open call pentru remix-uri – încearcă-ți soft-ul cu geniul ceh și pleacă la Praga!
Centrul Ceh va propune un nou proiect in luna decembrie, cu ocazia implinirii a 170 de ani de la nasterea compozitorului Antonin Dvorak. Creatie, concurs si party.
Pe tot parcursul lunii, va invitam sa remixati orice lucrare (sau fragment) a celebrului compozitor ceh, fara a impune un gen sau stil, urmand ca piesele rezultante sa fie incarcate pewww.soundcloud.com/centrulceh.
Remix-urile trebuie sa aiba o durata de maxim 5 minute. Acestea vor fi trimise in format mp3, 320kbps, pe adresa [email protected] (via transfer.ro, wetransfer etc). Toate lucrarile primite vor fi supuse licentei Creative Commons.
Deadline: 31 decembrie 2011, ora 23h59.
Castigatorul, selectat de catre un juriu format din experti romani si cehi ai muzicii experimentale, va primi un bilet de avion Bucuresti-Praga-București si trei nopti asigurate la Praga, incluzand un program consistent pregatit de Centrul Ceh si Staropramen. De asemenea, lucrarile castigatoare vor fi difuzate la Radio Romania Cultural si la Radioul Ceh.
La sfarsitul proiectului, Centrul Ceh va organiza si un party ce va include o sesiune de ascultare a remix-urilor.
Juriul este format din: Michal Rataj, Maria Balabas, Anamaria Pravicencu, Octav Avramescu, Catalin Cretu
Recent Comments