“Ultimii sași din Transilvania”, un proiect Lucian Muntean la ArtXpert

http://artxpert.ro/sasii-transilvaneni-la-noaptea-galeriilor.html

Vineri, pe data de 25 mai, incepand cu ora 20.00, galeria ArtXpert Fine Art Concept Store din  Str. Puțul lui Zamfir nr. 45 (zona Dorobanți) a prezent, în paralel cu Noaptea alba a galeriilor, un proiet semnat Lucian Muntean.

A fost prezentata o proiecţie multimedia audio-slideshow compusă dintr-o serie de fotoreportaje şi interviuri despre localitatea Viscri şi  Întâlnire anuală a saşilor de la Biertan. De asemenea au fost expuse, in premieră, o serie de dangale pentru vite (semne facute cu fierul roşu pe pielea vitelor, pentru a le identifica). Aceste semne, specifice fiecarei localitati transilvănene, au fost folosite timp de sute de ani, dar au incetat sa mai apară odata cu colectivizarea in anul 1949. M-a fascinat asemănarea acestor dangale cu ideogramele din caligrafia chineză si japoneză.

foto Mircea Păun, Lucian Muntean

 

 

“Ultimii sași din Transilvania”, o proiecție multimedia despre sașii din Viscri și Întâlnirea sașilor din Biertan, proiect care a fost expus la ICR Varșovia în anul 2011. Ca noutate, în cadrul evenimentului se va desfășura și o expoziție legată de tema proiecției.

Institutul Cultural Român de la Varşovia a organizat în anul 2011 programul România plurală, care îşi propune să pună în valoare diversitatea etnoculturală a României, privită ca sursă de creativitate, dar şi experienţa gestionării acestei pluralităţi etnice, lingvistice, confesionale.

La sfârşitul anilor 1980, dar mai ales imediat dupa 1990, tot mai mulţi saşi transilvăneni au plecat în Germania cu speranţa unei vieţi mai prospere, lăsând în urma lor localitaţi aproape pustii. O parte din ei se mai întorc, în fiecare toamnă, în localitatea Biertan din judeţul Sibiu, unde are loc Întâlnire anuală a saşilor de pretutindeni, o sărbătoare în care se repun în scena o parte din tradiţii si obiceiuri. 

Localitatea Viscri este una dintre cele mai vechi asezări a saşilor transilvăneni, datând de la 1185. “Până în 1990 la Viscri erau 400 de saşi. După plecarea în Germania au mai rămas numai 25 de suflete, toţi bătrâni şi fără vlagă, neputincioşi şi bolnavi.” spune Sara Dootz.

Cartea unicat este facuta in colaborare cu Razvan Supuran la Atelierul de Carte @ MTR.

Aflat pe Str. Puțul lui Zamfir nr. 45, ArtXpert Fine Art Concept Store propune o atmosferă relaxantă și o intercațiune directă cu lucrările unora dintre cei mai mari artiști români și străini ai secolelor XX-XXI. De la Salvador Dali și Marc Chagall la reprezentați internaționali ai pop-art-ului: Roy Liechtenstein, Anndy Worhol și Keith Haring, dar și români : Eugene Al Pann, Mate Șerban, Vasile Grigore, noua galerie oferă iubitorilor de artă posibilitatea de admira o gamă largă de lucrări – pictură, fotografie, gravură, litografie sau sculptură.

Evenimentul are loc vineri, 25 mai, începând cu ora 20.00, pe Str. Puțul lui Zamfir nr. 45 (zona Dorobanți)  sectir 1, Bucuresti.

Pentru detalii sau informații, ne puteți scrie pe adresa [email protected]

Parteneri : Institutul Cultural Român, Modernism.ro,