“Performing History” featuring “Artist versus Curator”
Romanian Pavilion at the 54th Venice Biennale
România la cea de-a 54-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia
Înainte de a ne întreba (mereu) dacă suntem bine reprezentați la Bienala de la Veneția, am putea să profităm de desfășurarea evenimentelor relatate mai jos pentru a lansa câteva discuții publice serioase: ce mai inseamnă azi Bienala de la Veneția, ce trebuie să reprezinte aceasta pentru artele vizuale din România, ce putem cu toții să îmbunătațim (artiști, curatori, instituții, media, specialiști etc), este util concursul public, își fac instituțiile treaba?
De peste 100 de ani Bienala de Artă de la Veneția a servit o varietate de funcţii: a celebrat opera artiştilor consacraţi, a confirmat tendinţele dominante, a delimitat noi geografii ale lumii artei în termeni economici şi de piaţă şi a oferit o scenă de prezentare internaţională, precum şi contextul de multiplicarea a altor expoziţii internaţionale de artă.
Curatorea celei de-a 54 ediții a Bienalei de Artă de la Veneția Bice Curiger i-a întrebat pe curatorii tuturor pavilioanelor aceleaşi cinci întrebări pe care le-a adresat și artiştilor implicaţi în “Illuminazioni” (tema Bienalei din acest an): „Unde te simţi acasă? Vom vorbi limba engleză, în viitor, şi dacă nu, ce limbă? Este comunitatea de artă o ţară? Cât de multor ţări aparții? Dacă arta ar fi fost o naţiune, care ar fi fost constituţia ei? “. Ar fi interesant să aflăm răspunsurile oferite de participarea românească.
Raportând proiectul României la cea de 54 ediție a Bienalei de Artă de Veneția se poate observa cu ușurință că face parte din categoria de pavilioane naționale din Estul Europei care încă mai au de recuperat trecutul comunist și care se definesc tot prin raportare la acesta.
Raportând „Performing History” la situația actuală a artelor vizuale contemporane din România remarcăm faptul că prezentul nu mai poate aștepta recuperarea trecutului și își creează propriile forme de reprezentare artistică, de cele mai multe ori mai competitive artistic international decât cele care vorbesc la trecut.
Disclaimer:
- Acest material este un prim episod al unui serial despre cea de-a 54 ediție a Bienalei de Artă de la Veneția care tratează toate pavilioanele, nu doar expozițiile participării românești.
- Expoziția „Performing History” va putea face subiectul unei analize critice ulterioare.
- Declarațiile de mai jos au fost facute on the record, în cunoștința utilizării lor media.
Desfășuarea evenimentelor: relatare
31 mai, ora 19.00 PM Vernisajul proiectului Romanian Cultural
Resolution- documentary. Locaţie: Noua Galerie Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică, Palazzo Correr – Campo Santa Fosca, Cannaregio 2214, 30121-Veneţia, Italia. La eveniment artistul Ion Grigorescu a purat o mască de carnaval. Întrebat de ce poartă această mască Ion Grigorescu spunea că masca seamănă cu profilul co-curatorului Ami Barak și că are rezerve asupra reprezentării sale artistice la bienală.
1 iunie la ora 3.15 PM, conferința de presă a expozițiilor „Performing History”și „Romanian Cultural Resolution – documentary” care reprezintă România la cea de-a 54-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția. La conferință au fost prezenți Monica Morariu, comisar, Alexandru Damian, vicecomisar, Maria Rus Bojan & Ami Barak curatori „Performing History”, Bogdan Ghiu, invitat special, Alexandru Niculescu și Adrian Bojenoiu curatori „Romanian Cultural Resolution”. De la conferință au lipsit artiștii Ion Grigorescu, Anetta Mona Chişa și Lucia Tkáčová.
2 iunie, la ora 10 AM, o intervenție spontană de tipul performance a fost făcută de cei trei artiști (Ion Grigorescu, Anetta Mona Chişa și Lucia Tkáčová) în timpul căreia au fost scrise următoarele cuvinte pe ziduri, lucrări, ecran de proiecție și monitoare în interiorul pavilionului românesc: “The curator bets on the artist not the artist bets on the curator. Everything of Nothing. Mission or Ambition. Contract or Conflict. Trust or Control. Deal or Feel. Risk or Mercantilism. Reclaim or Sustain, Money or More. Yell or Whisper. ” Curatorii nu au fost consultați asupra acestei intervenții. Comisia jurizării Bienalei se afla în pavilionul românesc, iar cei doi curatori prezentau acesteia proiectul „Performing History”atunci când intervenția neprevăzută s-a produs.
