POVEŞTI  BIBLICE  PE  ÎNŢELESUL  CELOR  MICI

Atelierul susţinut de Cristina Cojocaru sâmbăta după-amiaza între 19 martie şi 9 aprilie îşi propune să prezinte pe înţelesul celor mici poveşti desprinse din paginile Cărţilor Sfinte pentru a răspunde unor probleme de viaţă despre care copiii pun, uneori, întrebări dificile şi pentru a-i familiariza cu evenimentele şi personajele biblice, oferind-le astfel o deschidere spre asimilarea valorilor creştine.

Pentru ca mesajul sa fie atractiv şi accesibil celor mici, poveştile vor fi permanent ilustrate de imagini cu picturi religioase şi însoţite de jocuri interactive şi activităţi artistice creative (desen, pictură, colaj) care le vor fixa cunoştinţele dezvoltându-le, în acelaşi timp, imaginaţia şi abilităţile practice.

Una dintre cele mai importante întrebări ale celor mici este legată de venirea lor pe lume şi despre ce înseamnă să fii copil, aşadar, în prima noastră întalnire care va avea loc sâmbată, 19 martie, vom vorbi despre Copilăria Fecioarei Maria şi vom descoperi, privind fresce şi icoane, câtă bucurie poate aduce naşterea unui copil în viaţa părinţilor săi.

Vom continua în a doua întâlnire, sâmbătă, 26 martie, prin a prezenta Copilăria lui Iisus încercând să aflăm cum era sa fii prunc în timpurile biblice dar şi ce trebuie şi ce poate să  facă un copil.

Un alt subiect important şi dificil în „perioada întrebărilor” este moartea şi ce se întâmplă după ce o persoană nu mai este printre cei vii. Unde se duce sufletul, cum ajung oamenii în Rai sau iad şi ce înseamna acestea? Sunt întrebări care îşi pot găsi un raspuns în cea de-a treia întalnire a noastră care va avea loc sâmbătă, 2 aprilie. Vom povesti despre Judecata de Apoi avand ca suport vizual celebrele picturi exterioare ale mănăstirilor şi bisericilor medievale româneşti şi, nu în ultimul rând, despre Apocalipsă şi Cea de-a Doua Venire, explicându-le celor mici că în viziune creştină „sfârşitul lumii” este doar un nou început.

Pentru ultima întâlnire a acestei serii, care va avea loc sâmbătă, 9 aprilie, am rezervat o vizită surpriză la o biserică din centrul Bucureştiului, zidită şi pictată în secolul al XVIII-lea, unde copii vor putea să vadă în realitate şi să recunoască reprezentări ale temelor discutate. Vom mai vorbi despre construcţia bisericii, părţile ei componente, dar şi despre rolul acesteia şi despre cum trebuie să ne comportam atunci cand intrăm într-un lăcaş sfânt. Locul şi ora acestei întâlnirii vor fi anunţate în prealabil cu o săptămână pentru ca depindem de permisiunea preotului.

Pentru detalii şi inscrieri va rugăm sa ne contactati cu numele si vârsta copilului la  [email protected]. Locurile disponibile sunt în număr de 20 si inscrierea se face pentru toate cele 4 întâlniri; în cazul în care nu se poate ajunge la un atelier, un alt copil trimis de dvs. poate participa, banii nu se restituie pentru ca materialele de lucru si chiria se achita din timp. Costul de 150 Ron pentru modulul lunar se poate achita în contul deschis la banca Transilvania sucursala Obor RO83BTRL04401201834602xx pe numele Oana Marinache. Inscrierile se incheie pe data de 17 martie.

Perioada: I.  19 martie, 17:00-18:30

II. 26 martie, 17:00-18:30

  1. 2 aprilie, 17:00-18:30
  2. 9 aprilie întâlnirea la cca. 12.00-13.30

Locaţia primelor 3 întâlniri:  418gallery, Intr. Armaşului nr.12, etaj 2