ANAID ART GALLERY – Lansarea catalogului expoziţiei „Trans(a)gressive Millennium” – Tara (von) Neudorf – MODEM (Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană), Debrecen, Ungaria prima expoziţie personală a artistului în cadul unui muzeu de talie internaţională

 

Marţi, 12 aprilie 2011, ora 19:30 va avea loc la Anaid Art Gallery lansarea catalogului expoziţiei „Trans(a)gressive Millennium” semnată  Tara (von) Neudorf), curator: Diana Dochia, ce a avut loc în perioada 15 ianuarie – 27 martie 2011 la MODEM (Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană), Debrecen, Ungaria.

 

În cadrul evenimentului de lansare a catalogului expoziţiei „Trans(a)gressive Millennium” semnată Tara (von Neudorf) se va proiecta filmul de la vernisajul expoziţiei şi se vor purta discuţii privind conceptul expoziţional şi demersul artistic. Lansarea catalogului se va face în prezenţa artistului Tara (von Neudorf) care va răspunde la întrebări şi va da autografe.

„Trans(a)gressive Millennium” este prima expoziţie personală a artistului Tara (von Neudorf) în cadrul unui muzeu de talie internaţională. Tara (von Neudorf) a mai expus la MODEM în 2009, în cadrul amplei expoziţii internaţionale de grup „Messiahs”.

Expoziţia Tara (von Neudorf): Trans(a)gressive Millennium prezintă opera unui artist roman controversat şi adesea cenzurat, datorită perspectivei sale extrem de critice asupra societăţii contemporane. MODEM a expus 110 lucrări de grafică şi obiect ce documentează preocuparea lui Tara (von Neudorf), din ultimii zece ani (2000 – 2010),  faţă de zonele de conflict din lume. Conflictul văzut ca mijloc de exprimare şi anticipare a unei voinţe, fie ea de natură politică, economică, religioasă sau socială.  Arta lui Tara (von Neudorf) se înscrie în conceptul artei transgresive. O arta care are puterea de a încălca sau violenta noţiunile de morală şi sensibilitate. Imaginile sale reprezintă un protest brutal la realităţile cotidiene. Artistul conturează o imagine a lumii, fără a impune o ideologie. Tara (von Neudorf) face artă din orice şi pe orice, utilizează hărţi vechi, refoloseşte cartoane şi planşe şcolare uitate; sau orice obiect găsit – oase de animale, plăcuţe de lemn cu numere, bucăţi de fier, şuruburi vechi etc.

 

Trans(a)gressive Millennium este viziunea unei lumi sangvine, viscerale în care consemnarea faptelor nu se face după timpul convenţional al omenirii. Secole întregi de episoade cotidiene concentrate în aşa fel, încât să poată coexista în aceeaşi clipă. Agonie şi extaz, crimă şi pedeapsă, credinţă şi blasfemie.

Parcursul expoziţional a fost gândit pe trei coordonate: reutilizarea şi intervenţia asupra hărţilor geo-politice vechi, care tratează subiecte, ce fac trimitere la atrocităţile războiului din diferite zone geografice; reintegrarea şi reconfigurarea plăcuţelor numerice ce consemnează şi rememorează evenimente din trecut şi din prezent, încercând să redefinească istoria şi lumea; refolosirea planşelor didactice de botanică, zoologie şi anatomie, care reprezintă doar un pretext pentru a imagina un nou bestiar.

Curator: Diana Dochia

Anaid Art Gallery
Str. Slobozia, Nr. 34, sector 4,
040524 Bucureşti, România
Tel: + 4 021 337 11 87 Fax: + 4 021 336 60 56
E-mail: [email protected]; www.anaidart.ro