiară exploatând liniștita masă muncitoare, populismul dreptei este pe de-a-ntregul proletar. Democrația acceptă firesc dictatura figurilor politice puternice, dictaturile se destind formal prin acceptarea structurilor democratice, care se golesc astfel de fond. China comunistă trăiește pasional-capitalist, țări capitaliste încearcă să înghită hapul socialist îndulcindu-l printr-un rebranding social-democratic. Este timpul să propunem o nouă viziune asupra istoriei, realității și crizei . Este timpul unei noi înțelegeri la nivel artistic, care să redezmorțească mecanismul ancrasat al rolului activ al artei.“ (Eugen Al Pann, Bogdan Dumitrescu)

Expoziția se deschide începând cu data de 22 iunie în locația ArtXpert Fine Art Concept Store, pe strada Puțul lui Zamfir nr. 45-47. Intrare este liberă.

Persoană de contact:

Buzămurgă Maria-Valentina

PR & Event Manager ArtXpert Fine Art Concept Store

[email protected]

0721.489.792