Valentin Ciucă
Sub semnul sacralității
Pictor și grafician disponibil soluțiilor postmoderne, Liviu Nedelcu își motivează discursul plastic prin capacitatea unei verve imaginative cu totul remarcabile. În timp, a făcut din peisaj pretextul unor veritabile cercetări solitare, nonconformiste, iar din ciclul Cartea obiect o demonstrație de aplicație a unui concept unde semnul și sensul se îngemănează într-o complementaritate cu efect stimulator și insurgent. Spectacolul incitant al acestei teme l-a pus în situația depășirii oricărei restricții formale în beneficiul unei libertăți de expresie care, trebuie spus, i se potrivește de minune. Includerea în ansamblul grafic a unor semne ce țin de energia unui spirit dezinvolt și spontan acreditează un real apetit pentru invenție și spontană reinventare a modului de a transmite idei și simboluri.
De la asemenea insurgente soluții, artistului i-a venit relativ ușor să treacă la un alt palier, respectiv la compozițiile cu temă sacră. Inteligența îi permite să îndrăznească, iar exercițiul inventiv, nonconvențional să identifice universul mitologic, cu accent pe conceptul de Sacru și sacralitate. În fapt, Liviu Nedelcu nu intră în polemică cum am văzut cu Profanul, dar se simte mai motivat în explorarea mitului creștin în varianta ortodoxiei noastre. Înaintașii săi pictori posteau îndelung înainte de a picta o Răstignire sau o Înălțare… Chiar dacă acum lucrurile s-au mai schimbat, fiorul religios nu s-a diminuat, ci, dimpotrivă, a sporit în expresie și dramatism. Asemenea reacție vine din nevoia unei permanente racordări a expresiei la soluțiile unui gestualism patetic și esențializat.
Sacrul, privit ca o permanentă alternativă la profan, are motivația milenară a dramei celui care se sacrifică pe sine în numele celui care are harul Mântuirii. Variantele pictorului și graficianului Liviu Nedelcu, în ceea ce privește momentul nașterii, au conotația începutului unei alte lumi. Apariția aurorală a Fiului, faptele sale ce țin de frumusețea miracolului se asociază sugestiv cu măreția nobilă a Fecioarei Maria. Viziunile pictorului asupra acestui moment cardinal pentru imagologia cristică, în versiuni diferite, mărturisesc o participare afectivă subtilă și definitivă pentru toți cei care nu au uitat încă să-și facă semnul crucii. Acea tandră imagine cu Madona și Pruncul nu exclude pasionalitatea unei compoziții libere de iconografia impusă de arhaice canoane.
Cu atât mai dramatică este compoziția Coborârea de pe cruce unde forma plastică și cromatica participă la sugestia devastatoare a sacrificiului divin. Limbajul plastic gestual fac din forme o un sfâșietor lamentto. În același plan al tensiunii dramatice, în desen simplu, dar sugestiv, asociat cu câteva accente de culoare, compoziția sugerează dimensiunea spirituală a sacrificiului de sine. În altă variantă, Răstignirea, prefigurează dumnezeiasca Înviere. Glosele pe tema cristică, marcate de inevitabila trimitere în teritoriile sacralității, fac din viziunile esențializate prin simbol o trimitere la vechile icoane din spațiul transilvan și al Moldovei. Marea lecție a Bizanțului, icoanele bizantine, îi îngăduie lui Liviu Nedelcu să scrie prin imagini desprinse de orice canon și să adapteze pe gustul omului modern povestea simplă și dramatică a celui care s-a sacrificat pe sine, pentru ca noi să ne putem face, în voie, semnul crucii…
Recent Comments