Disclaimer:

Cercetarea realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român din Paris încearcă să descopere instrumentele de comunicare și marketing pentru conectarea pieței și scenei de artă contemporane românești la cea din Paris.

Pentru o cât mai bună eficență am ales ca cercetarea să fie publicată working progress și deschisă ca open source. Observațiile, structura, datele și concluziile sunt ipoteze de lucru și nu sunt definitive. Forma și conținutul sunt supuse modificărilor (up to date) fiind relevante ca și stadiu de lucru cu scopul de a fi îmbogățite, perfectate, îmbunătățite. Orice contribuție la această cercetare este apreciată, binevenită și va fi menționată ca sursă și mulțumiri.

Cercetarea are ca obiective studierea funcționării și relațiilor profesionale dintre diferitele tipuri de actori de pe piața de artă pariziană: galerii particulare, case de licitații, fonduri regionale de artă contemporană, fonduri de investiții, târguri de artă, evenimente expoziționale importante de tipul bienalelor, trienalelor, curatori, commissaire priseur, impresari, art dealeri, colecționari, artiști români sau de origine română. Aspectele cercetării vor evidenția instrumentele pe care artiștii români contemporani le pot accesa pentru evolua pe scena și piața de artă pariziană și din restul Franței

Piața și industrializarea valorilor artistice

Industrializarea culturii este un factor care a devenit dominant în cea de-a doua jumătătate a secolului XX în Europa și SUA. Termenul de industrie culturală a fost utilizat de sociologii Theodor Adono si Max Horkheimer în 1947 pentru a reprezenta ansamblul tehnicilor de producere și reproducere cu impact social a operelor culturale.

Industriile culturale au devenit modelul principal de dezvoltare la nivel culturii universale globale. Efectele acestei industrializări fac ca arta și cultura să devină acesibile unei mase largi de oameni care devin astfel consumatorii/producătorii unor piețe principale secundare și terțe. Arta contemporană este o industrie creativă și de entertainment în care valorile estetice sunt susținute și echivalate în permanență de valori comerciale. Sistemul producției în post-capitalism se bazează pe circulația valorilor și pe găsirea corespondentului lor comercial. Piața artei și a culturii este locul de prezentare și întâlnire a cererii și ofertei valorilor și bunurilor de tip artistic cultural.

Piețe în expansiune, piețe în contracție și piețe emergente

Din punct de vedere global valorile artistice își găsesc corespondent comercial în alte valori economice ale spațiilor de proveniență geografică și nu numai. O valoare artistică poate fi convertită comercial de piața de proveniență, dacă există cerere locală sau de piața de consum global acolo unde există putere investițională și raportare comercială la acea valoare.

În funcție de aceast echilibru economic se disting piețele principale, cu un apetit de investiție comercială aflate în expansiune culturală și artistică a produselor pe care le oferă consumului inclusiv pe piețele secundare și terțe. Piețele secundare și terțe au diferite tipuri de dezvoltare și contracție a valorilor. Exportul și importul culturii reprezintă în secolul XXI o economie a valorilor care traversează spațiile culturale și geografice la nivel global. Piețele emergente sunt piețe noi aflate în diferite stadii de dezvoltare care pot deveni interesante pentru piețele principale pentru alternativele speculative ale valorilor pe care le pot oferi.

Economia valorilor culturale și artistice

În această economie a valorilor culturale și artistice standardele culturii clasice sunt în procese de profundă redefinire în funcție de cererea, producția și distribuția de bunuri și valori culturale. Impactul comercial al culturii și artei este fără precendent. Arta și cultura sunt instituționalizate la nivel public și privat. Instituțiile artei sunt agenții, vehicolele prin care arta este produsă, distribuită, comercializată. Se disting mai multe tipuri de economii ale comerțului valorilor artistice. Există o economie a valorilor tranzacțiilor cu obicete de artă, o economie a serviciilor artistice, o economie a produselor derivate, o economie a drepturilor de autor.

