Dan Perjovschi  – fragment din “The Crisis is not over” la Macro, Roma

Discuţia de la Nottara, despre care am început să scriu aici,  chiar dacă a păstrat până la sfârşit o relaxare calmă şi detaşată, afirmaţiile făcute joi seara mi-au dat foarte mult de gândit.

Oare trăim o criză a valorilor? Rectorul Universității de Artă din Bucureşti, Ruxandra Demetrescu, răspunde întrebării „care este traseul unui artist de succes”, Adrian Ghenie. Nu contest valorile artei lui Ghenie, ba din contră îi apreciez şi evoluţia şi arta. Însă ar fi fost întru totul semnificativ un răspuns mai general şi mai teoretic din partea doamnei Demetrescu, un răspuns potrivit atât funcţiei pe care o deţine cât şi pregătirii profesionale. Şi anume, ca tânăr, simţeam nevoia să aud de la dânsa faptul că un artist tânăr ca să ajungă la succesul lui Ghenie, sau mai degrabă Perjovschi pentru că Adrian Ghenie este încă la început, are nevoie să lucreze, să-şi facă o identitate şi să expună. Şi mai mult decât atât, orice artist are nevoie să fie susţinut, atât de sistemul privat, cât şi de cel public. Poate ar fi dezirabil să nu mai ştim cu un an înaintea call-ului cine câştigă concursurile. Poate ar fi necesar să apară texte critice, studii. Să existe atitudine. Lucrul cu arta să devină şi în România o meserie. Cândva, curând.

Un aspect interesant şi inedit pentru o discuţie în spaţiul public a fost poziţia sinceră vizavi de falsurile existente pe piaţa de arta locală. Discutând despre marile colecţii ale modernităţii, formate aproape în unanimitate din artă contemporană, Mihai Oroveanu a remarcat, just şi ironic: „oameni bogaţi care înghit lucrări de Tonitza făcute la Chişinău” . Faptul că piaţa de artă veche este inundată de falsuri este acceptat tacit de toată lumea. Domnul Boroianu conchide această problemă îngrijorător: „Expertiza în România este o aventură personală, nu o profesie.”  Ce se poate face în acest sens? Ideal ar fi fost ca această discuţie să treacă de la nivelul de constatări la nivelul de-a propune soluţii. Vorbind de soluţii merită amintit laboratorul de expertiză de la EA Gallery, condus de Ion Sfrijan, care propune dosare complete de expertiză, într-o formulă care depăşeşte vizibil stadiul actual de simple păreri bazate aproape exclusiv pe argumentul stilistic.

După această dezbatere, care n-a fost de fapt o dezbatere a fost o discuţie liberă, dezorganizată şi care nu a urmărit o anumită idee,  unde fiecare şi-a spus părerea despre varii subiecte fără să se atingă subiectul propus, mă întreb care este valoarea artei? Şi cum ar trebui pusă problema? Sau mai precis, care mai sunt acele valori ale artei care contează în societatea contemporană. Senzaţia mea după această dezbatere rămâne aceea de turn de fildeş, în care oamenii care ar trebui sau ar putea să devină actori pe scena artei sunt simpli observatori, care privesc prea de sus, indiferenţi.