Jewelry Design Fair, târg și expoziție de bijuterie de autor, s-a desfășurat în perioada 30 martie – 1 aprilie 2012, la Galeria ArtXpert București, în colaborare cu Școala de Bijuterie Contemporană.

Această primă ediție a strâns la un loc nu mai puțin de 13 designeri, atât in București, cât și din Cluj, precum și un distribuitor de pietre semi-prețioase tropicale. În afara spațiilor dedicate expozanților, auexistat și ateliere de lucru demonstrative din diferite etape din procesul de realizare a unei piese.

Valoarea bijuteriilor de autor nu reiese numai din preţul materialelor utilizate în producerea lor, ci şi din amprenta stilistică a designerului. Tocmai de accea, Jewelry Design Fair încearcă să facă o afirmaţie solidă în acest sens, oferind vizitatorilor posibilitatea de a lua contact direct atât cu bijuteriile, cât şi cu artiştii. Şi pentru că procesul de creaţie rămâne undeva în “spatele cortinei”, workshopurile din cadrul evenimentului au vrut să stabilească o legătură emoţională între public şi bijuteriile care iau formă chiar sub ochii lor.

Câteva date despre expozanți

Alis Lalu

S-a născut în anul 1982 în Constanța. A renunțat la o carieră de tip corporatist pentru a se dedica realizării bijuteriilor.

“În ianuarie 2011, am urmat cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană, sub îndrumarea lui David Sandu. Astfel, am avut șansa să descopăr bijuteria de autor iar emoția realizării primului inel m-a făcut repede să înteleg că nu mă voi mai putea opri. Fiecare piesă făcuta de mine este unică și are povestea ei, plecând de la ideea creativă, materialele folosite, tehnica de finisare și terminând cu urmele lăsate pe mâinile mele. Toate sunt manufacturate fără folosirea vreunei tehnici de turnare, sau alte procese utilizate în producția de serie. Fiecare parte dintr-o piesa este prelucrată separat și apoi se îmbină cu celelalte părți, într-un întreg, prin lipire sau nituire. Sigur că partea de realizare efectivă este foarte importantă în obținerea unei bijuterii desăvârșite, însă cred că un rol și mai important îl joacă procesul de creație, el fiind acela care însuflețește îmbinarea metalului cu piatra.
Majoritatea pieselor mele sunt din argint, pietre prețioase și semiprețioase, șlefuite sau în stare naturală. Lucrez însă și cu alte metale cum ar fi aurul sau chiar cuprul și alama. Îmi place cum își lasă trecerea timpului amprenta asupra metalelor, ca și cum ar spune o poveste.”

Andreia Popescu

S-a născut în Bucureşti în 1973. În anul 1999 creează o firmă de design şi producţie de articole vestimentare. În prezent lucrează ca asistent al lui David Sandu la cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană.
“Îmi place să lucrez inele. Inelele reprezintă pentru mine o formă de comunicare şi evidenţiere. Un inel deosebit te face să te simţi bine dar poate fi şi o carte de prezentare a personalităţii tale.
Bijuteriile mele se remarca prin volumetrii îndrăzneţe şi noi finisaje ale suprafeţelor, forma lor aparent greu de purtat, dovedindu-se a fi complexă şi atipică. Folosesc argint, aur, pietre preţioase şi semipreţioase naturale. În colecţiile mele se pot întâlni şi materiale ce nu sunt specifice bijuteriei clasice cum ar fi Plexiglasul, aceasta combinaţie conferind bijuteriilor un plus de originalitate.
Colecţiile mele ţin de inspiraţia de moment. Inspiraţia mea vine de pretutindeni din jurul meu: forme, senzaţii, simţăminte …
Ca o concluzie, pot spune că bijuteriile mele pot fi purtate de persoane speciale, capabile să înţeleagă povestea din spatele acestora, să înţeleagă şi să preţuiască metalul preţios ca valoare intrinsecă şi să simtă vibraţia cristalelor şi a pietrelor folosite. Mi-aş dori ca, mai presus de imagine, bijuteriile mele să transmită energie pozitivă.”

Dana Tudor

A început să facă bijuterii din anul 2008, iar în 2011 a urmat cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană, sub îndrumarea designerului David Sandu.