Consumând cultură, artă, media, oamenii intră în legătură și sunt expuși acelorași mesaje, consumă același obiect, au aceleași valori, aceleași reprezentari, cunoștinte asemanatoare indiferent de sex, etnie, religie, nivel de cultură. Arta contemporană coagulează societatea în comunități, menține stabilitatea acestora și a structurilor sociale și creează o solidaritate inconștientă, definită de sociologi ca un tribalism planetar.

Funcția de divertisment a artei contemporane este rezultatul nevoii de relaxare, de alternativă culturală socială la timpul alocat muncii. Nevoia de divertisment crește cu cât crește accesul la timp liber al unei societăți. Cultura și artele sunt suportul comercial al activităților și produselor de divertisment. Genurile și produse culturale artistice și a produselor derivate cunosc o dezvoltare fără precedent.

Piețele de artă ale Europei de Est se confruntă cu blocajele istorice ale lipsei piețelor libere din perioada comunistă, în care statul era singurul finanțator și achizitor al producțiilor artistice. Comerțul cu artă era restrâns la câteva anticariate și catalogat ca fiind prohibitiv, aparținând clasei sociale burgheze.  Perioada comunistă a lăsat urme târzii până în present prin negarea rolului comercial al produsului artistic, înțeles cu rol peiorativ ca fiind lipsit de valoare estetică.

Rămâne intrebarea cum influentează sistemul de finanțare creația si opera de artă?

Studiu de caz: piața și scena de artă contemporană din Franța

Franța a fost cea de-a treia piață globală în 2006, dar după emergența Chinei din 2007 a ajuns pe locul patru. În 2011 își menține această poziție însă cu toate acestea a pierdut ceva mai mult din cota de piață globală. Acum Parisul nu este doar în urma Londrei, New York-ului, dar și după Hong Kong și Beijing, în timp de Shanghai-ul (cu o creștere de 21%) a redus diferenţa de la jumătate şi este chiar în spatele capitalei franceze. Sursa Artprice

Specificitatea pieţei de artă franceze stă în faptul că este cea mai densă din toata Europa, dacă nu chiar din întreaga lume. În 2011, 53,800 opere de artă, din toate perioadele combinate, au fost vândute la
licitaţii în Franţa metropolitană, mai mult decât în Statele Unite, Marea Britanie şi chiar China,
liderul mondial al pieței în termeni de rezultate.

Artişti francezi au reprezentat aproximativ 10% din Top 500 mondial în 2011 (faţă de 30% din
artişti chinezi) cu Francois-Xavier LaLanne (1927-2008), Bufet Bernard (1928 -1999), precum şi Noii Realiştii, Arman (1928-2005), Yves Klein (1928-1962) şi Cesar (1921-1998), în timp ce artiştii francezi, în viață, din acest clasament sunt Pierre Soulages (născut 1919), cu rezultate de plus 6 milioane de euro în licitații și Martial Raysse (nascut 1936), cu peste 4 milioane de euro în licitații. La o depărtare considerabilă de aceștia cei mai de succes artisti francezi contemporani în licitaţii sunt Jules Balincourt și Robert Combas.

1. Piața de artă a sectorului privat

Galerii și centre de artă

În Paris funcționează peste 125 de locații: galerii și centre de artă organizate în „Association des Galeries d’Art Parisiennes” (associationdesgaleries.org) și grupate în 4 districte Paris Beaubourg, Paris Rive Gauche, Paris Rive Droite & Ile de France. Ca și numitor comun aceste galerii își desfășoara activitatea în spații stradale reduse de dimensiunea unui boutique (aproximativ 50m2) la parterul clădiriilor. De cele mai multe ori lățimea spațiului galeriei este aceeași cu deschiderea de vitrină a galeriei la spațiul stradal. Prețul obiectelor de artă este afișat pe etichetă lângă lucrare sau într-o listă de prețuri alături de materialele de promovare ale artistului și expoziției. La vernisajele cu intrare liberă se practică colectarea/donarea unei sume în pălăria „chapeau” care circulă printe vizitatori.

Marea majoritate a galeriilor sunt închise duminica și lunea, iar o mare parte sunt deschise doar cu programare telefonică.

Orientarea acestor galerii este declinată pe mai multe tipuri de criterii.