2 iunie la ora 2.15 PM deschiderea oficială a Pavilionul Românesc.
Declarațiile curatorilor și cele ale artiștilor: relatare
Maria Rus Bojan spunea că a alcătuit o platformă pentru ca două tipuri de discursuri artistice pentru ca cel al lui Ion Grigorescu și al duo-ul Anetta Mona Chişa & Lucia Tkáčová să se poată completa sau contrazice. După intervenția artiștilor, expoziția a intrat în zona „overcuratorial” și “metacuratorial”. Ea consideră că gestul intervenției a fost premeditat și că face parte dintr-o atitudine subversivă, „asta pentru că artiștii au resimțit că expoziția nu este subversivă destul”. Curatoarea mai recunoaște că această atitudine face parte din munca artiștilor și că acest lucru era totuși ceva de așteptat. Maria Rus Bojan mai spune că a existat o tensiune adăugată de constrângerile administrative și de faptul că nu a avut parte de un sprijin real al comisarului pavilionului, ci doar de cel al comisarului adjunct.
Curatoarea mai spune că misiunea ei este de a servi arta și artiștii și că a făcut acest lucru cu toate implicațiile, unele dintre ele chiar neprevăzute. În plus, contextul expoziției nu pune în discuție, la modul personal, relația artiștilor cu echipa curatorilor, ci, în general, clarificarea ideologică a unei poziții critice pe marginea temei curator versus artist.
La întrebarea dacă va mai lucra împreună cu artiștii proiectului „Performing History”, răspunsul Mariei Rus Bojan a fost că nu știe dacă acest lucru se va mai întâmpla.
Ami Barak mărturisește că a fost un martor ocular al unei acțiuni neprevăzute a artiștilor și că nu înțelege „de ce au făcut acest lucru fără să spună”. El mai spune că nu i-a oprit să o facă și că se simte disprețuit că într-un context atât de important nu a fost ținut la curent. „Dacă aș fi discutat și aș fi spus că nu sunt de acord aș fi înțeles”. Însă Ami Barak crede că artiștii au considerat că expoziția nu este suficent de radicală, așa că au făcut un performance radical de desconsiderare a curatorilor. Tot el mai consideră că gestul a venit în urma unei frustrări în care mai cu seamă duo-ul Anetta Mona Chişa & Lucia Tkáčová au realizat că nu sunt mulțumite de lucrare. El crede că Lucia Tkáčová a avut cea mai mare nemulțumire iar inconștient a transformat nemulțumirea în „dispozitivitate reactivă față de întreaga expoziție”.
Ami Barak spune că artistele au decis că vor avea o singură lucrare în expoziție. „Nu mi-au spus că sunt nemulțumite, nu cred că a fost deficit de comunicare din partea mea, ci din partea lor. Ceea ce mi se pare absolut trist este [că acesta este] un gest de neloialitate. Nu am fost nicio clipă neloial. Gestul nu mă nemulțumește în sine, are propria calitate și valoare. Mie îmi place chestia în fond. În loc să fie împotrivă este acceptată”. Curatorul mai spune că „Performing History” are de-a face cu ideea de reînnoire a avangardei și că artiștii din acest proiect au o atitudine similară, comună. Însă din păcate, apreciază Ami Barak, gestul artiștilor a fost asemenea pumnului reprezentat ca un balon din video-ul Anettei Mona Chişa & Luciei Tkáčová. „Rezultatul este că s-a dezumflat”, fără să fie suficient susținut ca și act artistic.
