Poetul şi traducătorul Mircea Ivănescu, unul dintre cele mai importante nume ale literaturii române postbelice, s-a stins din viaţă la Sibiu, la vârsta de 80 de ani. Maniera unică pentru generaţia ’60 de a face poezie a lui Mircea Ivănescu a influenţat decisiv autori contemporani precum Mircea Cărtărescu sau Simona Popescu.
dar sunt şi amintiri adevărate
Şi eu am umblat odată cu o amintire
în mâini, strângând-o atent, să nu-mi scape.
(îmi alunecase odată – şi se rostogolise de-a dura
pe jos. am şters-o frumos, cu mâneca hainei
nu mi-a fost frică. amintirile mele sunt mingi –
nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă,
din mâini, se pot rostogoli foarte departe –
şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar
să mă întind la marginea mea, sa-mi las mâna
din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)
şi eu am umblat, deci, odată cu o amintire
în braţe – (şi mă gândeam, cu un rânjet
rău, că într-o carte celebră, nu mai ştiu cine
umbla cu propriul său cap prin infern, luminându-şi
drumul). şi parcă nu e tot una?
Din volumul „Versuri”, 1968
Scurtă biografie
Mircea Ivănescu a absolvit în 1954 Facultatea de Filologie (secţia franceză) a Universităţii din Bucureşti. A fost, pe rând, redactor la Agerpres, la revista „Lumea”, la Editura pentru Literatură Universală şi la revista „Transilvania” din Sibiu.
De la volumul de debut din 1968 şi până la versurile recente, incluse în selecţia „din periodice şi inedite” a antologiei de autor Poesii vechi şi nouă (1999), de-a lungul a peste trei decenii, poezia lui Mircea Ivanescu a rămas egală cu ea însăşi, atât în ritmul producerii, cât şi în calitatea ei estetică. S-a spus despre el că e un poet „care nu încape într-o antologie“. Titlurile volumelor sale de poezii sunt banale, puţin spectaculoase. A scris poeme despre personajul mopete, numele acestuia conţine o anagramă a cuvintelor poet şi poem.
Este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani şi un pionier al postmodernismului în Europa Centrală şi de Est. (sursa wikipedia)
M.I. II SPUNEAU PRIETENII MEI DIN TIMISOARA PRIN ANII 1983 , UNDE ARA la O PETRECERE MONSTRU LA BATA , ASTA IMI SPUNEA GHEORGHE PRUNCUT . ATUNCI LOCUIAM LA IOAN MONORAN . DE LA EL AVEAM NUMARUL DE TELEFON A LUI M.I . DE LA SIBIU . ERA O PERIOADA CAND COLINDAM TARA CA POETUL CU CAIETE DE SCHITE DUPA MINE avean 24 ani , SCHITE DE PEISAJE SAU PORTRETE DE ARTISTI . LA SIBIU AM LOCUIT LA HOTEL CONTINENTAL , APOI ALTA SEARA LA POETUL MIRCEA IVANESCU . AM FOST OMENIT FRUMOS SI AM DORMIT IN CAMERA CU BIBLEOTECA DEPOZITATA PE PARTER CU UN RECAMIER VERDE SI IN CAMERA CU VREO 10 PISICI . DOAMNA STELA DADEA PISICILOR MANCARE FIECAREIA INTR-UN CASTRONEL . FUMA MULT . EU POVESTEAM DESPRE PERIPETRIILE MELE PRIN ROMANIA NOASTRA DE LA BISTRITA, BOTOSANI , IPOTESTI, IASI, TIMISOARA, BUCURESTI . AM IESIT CU POETUL PRIN ORAS DIMINEATA , AM FOST LA TRIBUNA . APOI NE-AM DESPARTIT . DUPA AMIAZA AM PLECAT LA CLUJ . AM AVUT O IMPRESIE GROZAVA DESPRE FAMILIA MIRCEA IVANESCU . INTRE TIMP II MAI SUNAM . PRIN ANUL 1988 M.I. A VENIT LA BISTRITA LA ZILELE LIVIU REBREANU . L-AM ASTEPTAT LA HOTEL SI APOI AM FACUT O PLIMBARE CU BIRJA PRIN ORAS . I-AM ARATAT PICTURA DE LA POSTA VECHE , apoi am plecat prin parc la crasma ucigasul . ACOLO NE ASTEPTA POETUL ALEXANDRU CRISTIAN MILOS . AM RECITAT VERSURI , FOLCHISTUL GEORGE MUNTEANU A CANTAT SI MESENII SE UITAU LA NOI DE PARCA AM FI DE LA CENACLUL FLACARA . EU LOCUIAM APROAPE PE TRAIAN BANCIU. AM FOST SI PE ACOLO .APOI AM VENIT LA HOTEL . SPRE SEARA L-AM CONDUS LA GARA . IN GARA NE-AM DESPARTIT M.I DOREA SA RAMANA SINGUR IN SALA DE ASTEPTARE . DOREA SA PRIVEASCA OAMENI SIMPLII .NE-AM REVAZUT DUPA 20 ANI LA ROMEXPO UNDE M.I ERA CURTAT SI PURTAT CA UN OM DE GENIU .I-AM ADUS AMINTE CINE SUNT SI MI-A SPUS CE CREZI CA TE-AM UITAT MURIVALE . STELA mea TOT TIMPUL INTRTEBA DE TINE . EU IN ACEASTA PERIOADA AM MAI VORBITCU EI CAND PUTEAM LA TELEFON . . ODATA M-A SUNAT LA BUCURESTI SI AM FOST FOARTE INCANTAT CA NU M-A UITAt . DE CATEVA LUNI AM VORBIT CU GEORGE PRECUP DIN SIBIU SI MI-A SPUS CA M.I NU E BINE . NU STIU DE CE NU L-AM MAI SUNAT . ACUM REGRET . MURIM SI NOI PUTIN ATUNCI CAND CEI DRAGI PLEACA DINTRE NOI . M.I ERA O FIRE BLANDA SI BUNA . S-A MINUNAT CA AM CITIT CARTEA ACEEA GREOAIE PE CARE A TRADUS-O ULISSE . .ADIO DRAGA M.I.
regrete eterne pentru poetul mircea ivanescu…dumnezeu sa-l odihneasca in pace…pictor serban petre..