Criteriul etnografic: artă asiatică, artă neagră, artă din Oceania, artă franceză, artă internațională; criteriul stilistic: arta abstractă, arta Noului Realism (Școala de la Nisa), arta avangardistă, artă posimpresionistă; criteriul mijloacelor de exprimare: fotografie, pictură, sculptură, noile media etc

Case de licitații

În Paris funcționează peste 77 de case de vânzari de artă (maison de ventes, case de licitații, asociații de commissaire priseurs,pe lângă Hotel Druot (http://www.drouot.com/?bpage=Auctioneer&lang=en&id=auctioneer:all), http://meseon.net/map/auction-houses/fr/Paris

„Chambre nationale des commissaires-priseurs judiciaries” (http://www.commissaires-priseurs.com/) este un organism de utilitate publică creat prin ordonanța din 2 noimebrie 1945 la care sunt afiliați cei 437 de commissaires-priseurs judiciaries din Franța.

Cel mai bine cotat tânăr artist francez este Philippe Pasqua (n. 1965) aflat sub influența lui Lucian Freud și Bacon.

Symev (http://www.symev.org)

Le Syndicat national des maisons de ventes volontaires (Symev) este o organizație profesională care reprezintă societatea companiilor de vânzări în licitație publică.

Fundații private

Fondation Cartier pour lart contemporain
http://fondation.cartier.com/

Iniţiată în 1984 de către Alain Dominique Perrin, preşedintele Cartier International de la acel moment, la sugestia artistului César şi condusă de Chandès Herve, Fondation Cartier pour lart contemporain este un exemplu unic de filantropie corporatistă în Franţa.
Odată cu mutarea la Paris, în 1994, Fondation Cartier este găzduită într-o clădire aerisită, luminoasă, proiectată de arhitectul Jean Nouvel. În acest decor unic, expoziţii, conferinţe şi producţii artistice prind viaţă.

Dedicată promovării şi sensibilizării opiniei publice și creșterii interesului pentru arta contemporană Fondation Cartier pour lart contemporain  este un spaţiu creativ pentru artişti şi un loc unde arta și publicul larg se întâlnesc. În fiecare an, Fondation Cartier organizează un program de expoziţii individuale de artist, altele bazate pe teme, comisionează lucrări de artă, îmbogăţind astfel o importantă colecţie. Fondation Cartier organizează de asemenea Nomadic Nights, întâlniri, care se concentrează asupra artelor performative,  în care artiştii explorează legăturile dintre artele vizuale şi alte forme de expresie artistică contemporană. Expoziţii şi dar și colecția în sine sunt adesea circulate în alte instituţii din străinătate, ajutând la creşterea profilului internaţional al Fondation Cartier.

Fondation Cartier cuprinde toate domeniile de creaţie şi genurile artei contemporane, de la design până la fotografie, de la pictură la arta video, de la modă la performance art.
Recunoscută pe scena artistică internaţională Fondation Cartier se distinge prin curiozitate, originalitate şi eterogenitate.

Fondation Louis Vuitton pour la creation & L’Espace culturel Louis Vuitton
http://www.fondationlouisvuitton.fr/accueil.html

Fondation Louis Vuitton pour la creation constituită în anul 2006 de Grupul LVMH şi filialele sale are ca scop susţinerea activităţilor de mecenat , cristalizate în acest grup, activități care au fost angajete începând cu anul 1990. Fondation Louis Vuitton pour la creation îşi propune să promoveze arta şi cultura.

Creat acelaşi an, L’Espace culturel Louis Vuitton este situat la etajul 7 al clădirii grupului de pe Champs-Elysees, Paris. Spaţiul este o structură asociată cu rețeaua Tram (vezi mai jos) de promovare a artei franceze contemporane.

François Pinault Fondation
http://www.palazzograssi.it/en/about-us/about/francois-pinault-foundation.html

Unul dintre cei mai mari colecționari de artă artă contamporană din lume François Pinault a descis să-și împărtășească pasiunea unui public cât mai mare. În mai 2005, a achiziționat Palazzo Grassi din Veneția, unde își prezintă colecția în diferite expoziții tematice.

