În anul 1924 când se năştea la Cluj (Transilvania) Dumitru Vonica – un artist apropiat spiritului dada – , germanul Kurt Schwitters tocmai patentase colajul, un nou procedeu tehnic bazat pe juxtapunerea incongruentă a unor fragmente eterogene preluate din realitate, înlocuind culoarea şi pensula, tradiţionalele instrumente ale pictorului, cu foarfeca, tubul de lipici şi cuţitul, iar şevaletul cu planşa de lucru. În aceeaşi perioadă, la Köln, Max Ernst inventează frotajul, copiind pe foaia albă de hârtie diferite texturi cu ajutorul unei mine de creion de plumb. Toate acestea în vreme ce la Paris, Henry Matisse folosea decupaje, forme decupate cu foarfeca, viu colorate în guaşă, prinse apoi cu ace pe un suport alb care are rolul de fond al lucrării.
În plină epocă a realismului socialist pictorul Dumitru Vonica, refuzând orientarea oficială a artei, preia aceste procedee, le contopeşte, obţinând o tehnică originală prin folosirea unor şabloane decupate din carton pe care le imprimă pe suport cu culoare prin suprapunere şi tamponaj cu un instrument special alcătuit din burete sau tifon, ceva în genul racletelor folosite de Pierre Soulages. Aceasta îl conduce pe artist la abordarea unei tematici artistice abstracte în compoziţii obţinute prin imprimarea succesivă, într-o manieră intuitiv-aletorie a acestor tipare decupate şi suprapuse. Relativul automatism al procedeului constă în refuzul de a încărca expresia plastică cu un conţinut tematic expres, aşa cum o cereau preceptele academiste şi cele ale realismului socialist care izvorau din ele. Era un refuz al artei sale de a se substitui unui comportament de expresie propagandistică.
Artistul – care a refuzat orice înregimentare politică – s-a străduit să ducă mai departe relaţia organică cu arta din vest, explorând şi folosind noile câştiguri sub raportul limbajului pictural, însuşite prin studiul avangardelor artistice din perioada interbelică. Mai mult decât atât, Dumitru Vonica, refuzând estetica realismului socialist, a formulat o poetică a artei sale prin apelul la teoria estetică a lui Nicolae Hartmann, care vorbeşte de compunerea operei în straturi succesive şi de receptarea instantanee, unitară şi omogenă a acestora. Prin această metodă era convins că se poate opune teoriilor estetice de extracţie socială de la Cernâşevski la Georg Lukacs, preferând acestora pe cele pornind de la Kant şi până la Hartmann, care vorbeau despre forma pură şi despre dezvoltarea autonomă a operei de artă. Datorită acestor motive, artistul a trăit izolat în ţara lui, expunând sporadic, dar lucrând cu înverşunare, lăsând în urma sa o operă de mari dimensiuni în desen şi culoare, care abia acum se impune prin frapanta ei originalitate.
În timpul vieţii a organizat doar câteva expoziţii personale, fiind receptat şi apreciat în cercul închis al unor cunscători – scriitori sau filozofi – care apreciau atitudinea de opoziţie îndrăzneaţă pe care şi-o asuma artistul. La început, artistul s-a simţit atras, nu numai prin lectură, de arta lui Mondrian sau Kazimir Malevici, acest lucru fiind evident din primele lucrări care constau în abordarea unei abstracţii epurate, cu planuri de culoare uniformă, fără grosime, fără efect de materie şi suprafaţă. La aceste caracteristici, adaugă adeseori efecte picturale şi decorative, iar, mai apoi, îşi perfecţionează tehnica şabloanelor, obţinând prin tamponaj, suprapunere şi multiplicare impresia de spaţialitate şi de adâncime a tablourilor.
Întreţeserea de linii şi contururi, opturări spaţiale şi adâncimi luminoase se transformă într-un dialog al suprafeţelor în care sunt integrate spaţiul şi timpul ca o dezvoltare liniară apropiată de maniera de înţelegere a primilor futurişti, precum şi de lumino-spaţio-dinamismul european din ani ‘60.
Dumitru Vonica este al patrulea copil al unei familii bogate de comercianţi din Transilvania cu obârşia în Poiana Sibiului. Studiile gimaziale şi facultatea de Medicină le-a absolvit în acest oraş, devenind din 1949 medic, meserie pe care a practicat-o paralel cu pictura, până la sfârşitul vieţii. A fost un intelectual polivalent, un fervent iubitor al muzicii clasice, dar şi al literaturii, căutând neobosit echivalenţe care să le apropie şi unifice. Pictura a practicat-o cu o pasiune mistuitoare, încercând permanent să-şi dezvolte un sistem de referinţe estetice, citind estetică şi filozofie, şi informându-se statornic, în pofida piedicilor politice, despre cele ale noii evoluţii ale artei în lume, tendinţe pe care a încercat apoi să le asimileze în pictura sa.
După anul 1990, putând părăsi ţara, a expus grafică în S.U.A. la Galeria Arthaus (Dallas, Texas) şi la Ward-Nasse Gallery din New-York, unde lucrările sale s-au bucurat de succes. Michael Cross şi Jorg Fechter vorbesc despre el ca despre un artist care dezvoltă o puternică expresie, pornind de la abstracţionismul geometric şi reuşind să se impună prin tehnici noi, atât în desen, cât şi în pictură. La 10 ani de la moartea sa, această expoziţie se vrea expresia sintetică a unei creaţii originale, evoluând paralel cu arta abstractă din vest, în pofida climatului cultural de la noi, atât de puternic viciat de arta realismului socialist.
Vasile RADU
CONTACT
Artexpert Gallery
Str. Iuliu Maniu nr. 10, Cluj-Napoca
0264590041, 0740451789
Recent Comments