Curatorul mai spune că era la curent cu nemulțumirea lui Ion Grigorescu asupra felului în care a imaginat expoziția, mai curând, după aprecierile acestuia, “ca una de muzeu, ori el este un artist viu”. Ami Barak amintește că Ion Grigorescu a propus alternativa unei instalații artistice sub forma unui cort ca și cel al lui Omar Kadafi, însă această propunere era și ea „reacționară ca o mămăligă necoaptă.” Realizarea acestei instalații artistice lăsa de dorit așa că echipa de curatori l-au determinat pe Ion Grigorescu să renunțe la aceasta. „Știu foarte bine cum se uită colegii mei curatori la asta. Mesajul este mai important decât estetica. Ori noi am pornit pe baze ideologice să prezentăm o figură istorică cum este aceea a lui Ion Grigorescu.”
Ami Barak mai adaugă că proiectul „Performing History” ar fi avut șanse să fie luat în considerare pentru un premiu de către comisia bienalei, dacă nu ar fi existat intervenția neprevăzută a artiștilor. El recunoaște că a încercat să acopere prin alte explicații gestul neprevăzut, dar că acest lucru nu i-a reușit și că cei din comisia bienalei ar fi simțit că nu e sincer în prezentarea sa.
La întrebarea dacă vor mai lucra împreună cu artiștii Ami Barak a răspuns că nu și-a pus această întrebare, însă oricum cu Ion Grigorescu este mai dificil de lucrat decât cu duo-ul de artiste.
Anetta Mona Chisa si Maria Rus Bojan
Duo-ul Anetta Mona Chişa & Lucia Tkáčová recunoaște că intervenția nepremeditată a fost generată de plictisul față de reevaluarea trecutului și că acum există o întâlnire coerentă între Ion Grigorescu și duo-ul lor. Rostul acestei intervenții a fost acela de a lega la propriu și la figurat cele două demersuri artistice diferite. Cele două mai spun că proiectul lor artistic s-a axat pe conceptul curatorial de martori ai istoriilor personale care însoțesc cumva istoria și că totul este acum și aici.
Anetta Mona Chişa & Lucia Tkáčová mărturisesc că de la proiectul inițial al expoziție a existat un „last minute decision” de tipul „let’s go there, enter and do it”. Intervenția a fost o surpriză și pentru curatori cu atât mai mult cu cât s-a petrecut chiar înainte de momentul când comisia jurizării Bienalei se afla în pavilionul românesc, iar cei doi curatori erau gata să prezinte acesteia proiectul „Performing History”.
La întrebarea dacă vor mai lucra împreună cu echipa de curatori (Ami Barak, Maria Rus Bojan) cele două artiste au vrut să se abțină de la un răspuns, însă pentru că am convenit că și niciun răspuns înseamnă ceva, Anetta Mona Chişa a declarat că „întrebarea ar fi dacă curatorii vor mai lucra pentru ele”.
Ion Grigorescu spune că este nemulțumit de proiect că ar fi vrut să renunțe la el și că se simțea prost primind felicitări de la ceilalți concurenți ai selecției de proiecte pentru reprezentarea pavilionului românesc (printre care Ana Lupaș, al doilea proiect remarcat de comisie). Tot el spune că nu a știut proiectul cu care s-a aplicat și cu care s-a câștigat la concurs, că a pus la dispoziție lucrările sale, cum dealtfel o face cu aproape oricine îi cere lucări pentru o expoziție („nu vreu să țin lucrările doar pentru mine”). Legat de proiectul comun cu duo-ul, artistul declară că pe Lucia Tkáčová nu o cunoaștea deloc, iar de Anetta Mona Chişa doar auzise. Artistul se declară suspicios că au existat și alte criterii în afara celor artistice în alegerea acestui proiect de câștigător, folosind acuzația foarte gravă de corupție. La fel ca și duo-ul de artiste Ion Grigorescu observă că de la proiectul inițial la expoziția realizată au existat niște mari diferențe, cu care nu a fost de acord.
http://www.performinghistory.ro/
Foto credits: Cosmin Năsui
Modernism.ro lansează o dezbatere online pe marginea temei „Artist versus Curator”, o componentă adăugată ulterior proiectului „Performing History”. Aspecte care ar pot fi precizate în această dezbatere sunt:
- care ar trebui să fie reglementările raportului artist-curator (cine alege pe cine)
- în ce măsură autorul unei imagini își poate asuma legal modificările ulterioare aduse de el însuși asupra lucrărilor de artă aflate (deja) în proprietarea, gestiunea ori custodia unor alte persoane, colecții ori instituții.