Târguri de artă

FIAC – Foire internationale d’art contemporain
http://www.fiac.com/

Art Paris Art Fair
http://artparis.fr

Salon de Paris, ANTIQUAIRES ET ART CONTEMPORAIN

Aflat la a opta ediție, Salon de Paris continuă să satisfacă o clientelă fidelă de amatori de artă, revelează și descoperă tendințele momentului. Reunește anticarii și galeriștii francezi dar și un public vizitator și clienți colecționari.

 

2. Piața de artă a sectorului public

Pe piața de artă franceză cel mai mare finanțator al producției artistice și achizitor de opera de artă este reprezentat de sectorul public. Sectorul privat este adesea implicat în tranzacțiile de artă prin legătură cu sectorului public. Aceste structuri interne de susținere publică fac ca arta franceză să rămână concentrată în interiorul granițelor țării, fără a urmări modelul de expansiune cultural americană.

Având rădăcini în orientare socialistă, accesibilitatea artei contemporane este datorată decisiv susținerii ei de către sectorului public.

Descentralizarea instituțiilor statului francez începută în 1981 a condus la formarea de autonomii  financiare locale publice de colectare, gestiune și organizare pe mai multe tipuri de structuri individuale: Regiuni, Departamente, Comune.

Liniile de achiziție & finanțare de opera de artă din fondurile statului: Ministerul Culturii = FNAC (Fonds National d’Art Contemporain).

Liniile de achiziție & finanțare de opera de artă de opera de artă din fondurile statului + fonduri publice regionale = FRAC (Fonds Regional d’Art Contemporain), DRAC  (Direction Régionale des Affaires Culturelles), Fmac (Fonds municipal d’art contemporain).

Muzeele franceze funcționează pe structuri de finanțări publice amintite mai sus:

Liniile de achiziție & finanțare de opera de artă publice: Naționale = Muzee Naționale ex: Centrul Pompidou

Liniile de achiziție & finanțare de opera de artă publice: Departamente = FDAC (Fonds Departementeux d’Art Contemporain) ex: MAC / Val (Musée d’Art Contemporain du Val-de-Marne)

Liniile de achiziție & finanțare de opera de artă publice: Municipale= FMAC (Fonds Municipaux d’Art Contemporain), ex: MAMVP (Musée d’Art moderne de la Ville de Paris)

Centrele de artă

Liniile de achiziție & finanțare de opera de artă: ONG, Asociații, Fonduri regionale. Ex: Palais du Tokio

Rețele de centre artistice

Tram este o asociație, creată în 1981, regrupând locurile angajate în producția și difuzarea artei contemporane în Île-de-France. A ajuns la un număr de 31 de locații care demonstrează vitalitatea și bogăția formelor de creație din regiunea Parisului. Tram aduce împreună acțiuni complemetare de producție, difuzare, colectare, educație, mediere, publicare și practici creative. Într-o sâmbătă din fiecare lună este organizat «taxis tram» un circuit însoțit de mediatori ai rețelei Tram.

Școli de artă

Liniile de educație& finanțare de creație artistică: NGO, Asociații, Fonduri regionale.

Toate tipurile de fonduri de artă desemnează echipe de profesioniști și curatori care propun și selectează artiști și lucrări de artă pentru achiziții publice. Criteriile largi de selecție iau în considerare experimentalismul dar și noutatea creației artistice.

1% al artei contemporane

1% din construcția unei imobil este destinată achiziționării publice, comisionării de operei de artă contemporană sau se deduce de stat pentru construcția unui studio de artist. Prin urmare când un constructor privat operează un șantier își recuperează de la stat 1 % din procentul construcției totale atunci când când destinează această resursă artei contemporane. E o situație obișbuită cea în care într-un imobil de apartamente, la etajul superior să fie studiouri de artiști contemporani

Sinergia sectorului public-privat

Între cele trei părți: artist, centrul de artă și galerie există un contract de coeditare sau de coproducție. Dacă lucrarea are caracter comercial și există  vânzare prin intermediul galeriei, partea care corespunde materialelor de producție se întoarce la centrul de artă. În acest fel riscurile investiției în opera de artă contemporană sunt suportate și reținute de către centrul de artă.

