În cazul Berszan Zsolt esența lucrărilor este o gândire vizuală reducționistă. În expozițiile lui personale din anii trecuți (Muzeul Brukenthal, Sibiu, 2008; UAD, Cluj-Napoca, 2009; MODEM, Debrecen, 2010; Galeria Anaid, București, 2010) Berszan apelează la gestul lui Malevich prin folosirea dominantă a negrului, la ideea împărțirii lumii în patru culori de bază, în cadrul căreia negrul înseamnă materialitate, finitudine. Punctul de pornire al expoziției actuale este înfățișarea finitudinii: pe cele două desene de dimensiuni mari putem observa suprafețe negre unite. Însă negrul este capturat într-un cadru de culoare deschisă. Masa întunecată a lumii materiale e învecinată cu infinitul, se deschide către un spațiu indeterminabil și imperceptibil, care – în această dispoziție – se percepe ca partea cealaltă a vieții omenești. Luminile tainice de pe suprafața desenelor dezvăluie motive aproape invizibile în negrul omogen, niște protuberanțe ale lumii de dincolo.

Cele două desene, instalate față în față, încadrează un obiect greu de identificat: o masă diformă întinsă pe podea, înfățișarea materiei fără formă. Lucrările negre anterioare – realizate din silicon, metal sau beton – ale lui Berszan purtau câte o semnificație concretă despre dispariție, extincție. În schimb, blocul de beton cu suprafața fără formă, prin griul său insignifiant, ne privează de posibilitatea de a conferi semnificație. Între ”decoruri”, care accentuează pustietatea încăperii, blocul gri devine un ’object’ care renunță la statutul de obiect. În realitate nu mai este un corp, nu poate fi numit obiect, numai ’objet’ – holbându-se dintre rămășițele vieții. ’Objet’ în sensul folosit de Julia Kristeva. În eseul intitulat ”Powers of Horror. An Essay on Abjection” al filozofului francez, ’objet’ este un obiect fără obiect, sesizabil – ca respingere – de către un eu, care se privește cu dispreț pe sine, materialitatea sa, expunerea sa către pierire. ’Objet’ poate fi un smoc de păr, o rană supurândă sau cadavrul în sine – ca rămășiță a vieții, a trupului. Blocul de beton al lui Berszan este întins pe podea ca un astfel de rest. Este numai un bloc de piatră, care se dezbracă de orice formă sculpturală: privit de sus pare a fi o pictură tridimensională, o ”pânză tridimensională” pictată cu gesturi sălbatice. Pe suprafața acestui bloc de beton, creat cu forță brută, alternează nuanțe diferite, formând o compoziție neordonată, fără sens. De parcă ne-am uita într-un sicriu, în care cadavrul e de nerecunoscut și moartea e fără patrie.

Gerda Széplaky
philosopher – aesthetician
Budapest