- ce modificări pot fi aduse unui proiect și conceptului acestuia după ce este selecționat în urma unui concurs public național pentru a reprezenta un pavilion național.
- ce modificări pot surveni asupra lucrărilor ce reprezintă un pavilion național care sunt în gestiunea, custodia și sub asigurarea acestuia pe perioada expunerii.
- ar trebui supusă evaluării punerea propriu-zisă în practică a proiectului selecționat în urma concursului public național, după realizarea și deschiderea acestuia la Veneția, cu luarea în considerare a feed-back-ului dat de specialiștii din comisia de evaluare a tuturor proiectelor Bienalei.
- câștigarea concursului de reprezentare a pavilionului național și participarea expozițională a echipei artist-curator reprezintă stadiul final al colaborării acestora sau începutul unor demersuri comune de importanță internațională.
//////////////////////
Modernism.ro vă prezintă, în premieră, un serial dedicat expozițiilor pavilioanelor naționale și evenimentelor paralele și dar și a celor colaterale ale Bienalei de Artă de la Veneția, unul dintre cele mai importante evenimente europene de artă contemporană.
Mulțumim Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția și ICR București pentru suportul și sprijinul acordat la realizarea acestui serial.
O dezbatere asupra acestui proiect si a relatiei dintre curator si artist intr-un context de reprezentare nationala- face deja obiectul unui studiu realizat chiar de catre curatorii acestui proiect impreuna cu Revista Idea, arta +societate. Inainte de a externaliza aceasta discutie pe alte forumuri, ar fi recomandabil sa se astepte rezultatul sondajului sociologic comandat IRES care va determina in mod stiintific, pe un esantion de 1110 de persoane care au vizitat Pavilionul Romaniei, perceptia reala asupra acestui proiect. Vizitatorii bienalei vor avea asadar ultimul cuvint de spus, pentru ca aceasta expozitie a fost special gindita pt publicul bienalei.
In ce priveste declaratia d-lui Ion Grigorescu din relatarea prezentata pe site-ul dvs, as dori sa fac o precizare: aplicatia depusa la Ministerul Culturii din Romania in vederea concursului- continea o propunere de proiect cu imagini si cu un text scris de insusi dl. Grigorescu. Curatorii proiectului au prezentat comisiei textul ad-literram- fara nici o modificare adusa textului si imaginilor propuse de dl. Grigorescu. Ulterior priectul final i-a fost trimis d-lui Grigorescu- insa nu a existat nici un moment vreun semn ca domnia sa nu ar fi fost de acord.
Dupa aprobarea proiectului de catre un juriu international, curatorii nu aveau cum sa-si asume raspunderea pt schimbarea radicala a proiectului, doar pentru ca domnul Grigorescu s-a razgindit si a dorit sa prezinte cu totul altceva . Nefiind un proiect de muzeu sau de centru de arta unde totul poate fi permanent supus schimbarii , ci dimpotriva fiind cu totii prizonierii unui format rigid, impus institutional, cu un buget mai mult decat strins, libertatea de miscare nu a fost suficienta nici pentru curatori nici pentru artisti.
Artistii au fost consultati in privinta temei si a conceptului de la bun inceput , fiind rugati sa reactioneze si sa vina cu propuneri. Proiectul final a fost realizat in deplina consultare cu artistii pe baza materialelor furnizate de acestea. A exprima altfel de pozitii nu inseamna altceva decat o contrazicere a ceeace ei insisi au propus, declarat si asumat prin contract. Nu a existat nici un conflict si nici unul dintre artisti nu au cerut o discutie lamuritoare cu curatorii. De aceea si socul curatorilor a fost atat de mare.
Interventia din ziua vernisajului exprima asadar un punct de vedere al artistilor, pe care ambii curatori l-au asumat public- acceptind gestul lor artistic suprem. Odata acceptat si asumat nu cred ca mai este ceva de spus sau de adaugat. Probabil ca asteptarile au fost ca noi curatorii sa nu acceptam interventia lor, insa noi nu numai ca am acceptat-o, ci o consideram chiar parte din conceptul nostru de revizitare a gesturilor specifice avantgardei si neo-avantgardei, Conceptul nostru curatorial nu a fost niciodata unul inchis ci dimpotriva s-a pliat pe dialectica specifica a modului de gindire artistic lasind loc pentru orice fel de reactii sau contestari.
