Ingenious Drama Festival sau pe scurt I.D. Fest este un festival de teatru creat de adolescenţi pentru adolescenţi. Ajuns la a douăsprezecea ediţie, festivalul este experimentat şi popular în rândul iubitorilor de artă dramatică. De asemenea, evenimentul oferă tinerilor participanţi şansa de a juca în limba engleză, de a se afirma în lumea teatrului şi de a interacţiona cu actori, care ii vor ajuta sa se perfectioneze timp de o săptămână prin intermediul atelierelor de teatru. Jurizarea va fi una cât se poate de profesionistă, juriul fiind format din nume mari ale teatrului românesc. Spectacolele se vor juca la Teatrul Municipal “George Bacovia” în perioadă 10-16 iulie, iar intrarea va fi liberă. Sunt aşteptate trupe din toată ţara, care timp de o săptămână vor aduce un plus vieţii culturale a oraşului nostru.

Ingenious Drama Festival a 12-a editie, care va avea loc pe data de 10-16 iulie, in Bacau, la Teatrul Bacovia