Vineri, 5 august 2011, la Muzeul de Artă Comparată din Singeorz-Băi a avut loc o nouă ediţie a programului Formă şi Dialog. Invitaţi au fost scriitorii Teodor Tanco şi Ion Mureşan şi rapsodul popular Crişan Vasile. La eveniment au participat şi sculptorii aflaţi la simpozionul internaţional de sculptură ANDEZIT 2011 care se desfăşoară în aceste zile la Sîngeorz-Băi.

Teodor Tanco a ales să prezinte publicului două dintre cele mai recente cărţi ale sale: Viaţă şi literatură, editura Napoca Star şi Trei întâlniri cu Constantin Noica, apărută la editura Eikon. Prezentarea cărţilor a fost făcută de Vasile George Dâncu, directorul editurii Eikon şi în prezentare a subliniat uriaşa valoare stilistică şi documentară a cărţilor domnului Teodor Tanco.

Poetul Ion Mureşan i-a adus un elogiu scurt, dar consistent, celui care toată viaţa s-a preocupat de cărţi, celui care are, în continuare, un strict program de bibliotecă. Domnul Teodor Tanco a depanat cateva amintiri pentru auditoriu, dovedind un simţ al umorului şi o energie rar întâlnite la congenerii săi.

Despre Cartea Alcool semnata de Ion Mureşan au vorbit Dan Coman şi directorul editurii Charmides, domnul Gavril Ţărmure. Dan Coman a subliniat bucuria de a-l citi pe Ion Mureşan precum şi faptul că nu puţini tineri scriitori mărturisesc deschis că descind din poezia lui. Domnul Gavril Ţărmure şi-a manifestat onoarea şi bucuria de a fi editat cea mai bună carte de poezie a anului 2010.

Seara s-a încheiat cu muzică, un mic concert susţinut de rapsodul popular Crişan Vasile, din Reghin. El a încântat auditoriul cu piese muzicale interpretate la instrumente tradiţionale: tulnic, caval, fluier, frunză.

Partenerii proiectului Formă şi dialog sunt Complexul Muzeal Bistriţa şi Galeria RAKU25.

Maxim Dumitras

www.maximdumitras.ro
www.macsb.ro

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.