Actorul Gabriel Duţu, director artistic al Teatrului Municipal din Târgovişte şi protagonist în Narcisa Sălbatică, va juca alături de Florin Penişoară, actor în California Dreamin (nesfârşit) şi în Emigrant, într-un spectacol de teatru neconvenţional. Este vorba despre spectacolul REALITATE VIRTUALĂ, în regia lui Theo Herghelegiu, a cărui premieră se va juca Vineri, 8 Iunie, de la ora 20:00, pe scena Teatrului „În Culise”.
Textul (scris de Alan Arkin), aparent o glumă; o ‘jucărie’ dramaturgică sau un exerciţiu simplu de actorie propune, de fapt, o introspecţie serioasă şi o abordare foarte matură (şi cu multă acurateţe) a poveştii. Două personaje misterioase se întâlnesc (fără a se fi cunoscut înainte) pentru a executa împreună un job. O misiune. CARE este acest job, sau această misiune nu se specifică niciodata. Sub forma unei testări preliminare, De Recha îl supune pe Lefty unor încercări la început cam idioate, dar, care, pe parcurs, devin tot mai parşive şi mai periculoase, sfârşind prin a comuta realitatea concretă într-una virtuală.
Numele celor doi ne duc imediat cu gândul la cele două emisfere ale creierului uman (De Recha – dreapta şi Lefty – stânga) şi la functiile alocate lor, respectiv: stanga e responsabilă cu creativitatea, iar dreapta cu analiza şi raţiunea. În această piesă, însă, lucrurile stau taman pe dos: Lefty este cel sceptic, raţional, opunând rezistenţă exerciţiilor de imaginaţie, iar De Recha este visător, imaginativ, creator.
Finalul poveştii este unul pe cât de simplu, pe atât de încărcat de sensuri: realitaea concretă revine în vigoare, sub forma unei cutii de carton, dar numai după ce tânărul Lefty îşi va fi învăţat lecţia de la mai înţeleptul său partener, De Recha.
Este un spectacol despre ÎNCREDERE, despre MATURIZARE şi despre GRANIŢA fină dintre imaginar şi real; graniţa pe care este invitat şi spectatorul s-o treacă (fraudulos sau nu), împreună cu personajele.
Vă invităm călduros la o călătorie teatrală originală, plină de înţelesuri ascunse şi umor deopotrivă şi, înainte de toate, irepetabilă. Vineri, 8 Iunie 2012, ora 20:00. Locurile sunt limitate!
Rezervarile se pot face la telefon 021/320.20.59 sau la 0735.026.762 şi pe site-ul teatrului În Culise http://teatru.inculise.ro/, iar biletele le puteţi achiziţiona online de pe www.eventim.ro sau fizic din locaţiile Eventim şi de la sediul teatrului din Strada Ştefan Mihăileanu nr. 53, București.
Programul In Culise 8-14 Iunie 2012
Bilet intreg: 25 lei, Bilet achitat in avans: 17,5 lei
Elevi si studenti: 10 lei, Studenti la film/teatru: intrare libera
Scrisori catre Rita: 30 lei/episod sau abonament 150 lei
VINERI, 8 Iunie
ORA 20:00
REALITATE VIRTUALA – PREMIERA OFICIALA
De Alan Arkin, Traducerea: Florin Penisoara
Regie: Teo Herghelegiu
Cu: Gabriel Dutu, Florin Penisoara
Mișcare scenica: Gabriel Dutu
ORA 21:30
KARAOKE
Tananananana nanan nanana! We are the CHAMPIONS, my frieeends! Nothing compares to you! Together we can take it to the end of the line! Karma Police! To the moon and back! Dacă ploaia s-ar opri… Şiiii multe, multe altele! Avem karaoke cu tot ce vrei şi ce nu vrei. Plus invitatul special – Ştefan– să ne cânte şi să ne-ncânte! Doar să-ţi aduni câţiva prieteni şi să vă porniţi picioruşele până În Culise. Distracţia e garantată, mai ales cu cei care cânta prost. De-abia aşteptăm!
SAMBATA, 9 Iunie
22:00
In CuliSE DANSEAZA cu Dj Szara
Aşa cum te-am obişnuit, în fiecare noapte de Sâmbătă Culisele se deschid pentru distracţie. Nu vrem petreceri exclusiviste aşa că muzica e pentru toate gusturile, oamenii sunt deschişi şi prietenoşi, iar licorile noastre magice întreţin atmosfera.
DUMINICA, 10 Iunie
ORA 19:00
SPECTATORUL CONDAMNAT LA MOARTE
De Matei Visniec
Cu: Stefan Nistor, Florin Fratila, Alexandru Minculescu, Maria Popovici, Anisa Lupu, Laura Marin, Alexandru Banciu
R: Cristian Bajora
Durata: 1h30
LUNI, 11 Iunie
–
MARTI, 12 Iunie
ORA 20:00
CONCERT SERILE MOSCOVEI
Cu: Mihai Mosoi si Vasile Pitonov
Ai ascultat vreodată muzică rusească? Muzică puternică şi dură, dar în acelaşi timp dulce şi delicată. Cuvinte de neînţeles, dar pe care le simţi aproape de tine. Este muzica încărcată de sentimente şi trăiri, ca şi folk-ul românesc. Două lumi diferite şi o simbioză perfectă într-un concert savuros care te poartă spre meleaguri mai reci, dar cu oameni prietenoşi şi călduroşi.
MIERCURI, 13 Iunie
ORA 20:00
ULTIMA HALTA IN PARADIS
De Valentin Nicolau
Cu: Florin Frăţilă,Paul Alexandru/Ştefan Nistor, Rucsandra Nelepcu, Ioana Gheorghiu/Ana Maria Rusu, Alexa Istrate, Luiza Cobori, Rodica Munteanu/Ioana Soroiu
R: Cristian Bajora
Durata: 1h30
JOI, 14 Iunie
ORA 20:00
SABOTAJ DIN IUBIRE – PREMIERA
Cu: Anca Pitaru
R: Andrei Lixandroaia
Durata: 50 min.
Sabotaj din iubire este povestea plina de haz a unei fetite precoce (Amelie) care descopera ironiile vietii in mijlocul regimului comunist din China. Cu o falsa gravitate si o ironie muscatoare, Amelie Nothomb recompune lumea insulara egocentrica a unui copil; de la prima iubire, aventurile din scoala pana la “razboiul” nesfarsit al copiilor din cartier.
Recent Comments