SIXTINA LUI MURIVALE EXISTA SI REZISTA . EA CUPRINDE 250000 FOTOGRAME CU PORTRETE DE ARTISTI SURPRINSI LA VERNISAJE PE O PERIOADA DE 10 ANI . PORTRETUL COLECTIV AL ARTISTULUI VIZUAL CONTEMPORAN .A FOST PROPUSA PENTRU BIENALA DE LA VENETIA .
Am cateva observatii si intrebari:
1) Nu a existat o pozitie oficiala (comunicat de presa) din partea organizatorilor, curatorilor, artistilor sau partenerilor de asumare a gestului artistic in afara relatarilor publicate pana acum de Modernism.ro
2) Discutia despre dezbaterea Artist vs. Curator s-a adaugat conceptului curatorial initial (Performing History) DUPA actiunea spontana a artistilor in Pavilionul Romanesc.
3) Felicitari pentru intitiativa unui sondaj sociologic asupra unui produs cultural. In momentul de fata sondajul sociologic comandat IRES se refera la subiectul curatorial initial Performing History neparticularizand in niciun fel (si neavand cum) conceptul aparut ulterior Artist vs. Curator.
4) Am gasit si eu un formular IRES, la intoarcerea in tara, intre paginile revistei Idea, primita gratuit ca si catalog de la pavilionul romanesc. De asemenea am gasit formularul pe site-ul performinghistory.ro
Am trei intrebari:
A) Cum controlati returnarea formularului printat? Acesta se afla in interiorul revistei tiplate, iar expeditorul, dupa ce l-ar consulta in afara expozitiei, ar trebui sa-l completeze si sa plateasca un serviciu postal national/international pentru returnarea sa.
B) Cum controlati acuratetea datelor formularului online, atata timp cat acesta poate fi completat de persoane care poate nu au vazut expozitia si catalogul?
C) Cum considerati relevant esantionul de maxim 1110 persoane (vizate prin formularul printat) pentru publicul Bienalei de 2.5 milioane de vizitatori, cat a fost estimat oficial anul trecut?
Cei doi curatori ai proiectului Performing History nu au considerat necesar ca sa faca vreo precizare publica din aceste motive:
1. Performanta celor 3 artisti- desi neasteptata, a fost automat asimilata ca si dezvoltare a proiectului. Expozitia nu a suferit modificari esentiale, curatorii nu au avut nici un moment dorinta sa inchida expozitia , nu a existat nici o opozitie din partea lor ci dimpotriva, si au acceptat acest gest ca fiind parte din proiect. Tema expozitiei este reevaluarea gesturilor avantagardei- ori aceasta interventie intra exact in aceasta categorie. De aceea a fost facuta.
2. Nu curatorii trebuie sa explice gestul ci artistii pentru ca ei l-au generat. Artistii nu au exprimat nici o pozitie, si pina cind nu vor exprima pozitia lor, nimeni nu poate veni cu interpretari si motivatii, pentru ca acestea pot fi taxate drept speculatii sau presupuneri nefondate. Daca artistii ar fi avut obiectii majore in ce priveste relatia cu curatorii, daca erau cu adevarat nemultumiti- atunci ar fi trebuit sa actioneze radical: anume sa plece sau sa informeze curatorii ca ei doresc altceva. Nu au facut asta, ci au ales maniera soft- de critica uitind esentialul: responsabilitatea artistica le revine strict lor si nu curatorilor. Conceptul nu a fost niciodata mai important decat opera lor si s-a pliat pe opera lor. Curatorii nu pot sa faca artistii nici mai destepti , nici mai talentati decat sint ei in realitate. Nici un concept nu poate sa fie mai tare decat arta lor.
3. Conceptul si structura proiectului nu au fost modificate prin aceasta interventie. Doar amatorii de scandal s-au lansat in interpretari, in realitate presa internationala a reactionat peste asteptari, sint foarte multe referinte si mentiuni pozitive despre pavilionul Romaniei, mai multe decat au existat vreodata fata de orice pavilion al Romaniei de la editiile prcedente. Pavilionul este super vizitat si datorita interventiei artistice s-a adaugat un nivel in plus de tensiune care face bine intregului discurs.