Pe de altă parte valoarea creației artistică nu este stimulată ca rezultat al cererii și ofertei pe o piață a tranzacțiilor libere. Valoarea operei de artă este rezultatul întâlnirii cererii cu oferta pieței de artă. Mecanismele sofisticate de susținere ale cererii și ofertei sunt semnele unei piețe dezvoltate, mature.

Rămâne întrebarea: cum influențează sau corupe forma de finanțare publică sau cea privată actul artistic și rezultatul materializat în opera de artă?

Squaturile artistice

59 Rivoli http://www.59rivoli.org este squatul parizian cel mai bine dezvoltat organizațional. Fondat în 1999 de către colectivul de artiști numiți „Chez Robert, électron libre”, 59 Rivoli a devenit un model faimos de bune prectici pentru alte squaturi din Franța.

Biennale de Paris http://biennaledeparis.org/

Este o bienală atipică relansată în anul 2000. Eforturile bienalei sunt de a dezinstituționaliza arta. Prin urmare Biennale de Paris respinge utilizarea obiectului de artă, alienat din cauza pieței de artă. Bienala nu se limitează la un cadru care ar putea împiedica acţiunile sale actuale politice, economice și de evoluţie ideologică. Acționând asupra vieţii de zi cu zi şi a desfăşurării acestei realităţi Bienala încearcă să redefinească arta prin utilizarea criteriilor care resping idea de artist ca protagonist unic în munca sa. Biennale de Paris refuză să participe la ceea ce este convenţional astăzi în lumea artei. Amestecând genuri le, explorând frontierele şi practicând redistribuirea rolurilor, Biennale de Paris permite artei să apară cu precizie mai ales acolo unde nu este aşteptată.

Alexandre Gurita, directorul Biennale de Paris definește piața de artă ca o piață primitivă barbară concentrată în jurul comerțului cu obiecte de artă. Conform opiniei sale piața de artă ar trebui sa se concetreze în jurul economiei serviciilor și economiei sociale. Alexandre Gurita o numește artă prestatară în care artișii lucrează în antreprize, colaborează cu societatea.  Aceste tipuri de manifestări sunt definite de directorul  Biennale de Paris ca practici artistice invizuale care produc efecte în cel care a cumpărat serviciile. Potrivit lui Alexandre Gurita artiștii trebuie să participle la reuniuni politice în societăți private sau publice care au nevoie de restructurare, furnizând puncte de vedere și soluții diferite de cele ale experților.

Biennale de Paris este un exemplu în direcție inversă de artist care a recuperează o instituție, de obicei instituția recuperează artistul. Este o bienală fără temă, fără curator, fără spectator. Instituția artei se poate reformula pe baza unor practice artistice care chestionează fundamentele artei. Arta nu trebuie să fie instituționalizată de Ministerul Culturii, legatar , factor regulator al domeniului artei și infrastructurilor sistemelor artistice culturale. Terminologia artei este asociată practicilor Biennale de Paris pentru a găsi termenii  care să definească noile practice artistice. Un exemplu de activitate artistică în căutarea unui nume este cea a artistei Elisa Bollazzi preocupată de dezvoltarea unei microcolecții de fragmente descompuse ce au aparținut unor obiecte de artă célèbre.

Plafonarea cotelor operelor de artă au slăbit și îmbătrânit piața de artă din Franța

Artistul român Cristian Todie care trăiește și activează la Paris încă din 1978 a observat și analizat activ scena de artă pariziană operele sale fiind comisionate de către commissaire priseur. Artistul recunoaște importanța jucată de investitorii de artă în cotarea unui artist. Efortul de a pune pe piață un artist este invers proporțional cu valoarea sa. Principiul că „iubești ceea ce cunoști” se reflectă în tranzacțiile de obiecte de artă. De aceea mulți commissaire priseur din jurul Drouot se bucură să lucreze cu faima dar și cu obiectele de artă aparținând avangardei și post avangardei.

