“Cetate. Atelier la Dunăre III” a avut din nou loc în luna august 2010 la conacul Barbu Drugă. Artiştii participanţi la acest atelier organizat de fundaţia Joana Grevers sunt cele două pictoriţe din Cluj, Adriana Elian şi Anca Bodea, Romul Nuţiu, reprezentantul expresionismului abstract din România încă de la începutul anilor 60, şi benjaminul Cristian Răduţă, cunoscut prin ingenioasele sale lucrări plastice.
Adriana Elian, captată de lumina şi transparenţa aerului de la Cetate, pictează pânze pline de poezie, momente de amurg, clar de lună sau plin soare. Natura, arhitectura, redate în neoromantism contemporan, sunt uneori populate de siluete imaginare. Se naşte o documentare în ton liric, care prinde esenţa, misterul locului în ritmuri vivace sau andante.
Anca Bodea, artista care deseori se îndreaptă către analiza de interior, păşeşte la Cetate treptat spre afară; întâi vederea prin fereastra către parc, apoi abundenţa de vegetaţie aproape tropicală din jurul fântânii, din ale cărei lumini şi umbre nu îi scapă nici o fracţie de nuanţă. Şi în sfârşit vederea largă a văii, de pe acoperişul castelului până la orizont. Din nou atrasa de scena nocturnă, de masa părăsită după cina lungă şi discuţiile intense, artista se întoarce la sfera intimă în chiaroscuro din “Everything Ends”.
Romul Nuţiu, inspirat de peisajul locului, de evenimente petrecute în ambianţa de la Cetate în ultimul timp, dar şi în vremuri trecute, creează “Dansul ielelor”, o puternică lucrare abstract-expresionistă. “Vâltoarea” se naşte pe malul fluviului. Tot Dunărea, în zor de zi la pescuit îl duce la lucrarea “Iluminare”. Apoi artistul devine geometric, se apropie de modulul arhitecturii şi îngheaţă într-un fel formele captate în cele două lucrări de dimensiuni mari “Invazia culorilor” şi “Simboluri”. Tot un simbol – omagiu adus strămoşului Barbu Drugă, vizionarul de la Cetate este şi “Totem în roşu”.
Cristian Răduţă, susţine şi protejează conacul prin perechea sa de rinoceri “Monumente”. Ei nu stau pe un soclu, ci soclul este încorporat între picioarele lor; aşa capătă şi mai multă greutate. Legaţi, chiar înfundaţi în pământ, ei fac parte din locul pe care, prin prezenţa lor monumentală îl apără şi străjuiesc. În contrast, altă lucrare inspirată de Cetate, se dezlănţuie spre libertate; un pui de elefant cu urechi gigantice se dispersează, se evaporă, sau chiar îşi ia avânt să zboare. Aici ne demonstrează Cristian Răduţă potenţialul de metamorfozare a unei forme sau al unui obiect obişnuit. Iar acest impuls naşte o imagine fantastică…
Anul acesta, în cel de-al treilea atelier de creaţie la Dunăre, susţinut de fundaţia Joana Grevers, în atmosfera romantică şi inspiratoare de la Cetate s-au născut idei şi lucrări artistice originale şi cu greutate.
Curator Joana Grevers
Recent Comments