4. Dupa aceasta situatie inedita lumea curatoriala internationala a reactionat imediat si ca urmare numarul de cereri pentru cei doi curatori sa faca prezentari si comentarii publice despre proiectul de la Venetia in diverse contexte internationale este impresionant. In consecinta, interventia artistlor nu a facut decat sa sporeasca vizibilitatea internationala a celor doi curatori si deasemenea vizibilitatea intregului proiect.
5. Relatia dintre artist si curator- nu este un concept ci o dezbatere. O cercetare despre relatia artist- curator- trebuie facuta cu artisti si curatori- ei sint singurii in masura sa emita opinii pentru ca subiectul se refera doar la ei. Publicul larg nu are ce sa dezbata pentru ca dinamica acestei relatii este una stabilita la nivel foarte personal. Relatia dintre un sportiv si antrenorul sau, dintre un actor si regizorul sau, dintre un muzician si dirijor, acestea pot fi judecate doar din perspectiva normelor de conduita ale breslei, daca acestea exista. In zona artei vizuale nu exista astfel de norme si de aceea artistul isi permite sa faca absolut orice in numele artei. Foarte bine. Insa publicul larg este cel care decide pina la urma daca un mesaj este perceput corespunzator si daca un artist are sanse la consacrare sau nu. De aceea acest sondaj este foarte binevenit pt ca va aseza totul la locul sau si va arata inclusiv artistilor ca succesul unei expozitii nu poate fi indus nici de curatori , nici de concepte sau meta- concepte ci doar de arta lor- adica de ceeace se vede efectiv.
Citeva precizari referitoare la sondajul IRES:
1. Pina acum s-au completat in jur de 600 de formulare de catre vizitatorii diversi ai pavilionului. Aceasta evaluare la fata locului reprezinta baza acestei cercetari. Dupa ce se vor completa un numar suficient de formulare ( minimum 1100) acestea vor fi colectate de IRES, care va centraliza si interpreta datele. Nici curatorii , nici artistii nu sint implicati in nici un fel in aceasta activitate de evaluare la fata locului.
2. Numarul de formulare completate trebuie sa fie direct proportional cu numarul de vizitatori- care anul trecut nu a fost de 2, 5 milioane de vizitatori ci de 250.000. Sociologii de la IRES sint singurii in masura sa ofere informatii despre strategia lor de cercetare si singurii responsabili pentru modul in care vor procesa statistic aceste formulare.
3.Pentru o cercetare reusita este nevoie si de opinia mediului profesional, nu numai a publicului larg. Sondajul online este dedicat in primul rind curatorilor, artistilor si presei, deoarece in perioada preview-ului bienalei- datorita aglomeratiei aceste formulare nu au putut fi completate. Pentru ca sa primeasca cataloage- toti profesionistii au trebuit sa lase o carte de vizita sau sa arate acreditarea de presa si sa treaca adresa lor de contact in registrul pavilionului. Formularul online se va trimite doar la cele 400 de adrese inregistrate. Formularul se va completa direct pe serverul IRES, unde vor fi procesate anonim. Formularul de pe site-ul proiectului este doar unul informativ. Adevaratul formular online se va putea completa doar la invitatia trimisa de IRES strict celor inregistrati, si nu este disponibil pentru publicul larg tocmai datorita imposibilitatii de a verifica cine a vizitat cu adevarat pavilionul si cine nu. Publicul larg poate completa formularul doar la fata locului- adica la pavilion.
4. Acest sondaj nu se refera doar la evaluarea temei expozitiei si a artistilor din Pavilionul Romaniei ci si la perceptia Estului Europei si a artei din Romania in general.
5. Rezultatele acestei cercetari vor fi facute publice intr-o conferinta de presa – organizata de curatori si organizatori care va fi anuntata din timp. Rezultatele cercetarii vor face obiectul unui dosar special din numarul viitor IDEA unde atat curatorii cit si artistii vor fi invitati sa aibe o pozitie publica. Asa dezbaterea va fi una reala, civilizata si democratica in plus argumentul suprem va fi daca expozitia a avut sau nu succes la publicul larg, pentru ca, sa nu uitam- scopul acestei expozitii este acesta- sa prezinte arta romaneasca publicului larg si nu unui cerc restrins de profesionisti.