ORAŞUL ORB

Să construieşti o lume într-o clipă şi să o redai este misterul şi taina ce învăluie spiritele mari aflate dincolo de „aparenţa materiei”. Fascinant, vizionar, întregul concept plastic şi ideatic este născut sub imperiul unei trăiri onirice de o in- tensitate rară. Iată profilul tinerei creatoare Cristina Vlădilă care a câştigat concursul de debut pe ţară organizat de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, Secţia Artă Contemporană, curator Rodica Barna. Concurenţa a convins că arhitectura imaginativă a unui „oraş orb” este un loc inventat unde graniţa dintre vis şi realitate este desfiinţată. Nu văd, dar simt; nu văd, dar aud; nu văd, dar îmi imaginez. Un mesaj tulburător venit din partea unui tânăr artist care este dispus, prin dezvăluire, să ne arate discret cât de sus este visul ei, fie şi suspendat. O „aşezare” imaginată între celest şi terestru, un act artistic trăit cu intensitate halucinantă ce depăşeşte poezia. Un oraş utopic ca un nor acoperitor aflat deasupra unei lumi reale pe care a părăsit-o pe moment. Un oraş orbit de întuneric, dar viu şi pur, cu coloane scunde, cilindrice, iluminate din interior, spiralate, cărţi cilindrice necitite, scaune suspendate, conuri învăluitoare, translucide, sub nume de „co- pii ai timpului”. O asemănare, cu lacrimile supradi- mensionate căzute din cer statornicite într-o lume ireală, resemnat-poetică sau „locuinţe pentru lumi- nă”, forme care devin simboluri pentru puritatea ab-solută, stabilitate şi sens. O scenă şi o scenografie cu personaje-simbol gata să-şi abandoneze formele, metamorfozele spectaculare făcând parte din jocul luminilor căutate în lumea întunericului disipat. Ră- mân simbolurile fără anatomie. Cortinele marilor scene cu urmele şi semnele lăsate cu har pe hârtie, prin imprimarea manuală a inciziei de lino-xilogravu-ră, dar şi desen–acryl fluid, conţin, în suprafeţele lor, ferestre mici, oarbe, pătrate şi cercuri ca nişte inele de logodnă. O logodnă de noapte între as- tre. Sclipiri de lumini concentrate în puncte albe, însăşi viaţa pe o tablă de şah, alb şi negru, suspen- dată împreună cu piesele de joc. Artista se lasă întru totul sedusă de transparenţa lucrurilor devenite fi- inţe-simboluri. O lume dematerializată în esenţa ei, o „aparenţă a materiei”, preocupare pre-timpurie spre analiza acestui concept, pe când autoarea devenea din ce în ce mai tainică. Când şi cum putea să construiască acest „oraş orb” cu multiplele co- notaţii artistice, creative şi mesaje uluitoare? Acum, când a simţit ea însăşi levitaţia… Transparenţa, rănită de efectul luminii artificiale este liantul de bază al interferenţei luminii translu- cide cu întunericul mat, o lume bipolară, în mişcare, văzută cu ochiul sufletului şi al minţii care desco- peră, prin focalizarea şi semnalizarea luminilor, o hartă, un teritoriu nou, descoperit fără văz. Timpul îşi poate evalua personajele, fie cele din dramele lui Shakespeare, fie din „Corola de lumini a lumii” a lui Lucian Blaga. Însă Cristina Vlădilă se identifi- că cu „Copiii timpului”, iar „Oraşul orb” „aparţine timpului şi spaţiului, nu locului. Personajele, ascunse în lumină, rămân misterioase, fără corp, fără chip”… spune artista. Autoarea, împreună cu umbra ei, că- utându-se pe sine. Ea este, în acelaşi timp, regizor, poet, scenograf, artist, rătăcitor, căutător fără vârstă… Jocul, prin dimensiunea formelor circulare şi alternanţa colajului, îmbinate cu luminile din interiorul obiectelor, este o miză – aceea de a evita rătăcirea în „oraşul orb”. Xilo-linogravura ca incizie şi transpunere, dar şi monoculorile acrilice conduc la iradierea urmelor. Un amestec între geometria lirică şi spaţiile învălu- itoare adăugând conceptului artistic un surplus de viziune. Marginile lucrărilor bidimensionale sunt ca nişte maluri în care s-ar ascunde prigoria lui Trakl. Elementele circulare invadează suprafaţa transparentă a hârtiei. „Papirusul” se oferă lecturii pe ambele părţi, faţa văzută şi cea nevăzută. Forma iniţială – dură, tradiţională a xilo-linogravurii – lasă amprenta unui semn ca o „ştampilă”. Prin descompunerea şi „dispariţia” treptată a materiei, trecerea din spaţiul tridimensional în cel bidimensional este vizibilă, ar- tista aşteptând în zona invizibilă, metafizică, lectură a primei cărţi necitite din „Oraşul orb”.