Într-o analiză de caz Todie oferă exemplul activitații lui Cornette de Saint Cyr http://www.cornette.auction.fr/ (actualmente președintele Palais de Tokyo) care pentru a face piața de artă accesibilă unui public cât mai larg a redus și plafonat prețurile și cotele de tranzacție ale artiștilor contemporani. Acest fapt a adus după opinia lui Todie la creșterea producției artistice dar și la o inflație și o plafonare a pieței de artă franceze în raport cu cea engleză. Încă din anii 80 după opinia lui Todie arta franceză se fixase déjà în jurul L’Ecole de de Nice, grupul Support-Surface și la câteva nume, aceleași și în prezent: Arman, Cezar, Klein, Raysse sub care erau stabilite și orientate cotele celorlalți artiști contemporani francezi.

Un rol important pe piața de artă franceză l-au jucat organizațiile profesionale artistice care au făcut advocacy pe lângă statul francez pentru deducția de impozite și pentru o fiscalitate preferențială.

Todie a ales soluția personală de a-și obține brevete de invenție: nou, original, industrializabil (protecție industrială) pentru creațiilee sale. A reușit în acest fel să-și comercializeze la scară largă invențiile artistice, și în zona papetăriei (pentru Claire Fontaine).

Todie observă că modelul francez al FRAC-urilor http://www.frac-centre.fr/ (Fonds Régional d’Art Contemporain) este unul socialist. Artistul consideră că arta nu ar trebui cumpărată de către instituțiile statului. Piața de artă este o piață liberă pe care acționază jucători privați și bani privați. În SUA Ministerul Culturii nu se implică în tranzacțiile de pe piața de artă. Opera de artă trebuie să îmbătrânescă pe piața de artă mereu între cererea și oferta deschisă, transparentă.

Todie remarcă cu tărie că actul creator și arta trebuie să fie percepute diferit și independent de piața de artă. La extremă, un artist poate crea doar pentru el însuși.

Brâncuși, piața de artă și naționalitatea franceză

Todie crede în importanța valorificării operei lui Constantin Brâncuși ca proveniență a naționalității și specificului  ei autentic românesc. Mai mult el avansează teoria că fără naționalitatea franceză a lui Brâncuși, operele sale ar fi putut fi recuperate mai târziu de statul român ca parte a patrimoniu național românesc. Este cunoscut faptul că Brâncuși primește naționalitatea franceză în 1952 iar în 1956 cu un an înaintea morții sale donează statului francez ansamblul atelierelor lui cu tot conținutul de opere (lucrările terminate, schițe, mulaje originale, mobilier şi instrumente). Tot el susține că valorificarea operei lui Brâncuși nu este meritul pieței de artă din Franța, (care a primit cadou operele) ci aparține pieței din SUA, care a concentrat prin tranzacții reale un număr important de piese și cotele record ale artistului.

Opera lui Brâncuși este insuficent cunoscută ca și aparținând culturii române. Cristian Todie consideră acest aspect ca o prioritate a următoarelor sale proiecte artistice cu un potențial imens de a concentra intersul pe România. Proiectul său artistic aflat în lucru este concentrat pe axa “ParisTârgu Jiu“.

 

Photo credits: Cristian Todie

Aduc mulțumiri persoanelor și instituțiilor pentru disponibilitatea, informațiile și contribuțiile aduse la această cercetare:

Simona Rădulescu – ICR Paris, Pierre Cornette de Saint Cyr –  Cornette de Saint Cyr, Maison de ventes, president du Palais de Tokyo, Doina Lemny – Centre Pompidou, Rodica Seward – Tajan, Micha Schischke, Création Contemporaine et Prospective – Centre Pompidou, Selma Toprak – Rețeaua TRAM Ile-de-France, Alexandre Gurita – Biennale de Paris, Ilana Shamoon – Fondation Cartier pour l’art contemporain, George Bodocan – Association Jour et Nuit Culture, Sibylle Roquebert – Centre national des arts plastiques Département de la création artistique, Dorothy Polly – Dorothy’s Gallery, Ami Barak, Cristian Todie, Dorin Crețu, Artprice, Arcurial, Salon de Paris.

(va urma)

vezi și

Analiza și statisticile pieței de artă din 2011