Sculptorul şi profesorul universitar Mircea Spătaru a murit în noaptea de 31 august la Cluj, a anunţat, joi, printr-un comunicat transmis Agerpres, Biroul de presă al Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Capitală.

Personalitate marcantă a sculpturii româneşti contemporane, Spătaru a reinventat sugestii din sculptura modernă (Rodin, Paciurea, Anghel ş.a.), creând o operă a sa, inconfundabilă prin gramatică, prin nobleţea şi eleganţa formelor.

În Bucureştiul contemporan, în puncte urbanistice cheie, monumentele publice, semnate de artist, efigiile lui Maniu, Bălcescu, De Gaulle exprimă în viziunea originală ce-i poartă marca, Spirit şi Graţie, în aşteptarea unor trecători avizaţi şi mai sensibili.

De la Ion Frunzetti şi Dan Hăulică, la Ioana Vlasiu şi Aurelia Mocanu, criticii de artă au înregistrat evoluţia decantată a operei şi profilul energic al acestei personalităţi.

Născut la Epureni, judeţul Vaslui, la 27 iulie 1937, Mircea Spătaru s-a format pentru început la Cluj, la Institutul de Arte Plastice “Ioan Andreescu” (absolvent promoţia 1962, profesor Kos Andras).

Descoperit şi sprijinit de marele istoric de artă şi estetician Giulio Carlo Argan, Spătaru şi-a perfecţionat studiile la Roma (1964), fiind apoi cooptat între cadrele didactice ale institutului clujean de belle arte.

Stabilit la Bucureşti în 1987, devine în 1990 rector al reînnoitei Academii de Artă (transformată în 1997 în Universitate) a cărei conducere o va asigura cu vie inteligenţă şi cu har, cu o energie imbatabilă, până în 2004.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.