30 mai – 2 iunie, Praga

Institutul Cultural Român din Praga organizează în perioada 30 mai – 2 iunie 2011 târgul meşteşugăresc „Artă şi tradiţie – Trademark Romania”, aflat anul acesta la cea de-a treia ediţie. Zona etnofolclorică invitată în acest an este Bucovina.

Bucovina este cunoscută pentru costumele sale populare, ceramica, mobila, olăritul, tapiserie şi covoare. Fiecare detaliu al acestor meşteşuguri reflectă istoria şi moştenirea culturală a regiunii, fiind în acelaşi timp îndeletniciri unice transmise de la o generaţie la alta. În cele trei zile de târg, meşteri artizani din Bucovina îşi vor demonstra măiestria în ceramică – prezentând renumita ceramică neagră de Marginea, în sculptură şi în confecţionarea obiectelor de lemn, în încondeierea ouălor şi pictură pe sticlă, în arta ţesăturii, a broderiei şi în împodobirea costumelor populare. Publicul ceh va avea ocazia să cunoască tehnicile specifice fiecărui meşteşug, să afle semnificaţiile motivelor decorative şi a coloristicii utilizate, precum şi să admire măiestria artizanilor români în timpul demonstraţiilor.

Ansamblul Ciprian Porumbescu

În zilele de târg, vor avea loc şi spectacole populare, în interpretarea ansamblului profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava, un veritabil ambasador al cântecului şi jocului popular bucovinean, cinstindu-şi valorile autentice, printr-o generaţie tânără de artişti – solişti vocali, dansatori şi virtuozi ai instrumentelor. Graiul şi portul, cântecul şi jocul, datinile şi tradiţiile din strămoşi vor anima târgul, care ocupă cei 400 de mp din Piaţa Păcii din Praga. Totodată, va fi amenajat şi un stand de informare şi de promovare cultural-turistică a României.

„Artă şi tradiţie – Trademark Romania” se desfăşoară sub auspiciile Primăriei Praga 2. Partener în organizarea proiectului „Artă şi tradiţie – Trademark Romania”, ediţia 2011, este Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” şi Asociaţia Meşterilor Populari din Bucovina.

Partener media al evenimentului este cotidianul Lidove noviny şi serverul lidovky.cz .

Contact:

Institutul Cultural Român din Praga

Anglická 26, Praga 2, 120 00

Tel.: 00420 222 522 865

E-mail: [email protected]

www.icr.ro/praga/

www.rumunskoprovas.cz

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.