“Am fost atrasă înca din copilarie de desen și studiul formei , iar drumul pe care l-am parcurs până acum în direcția bijuteriei de autor a fost și continuă să fie o materializare a acestor preocupari mai vechi legate de compoziție și formă. Totul a pornit de la dorința mea de a realiza obiecte unicat, care într-o primă fază îmi erau destinate. Pornind de aici, am continuat să fac bijuterii mai întâi pentru persoanele apropiate, mai târziu pentru noi cunoștințe. Dorind să parcurg o nouă etapă în domeniu și să trec la un alt nivel, am decis la începutul anului 2011, să urmez cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană sub îndrumarea lui David Sandu. A fost un parcurs firesc, de trecere la un nivel profesionist, învățând de la o echipă de profesioniști. Bijuteriile pe care le realizez se subordonează principiului “less is more” în ideea unor compoziții minimaliste și curate prin expresie. Îmi plac compozițiile clare și surprinzătoare prin simplitate, volumele în mișcare, sau care sugerează mișcarea, funcțiile multiple pe care le poate lua o bijuterie. M preocupă mult ideea de transformare a imaginii și funcției unui obiect și acest lucru stă la baza colecției cu care debutez.”

Roua de argint

Roua de Argint este născută din inspirația Mariei Băluță și a lui Adrian Băluță. “Căutând să aducă bucurie și bună dispoziție, cream piese care să deconecteze măcar pentru un moment de la agitația vieții cotidiene. Povestea noastră a început acum doi ani cu experimente de tehnici de prelucrarea metalelor și cu încercări de bijuterii. Ne-am orientat destul de repede spre lucrul cu argint, păstrându-ne totusi libertatea de a combina/experimenta si cu alte materiale ca textilele sau lemnul. Fiind autodidacți, am avut parte de momente grele și de frustrări, dar și satisfacțiile au fost pe măsură în descoperirea artei bijutierilor. După ce am trecut prin forja Școlii de Bijuterie Contemporană a lui David Sandu, lucrurile s-au schimbat dramatic pentru noi, propulsându-ne spectaculos în lumea bijuteriei contemporane. Acum ,în noul nostru atelier, fiecare dimineată aduce mai multă lumina asupra pieselor delicate ce vor străluci în ochii zilei de mâine.”

Adina Marin

S-a născut în anul 1986. A absolvit Liceul de Arte Plastice “N.Tonitza”, iar în anul 2011 a absolvit Facultatea de Arhitectură.

“Îmi place să creez. Am descoperit fetrul din întâmplare și m-am îndrăgostit pe loc. Întotdeauna mi-a plăcut să mâzgălesc și să găsesc o logică a liniilor trase aparent fără sens. Am reușit să fac asta și cu lâna, numai că acum puteam să cuprind cu toate simțurile obiectul. Este o formă de creație directă, aproape de coagularea primordială a materiei pe pânza nevăzută a creației. Este un gest artistic conștient în care intervine și creativitatea intuitivă prin repetiția aproape automată a împunsăturii acului întreruptă uneori de mâna care preia controlul. Astfel s-a conturat noua mea pasiune. Am prins curaj când am caștigat Concursul Inspired, secțiunea Accesorii și de atunci nu m-am mai putut opri. La scurt timp am participat la Școala de Bijuterie Contemporană. Acolo am înteles ce înseamnă tot acest univers al Bijuteriei. M-a ajutat să dau formă unor idei și gânduri pe care le aveam și nu știam cum să le leg. Am învățat să gândesc bijuteria ca pe un proces pornind de la schiță, trecând prin asamblarea pieselor și ajungând în final la un obiect complet. Toate minutele libere pe care le prind între arhitectura și viața personală le dedic acum descoperii unor noi forme. Ce este fascinant este că și ele mă descoperă pe mine. Mi se potrivește stilul organic de exprimare artistică. Îmi place să îmbin partea neprevazută, neașteptată a lucrului cu fetru cu forme riguroase, reguli, canoane ale arhitecturii. Până în acest moment am creat aceste obiecte pentru mine, nefiind dedicate cuiva anume. Dar treptat ele singure și-au gasit „purtătorul”. Probabil că persoanele care le vad citesc un anume ceva în desenul firului de lână.”

