Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Asociaţia Universul Prieteniei organizează

expoziţia de grafică de carte

Sinestezii – Laura Lucia Mihalca

Muzeul Mihail Sadoveanu, Iaşi

Aleea Mihail Sadoveanu nr. 12

9 – 19 aprilie 2011

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 9 martie 2011, ora 11, în cadrul cenaclului Universul Prieteniei,va fi găzduit de Muzeul Mihail Sadoveanu din Iaşi şi va fi deschis de Florin Buciuleac.

“ << Intâi a fost cuvântul… >>…apoi a trebuit ca el să fie luat în considerare, înţeles, analizat şi reconceptualizat. Ulterior, şi-a găsit plasticitate şi mai mare, prin intermediul imaginii.

Aşa s-a întâmplat şi în cazul editării scrierilor doamnei Dorina Neculce.

A plecat de la o viaţă trăită când temător, când intens; cu bucurii, cu uşoare tristeţi sau clipe de melancolie şi mai ales cu  multe introspecţii, încercări de a înţelege lumea şi sinele.

Simţim, intuim aceasta din poemele atât de sensibile pe care  le-a scris şi pe care acum le împarte cu noi toţi, prin publicare.

Şi pentru ca scriitura să fie completă şi textul să capete culoare, la invitaţia doamnei Dorina Neculce, am ilustrat câteva din poemele sale din cadrul volumului Lumea din oglindă şi o parte din proza din volumul Dacă aş putea străbate timpul.

Pentru mine, aceasta a însemnat plăcerea întâlnirii cu textul, încercarea de a-l decodifica şi de a-l transpune într-un alt cod simbolic, plastic, de multe ori chiar pictural.

În scrierile Dorinei Neculce domină motivul oglinzii, al umbrei, al timpului – un timp legendar, un timp (pre)destinat. Am încercat să redau aceste căutări de sine prin experimente ludice şi bine definite, studiate, care au avut ca punct de pornire linia, punctul, pata, forma şi culoarea.

Expoziţia prezentă am intitulat-o Sinestezii, pentru că această colaborare a presupus o corelare între text şi imagine, o concretizare a unor stări – în ceea ce o priveşte pe doamna Dorina Neculce, şi o intuiţie şi empatie din partea mea.

Rezultatul acestei frumoase colaborări poate fi văzută în cadrul expoziţiei, prin intermediul lucrărilor Aşteptând un tren, Destin, Duminicile orbului, Îmi plec fruntea de Medee, Lumea din oglindă, Ochii umbrei mele, Orologiul de pe frunte, Pescăruşul, Poveste cu mistreţi, Stânca, Un orb să mă picteze şi Un trup far’adapost.  (Laura Lucia Mihalca)

Organizatori: Muzeul Mihail Sadoveanu, Iaşi,  Asociaţia Universul Prieteniei

Partener media: revista Art Out.