Suzana FÂNTÂNARIU

/////

Ştim că ochiul, organul cu care ne este dat să vedem, nu se vede pe sine decât prin interpunerea unui alt ochi sau a unei oglinzi. Oraşul, asemeni ochiului, nu se vede pe sine decât în oglinzile interioare sau cele exterioare care relevă multiplele-i faţete. Fără oglinzi, oraşul e orb. Oamenii, străzile, casele, bisericile, cerul de deasupra participă, în comun, la o dimensiune tangibilă. Artistul, preocupat de imagine, dornic să vadă, îşi foloseşte oglinzile personale şi, tot el, e cel care priveşte primul în ele. Îndreptate în sus, oglinzile  reflectă transparenţele colorate ale aerului;  îndreptate în jos, ele adeveresc consistenţa solidă a pământului, a pavajului, a asfaltului; îndreptate lateral, în stânga sau în dreapta, ele captează instantanee, felii de viaţă ale trăitorilor acestor timpuri; îndreptate înainte sau înapoi, ele devoalează – prin imaginile edificiilor construite demult – imaginea unor vremuri care şi-au făcut loc în timpul prezent, sau ale unui timp care stă să vină.

Preocupată de structuri, folosindu-şi privirea precum vulturul pe cer, sau utilizând văzul ca instrument de percepţie a părţilor componente, Cristina Vlădilă încearcă să recompună o imagine, ce devine tridimensională, a oraşului orb în absolut.

Imaginea este redată oraşului, care o include şi o face parte componentă a ansamblului. Dată nouă în dar, această viziune se materializează prin lucrări diafane: xilogravuri şi desene ce ne îmbie la accesarea metafizică a urmei.

Câştigătoarea concursului de proiecte pentru o expoziţie personală DEBUT 2010, organizat de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, a avut ca giranţi pe membrii juriului celei de-a XIV-a ediţii; artiştii plastici Octavian Stoia, Lucian Bichigean, Elena Nacu, Macedon Retegan şi Miron Duca. S-a apreciat noutatea temei alese, seriozitatea abordării ei şi  congruenţa proiectului. Aşteptată la Bistriţa, expoziţia tinerei artiste va contura destinul în plină ascendenţă a graficienei.  Îi dorim drum bun spre noi orizonturi!

Adriana BARNA,

organizatorul concursului – curator al expoziţiei

Castigatoarea concursului de proiecte DEBUT 2010 – arte vizuale este Cristina Vladila – grafician Timisoara. Expozitia ei ORASUL ORB va avea loc la MUZEUL JUDETEAN BISTRITA-NASAUD – pe data de 11 mai 2011.

Initiem concursul DEBUT 2011-pentru artistii plastici care nu au avut inca o expozitie personala. Premiul consta in finantarea de catre muzeul bistritean a primului catalog al artistului, precum si spatiul pentru prima expozitie personala. Pot participa artisti care activeaza in oricare dintre domeniile artelor plastice.

Nu exista limita de varsta. Proiectele insotite de cv,recomandari, fotografii/lucrari, precum si un text care sa demonstreze grila teoretica a concurentului se depun la MUZEUL JUDETEAN BISTRITA NASAUD BISTRITA
STR.GENERAL GRIGORE BALAN NR. 19  pana la data de 15 septembrie a.c.
Juriul va fi format din 5 artisti plastici care vor  puncta originalitatea proiectului,precum si calitatile concurentului.
Concursul are anual un singur castigator.