Anca Rădulescu

“A fost o dată ca niciodată…o poveste cu bijuterii…spusă pentru femei și trăita intens de fiecare dintre noi. Femeile sunt mici entități, mai degraba bazate pe instinct și intuitie, decât pe rațiune. Si cele mai raționale, mai învațate și mai sceptice, au momente în viață, multe chiar, când trăiesc și interacționează după cum simt și percep ceea ce le înconjoară. O dorință, un impuls s-o luam la dreapta în loc de stânga, un fior care ne spune că ar trebui să cunoaștem o anumită persoană pe lânga care am trecut sau pur și simplu instinctul care ne dictează să acționăm într-o direcție sau alta. Așa suntem construite. Poate ca, la un alt nivel, toate știm ce urmează să se întâmple. Poate ajutăm, fără să ne dăm seama, la împlinirea destinului celorlalte. Există o conspirație divină pentru a ne face să ajungem în momentul în care trebuie luate deciziile importante, care ne vor schimba pentru totdeauna. Dacă nu reușim singure să ne conducem spre acest „liber arbitru” determinat, atunci, inconștient, cele din jurul nostru ne împing într-acolo fără să-și dea seama, la fel cum facem și noi pentru ele. În momentul decisiv, trebuie să fim capabile să alegem, să hotărâm cursul viitor al vieții noastre. Și nu vom reuși decât în momentul în care vom răspunde la acel „de ce” etern și implacabil. Au fost odata experiențe, iubiri, dezamăgiri, speranțe, visuri, îndoieli care, împreună, ne-au transformat în ceea ce suntem astăzi: unice în fiecare gând, extraordinare prin fiecare emoție! Cu cât simțim mai intens, cu atât strălucim mai tare! Nu există sfârșit. Există continuare. Nu o sa putem răspunde întrebarilor ce ne frământă decât atunci când nu vom mai putea povesti. Această poveste nu are final, are doar continuări. Tot ce se termină este comod. Un eseu, o viață, o bijuterie sunt creații continue și fluide, sunt povești autentice spuse pentru femei memorabile. Concluziile există pentru probleme mici si insignifiante. Pentru restul există numai viața pe care o dorim, cea care deja se întamplă. Bijuteriile noastre își spun povestea celor care stiu să le asculte. Povestea ta, povestea noastră începe cu pasiune și migală și continuă cu dragoste și frumos. Nu degeaba se spune că frumusețea e în ochii celui care privește. Când pui suflet în ceea ce creezi și construiesti, când îndraznești să studiezi teritorii neexplorate și te dedici creației tale, atunci simți într-adevăr că trăiești, că-ți trăiești povestea fără de sfărsit. Lucrurile facute de tine si pentru tine sunt cele care te definesc, cele care îți dau sens, cele care te fac remarcata si te ajuta să-ți trăiești povestea. Povestea noastra nu are final, ea va continua la năsfârșit pentru că trebuie să participăm la împlinirea destinelor tuturor femeilor. Poate acesta este singurul scop căruia trebuie să ne dedicăm: să creăm o poveste fără sfârșit. Așadar, fiecare femeie are povestea ei…”

Alexandra Ungurelu

Alexandra Ungurelu este absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Pubice din cadrul SNSPA. De-a lungul anilor și-a dezvoltat interesul pentru culori și forme urmând cursuri de desen și pictură. Pasiunea pentru accesorii s-a evidențiat înainte de a înțelege cu adevărat ce însemnatate pot avea. Creează bijuterii de ceva timp încoace, folosind diverse materiale, cu accent pe mărgelele japoneze. Recent a urmat o serie de cursuri în cadrul Școlii de Bijuterie Contemporană, sub îndrumarea lui David Sandu, reușind să aducă pasiunea pentru bijuterii la un alt nivel. Actualmente creează bijuterii din argint și pietre semiprețioase sub denumirea „Expression – Contemporary Jewelry”.

„Cu timpul bijuteriile au căpatat o serie de valori pe care nu le regăsesc în alte obiecte, sunt piese create și înzestrate cu sentimente și convingeri pe care încerc să le transpun în metal și piatră. Bijuteria, fie ea inel sau pandantiv, are din punctul meu de vedere o anume putere, de a trece prin timp și spațiu, de a reprezenta un moment anume din viața unei persoane și de a imortaliza o emoție. Să poți crea o piesă care să trezească o serie de emoții și legături nebănuite între metal și om este un adevărat succes. Realizarea unei piese care câștigă aprecierea unei persoane nu doar pentru valoarea metalului și a pietrelor prețioase este un scop pentru mine și motivul pentru care am ales să creez bijuterii.”

Raluca Buzura

A urmat cursurile Universitații de Arte și Design din Cluj-Napoca, secția ceramică-sticlă-metal, iar apoi din 2007 a urmat masteratul în cadrul aceleași secții.

“În perioada anilor de studiu lucrările pe care le realizam se aflau în zona instalației, participând la diferite proiecte şi expoziţii. Din 2009 însă, centrul de interes devine designul de bijuterie contemporană. Am continuat să lucrez păstrând preferința pentru materialele ceramice, și asta poate din cauza transformării materialului de la o stare la alta: lichid la turnare, apoi solid dar totuși fragil dupa uscare, pentru ca în cele din urmă, dupa ardere să capete o altă consistență. Îmi place să combin materialul ceramic aparent fragil cu duritatea metalului sau căldura pe care o oferă un material textil. “

Liana Sălăgean

Liana Sălăgean este absolventă a liceului de artă “Romul Ladea” din Cluj, apoi a Universității de Artă și Design din Cluj Napoca, secția Design, cu un master la aceeași universitate.
“În decursul anilor m-am exprimat în diverse domenii artistice, moduri,tehnici…de la pictură de șevalet la icoane pe lemn și pictură naivă, sculptură, ceramică și terminând cu design. În tot acest timp am fost urmarită de dorința de a face bijuterii, simțind că am ceva de spus în acest domeniu, vrând să-mi transpun ideile în metal și materiale neconvenționale. Într-un final visul acesta s-a îndeplinit; poate la momentul potrivit, când deja acumulasem informație, pe care acum o folosesc în acest minuntat și vast domeniu. În această încercare ce m-a captivat întru totul, lăsând deopare tot ce făceam până acum, încerc să creez bijuterii originale, care să transmită o parte din mine…povestea mea transpusă în metal, bijuterii care nu respectă tendințele modei ci “tendințele”-“trăirile” mele. Nu urmăresc să mă încadrez într-un anume stil sau sablon, ci pur și simplu creez din suflet și pentru suflet. “Cred despre creațiile mele că sunt genul de lucrări plăcute la prima vedere, sau deloc.”

