Expoziţia Dobrogea. Între pământ şi mare, amprenta timpului şi a omului

18 mai – 15 iulie 2012

Ambasada Franţei în România, Institutul Francez din România, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ şi Muzeul Naţional de Geologie al Institutului Geologic din România au plăcerea de a vă anunţa deschiderea expoziţiei Dobrogea. Între pământ şi mare, amprenta timpului şi a omului.

Această expoziţie, implicând numeroase instituţii şi centre de cercetare române şi franceze, va prezenta bogatul patrimoniu al Dobrogei, prin rezultatele cooperării ştiinţifice franco-române în domeniile arheologiei, geologiei şi al protejării biodiversităţii. Acest eveniment este inedit atât prin conţinutul său, anumite piese de colecţie fiind prezentate pentru prima dată marelui public, cât şi prin structura sa, deoarece expoziţia va avea loc simultan în trei muzee: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ şi Muzeul Naţional de Geologie al Institutului Geologic din România.

Vernisajul va avea loc cu prilejul Zilei Internaţionale a Muzeelor, vineri, 18 mai 2012, la ora 19.30, în Studioul Horia Bernea din Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în prezenţa domnului Philippe Gustin, Ambasadorul Franţei în România, a domnului Mircea Diaconu, Ministrul Culturii şi al Patrimoniului Naţional şi a domnului Ioan Mang, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Intrarea se va face pe baza de invitaţie.

Publicul va putea descoperi această expoziţie de excepţie cu ocazia Nopţii Europene a Muzeelor, pe 19 mai.

La Muzeul Naţional al Ţăranului Român, expoziţia deschisă la Sala Foaier, se articulează în jurul omului, a prezenţei sale pe teritoriul Dobrogei, din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. Arheologi şi etnologi vor recompune un spaţiu în care îşi vor povesti aventurile, între bucuria descoperirii şi constrângerile ştiinţifice. Din expoziţie nu vor lipsi lucruri frumoase specifice acestei zone precum ţesături, obiecte din lemn, ceramică, icoane, podoabe, mobilier, dar şi muzici dobrogene.

La Muzeul Naţional de Geologie, expoziţia va prezenta publicului fosile din Jurasic, Cretacic şi Neogen descoperite de paleontologii români şi francezi pe teritoriul Dobrogei: oase de pinipede (foci fosile) şi de păsări fosile, lemne pietrificate, roci din Paleozoic precum și diverse moluşte fosile.

Iar Muzeul Naţional de Istorie Naturala „Grigore Antipa”, celebru pentru cercetările sale ştiinţifice privind biodiversitatea – o temă cu un important impact social, va arăta publicului vizitator bogăţia rezervaţiei biosferei Delta Dunării, peştera Movile – o viaţă bizară într-un mediu ostil, dar şi filme ale descoperirilor ştiinţifice ale expediţiilor oceanografice.

Expoziţie va putea fi vizitată până pe 15 iulie 2012.

 

Comisarul expoziţiei: Dr. Prof. Jean-Paul Saint Martin, Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Paris

Contribuţii

Dobrogea, între pământ şi mare, amprenta timpului şi a omului

 

Parteneri din România

 

• Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional

• Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

• Muzeul Naţional al Ţăranului Român

• Muzeul Naţional de Geologie al Institutului Geologic al României

• Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”

• Muzeul Naţional de Istorie a României

• Muzeul de Istorie Naţională şi de Arheologie din Constanţa

• Muzeul Judeţean Ialomiţa Slobozia

• Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” al Academiei Române Bucureşti

• Institutul de Studii Sud-Est Europeene al Academiei Române Bucureşti

• Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea

• Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină (GeoEcoMar)

• Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” al Academiei Române Bucureşti

• Universitatea din Bucureşti

• Grupul de Explorări Subacvatice şi Speologice (GESS)

• Arheomedia

• Primăria Mahmudia

• Grupul şcolar “Vasile Bacalu” Mahmudia

• Asociaţia GeoD pentru Promovarea Geodiversităţii

 

Parteneri din Franţa

• Muséum National d’Histoire Naturelle de Paris et CNRS UMR 7207

• Centre National de la Recherche Scientifique

• ANR Pont-Euxin

• Mission archéologique « Delta du Danube » Tulcea

• Aix-Marseille Université, Centre Camille Jullian, Maison Méditerranéenne des Sciences de l’Homme

• Université Toulouse Mirail, Laboratoire GEODE

• Université Louis Pasteur de Strasbourg

• Université Lyon 2, Laboratoire d’archéométrie et d’archéologie

• Université de Lille 1

• Université Paris V, Laboratoire d’Ethique Médicale et de Médecine Légale

• Ecole Normale Supérieure Ulm

• Ifremer

• Ministère de la Culture et de la Communication, Sous-direction de l’archéologie

• Ecole Canto-Perdrix 2 de Martigues, Académie Aix-Marseille

• Aveyron International, Conseil Général de l’Aveyron

• Association GéoBiota

 

Sponsori

 

Institut Français de Roumanie/ Institut Français de Bucarest

BRD

Lafarge

Michelin

Zeta Petroleum

 

Parteneri media:

24-Fun, Radio Romania, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Radio Romania International, RFI, Itsy Bitsy, Smart FM, Zeppelin, Igloo, Observator cultural, Cultura, BeWhere!, www.LiterNet.ro, HotNews.ro, webpr.ro, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net, www.artline.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, www.inparc.ro, bucuresteni.ro, calendarevenimente.ro, estiri.ro, TeenPress, calificativ.ro, www.comunicatedepresa.ro, Cocor Media Channel, Mastermind Comunication, Orasul Meu, Salut Bucuresti, United Media, Centrul de Presa, BBC Science Focus, Leo Burnett, Da Vinci Media GmbH, Orange

Conferinţa De la Henri IV la Dobrogea, antropologie medico-legală şi arheologie

În preambulul expoziţiei Dobrogea. Între pământ şi mare, amprenta timpului şi a omului, Ambasada Franţei în România, Institutul Francez din Bucureşti şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită la conferinţa domnului Philippe Charlier De la Henri IV la Dobrogea, antropologie medico-legală şi arheologie, care va alea loc în ziua de 18 mai, ora 18.00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Studioul Horia Bernea .

Invitat: Domnul Philippe Charlier este conferenţiar universitar, medic practician în Serviciul de Medicină Legală al Spitalului Universitar din Garches şi cercetător la Laboratorul de Etică Medicală al Universităţii Paris 5. Autor al mai multor lucrări, a contribuit la identificarea şi autentificarea rămăşiţelor umane ale personalităţilor celebre ale istoriei Franţei.