După „Tezele din iulie 1971” arta trece din nou sub controlul strict al partidului. În interiorul artei stilului oficial al „artei neototalitare” a anilor ’70-’80 are loc poate cea mai importantă tranziție de la teme cu caracter larg social către exacerbarea cultului personalității lui Ceaușescu. Acest episod ar putea fi acum caracterizat ca o ramificație de „neorealism socialist” ori „pop socialism” pentru serializarea și declinările cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu în reprezentări și alegorii istorice, politice, populare, sociale, culturale, sportive. Strălucirea anilor ’80 în artele vizuale servea propaganda în imaginile unei lumi în curs de industrializare care datora totul Conducătorului ei Suprem. Dacă realismul este realitatea reprezentată fără stil, „neorealismul socialist” aduce în plus idealizarea realității într-un stil nu foarte departe de cel pompierist al secolului al XIX-lea.