Laura Tartau

Larra sau Laura Tartau, este o artista care și-a început cariera în 2008, odată cu primele bijuteriilor și accesorilor handmade. Timp de trei ani, până în 2011, Larra a creat colecții de accesorii handmade, folosind o gama variată de materiale, printre care pietre semiprețioase, cristale Swarovski, sticlă de Murano sau sticlă pictată, perle de cultură și materiale textile. A participat la numeroase târguri și expoziții de bijuterii handmade, dezvăluind creații detaliate și minuțios lucrate, primind numeroase aprecieri din partea publicului iubitor de bijuteria handmade. În 2011, Larra a absolvit cursurile Școlii Contemporane de Bijuterie, începându-și cariera în bijuteria de autor, prelucrând cu îndemnare, metalele prețioase. Bijuteriile Larrei lucrate manual, din aur sau argint, încrustate cu pietre prețioase și semiprețioase, își au un stil bine conturat și cuceresc orice femeie prin lucrătura în detaliu și formele calde, feminine, naturale.

Andra Lupu

Andra LUPU, născută în 1984 în Cluj Napoca, urmează cursurile universitare și post universitare ale Universității de Artă și Design din Cluj Napoca, secția Design, între anii 2003-2009. Lucrările Andrei Lupu pun accent deosebit pe observarea evoluției obiectului de arta și bijuterie contemporană, punând în discuție reperele sociale și culturale care dau naștere unor manifestări de tip eclectic, experimental, inovator, neconvențional și alternativ.

Alexandru Lupu

De profesie sculptor.

“Sunt atras de podoabe, în speță bijuteria de autor, din tinerețea elevului la liceul de la Arte plastice. Executate mai întâi pentru propria persoană și cei apropiați, mai apoi pentru ca eram prea sărac pentru cadouri costisitoare și acum pentru că o lume minunată de culoare a pietrelor prețioase și a formelor inedite pot să se transforme cu ușurintă într-un mod de viață. Lucrările mele au fost prezente în manifestări de profil în țară și în câteva expoziții personale din țară și străinatate (Franța, Danemarca, Finlanda).

Collinson Marin

Pe lângă designerii de bijuterii, Jewelry Design Fair a avut un spațiu dedicat pietrelor semiprețioase de la Concept Tropic. Collinson Marin va aduce în fața publicului o varietate de materiale rare pentru crearea unor piese de bijuterie deosebite. “Pasiunea pentru pietre și bijuterie m-a adus unde sunt astăzi. Mă simt norocos că am o meserie care îmi permite să călătoresc, iar acest domeniu este cel în care mă simt în largul meu” (Collinson Marin).
Concept Tropic este un magazin de artă și pietre semiprețioase din culturile popoarelor tropicale.

 

David Sandu

Născut în 1974 în București într-o familie de artiști, David Sandu își începe drumul de bijutier ca ucenic, la 13 ani, în atelierul maestrului Vlad Gherghiceanu. Era vârsta la care lucrurile trebuiau să capete un sens, iar restrângerea maximă a libertăților personale din acea vreme l-a determinat pe David Sandu să încerce să găsească înțelesuri într-un univers restrâns, dar liber; era el față în față cu materialele din atelierul maestrului. Azi, David Sandu și-a asumat limpede direcția artistică: el face bijuterie de autor, adica o bijuterie care se sustrage simplei funcții decorative. Orice bijuterie David Sandu este unică și se subsumează unui concept, unei idei care poate da naștere unei singure bijuterii sau mai multora, care se completează și își sporesc reciproc valoarea estetică. David Sandu expune azi bijuteria sa în galerii de artă importante din țară și din lume, însa artistul nu a pierdut nicio clipă contactul cu publicul său. Bijuteriile se nasc, în marea lor parte, în urma stabilirii unei relații între artist și iubitorul de bijuterie.

Parteneri: Home Finders.ro, Baron Philippe de Rothschild

Parteneri media: Modernism.ro, Vernisaje.com, Artclue.net, Revista Atelierul, Asociația Paspartu, 121.ro, Metropotam, Hypestreet.ro, Revista Bewhere.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.