FIGURE IN. FIGURE OUT. Un index proaspăt de artiști figurativi din „al doilea val”. Prima ediție.

15 februarie – 14 martie 2011

LC Foundation – Centru de Artă Contemporană

Calea Victoriei, nr. 25, etaj 1, București

Artiști: George Anghelescu, Traian Boldea, Irina Broboană, Codruța Cernea, Mihail Coșulețu, Amalia Dulhan, Paul Hitter, Adriana Horga, Ioana Joa, Florin Pantilimon, Adrian Popescu, Adrian Preda, Lea Rasovszky, Bogdan Rață, Cristian Răduță, Radu Rodideal, Sevan Szekely, Ștefan Ungureanu, Ioana Ursa, Simona Vilău, ZANGA, Mihai Zgondoiu.

După o idee de: Adrian Preda, George Anghelescu, Ștefan Ungureanu și Simona Vilău

Curator: Simona Vilău

“Figure In, Figure Out” este un proiect amplu, care la prima sa ediţie prezintă 22 de artişti tineri, reprezentativi pentru ceea ce s-a considerat a fi un “al doilea val figurativ” românesc.

Dacă fluxul picturii figurative românești din perioada postcomunistă a atins un maximum la debutul anilor 2000 și a creat „un prim val”, cel “de-al doilea val” (așa cum ne-am permis să-l denumim) este reprezentat de artişti care s-au afirmat după această perioadă sau, mai precis, în intervalul 2005-2010.

Pentru a elimina orice formă de constrângere sau înregimentare forțată, excludem în mod voluntar ideea de “generaţie” sau “şcoală”, aducând în discuție un “monolit” conceptual format spontan.

Cele douăzeci și două de nume nu reprezintă o sumă, un maximum sau o limită, ele sunt un număr simbolic, condiţionat spaţio-temporal, ce creează un eșantion reprezentativ în ceea ce privește cel de “al doilea val figurativ”.

Artiștii prezenți în acest proiect au dat curs invitației organizatorilor – Adrian Preda, George Anghelescu, Ștefan Ungureanu și Simona Vilău, invitație lansată în luna aprilie a anului 2010.

Evenimentul are o temă ce și-a propus să insinueze coeziunea și cooperarea între artişti, atât în cadrul realizării proiectului, cât şi în cadrul metodelor de redare a realităţilor subiective. Iar cea curentă propune The First Artwork From The Rest Of Our Lives / Prima Lucrare De Artă Din Restul Vieţii Noastre.

S-a optat pentru acest subtitlu-clişeu în speranţa că va impulsiona artiştii să investească un maximum de creativitate, calitate şi inovaţie în lucrările prezentate, dar şi pentru a păstra caracterul tematic original al lucrărilor fiecarui participant.

“Dacă mâine toate lucrările tale ar arde într-un incendiu, cu excepţia uneia, care ai vrea să fie această ultimă lucrare?”, aceasta a fost întrebarea care a general motivația, întrebare pe care organizatorii au lansat-o artiștilor în cadrul invitațiilor „Figure In, Figure Out”.

Provocarea a fost ca fiecare artist să facă o singură lucrare (sau o singură serie) în care, cu un maxim de efort şi creativitate, să prezinte tot ce are mai reprezentativ în momentul respectiv, întregul său univers prins într-un singur „cadru”/”succesiune de cadre”.

„Figure In, Figure Out” este un proiect conceput la debutul anului 2010 de către artiștii Adrian Preda, George Anghelescu, Ștefan Ungureanu și Simona Vilău și va avea frecvență anuală, iar în edițiile viitoare își propune să invite și artiști străini.

(Text de Simona Vilău, curator)

LC Foundation – Centru de Artă Contemporană este o nouă platformă culturală creată în urma unei inițiative private din anul 2010.

Obiectivele noastre, în cadrul programului de evenimente și expoziții de artă contemporană se bazează pe strategii de promovare și susținere a artiștilor tineri, locali și internaționali, prin evenimente de calitate, precum și facilitarea schimburilor culturale inter-instituționale și inter-disciplinare, organizarea de conferințe, dezbateri, mese rotunde, lansări de publicații și „produse” culturale etc.

Proiectele expoziționale vor avea frecvență lunară, cu excepția lunilor iulie și august, când Centrul de Artă Contemporană va găzdui primele două serii de rezidențe de creație, a căror temă va fi lansată în scurt timp.

Program eveniment:

Marți, 15 februarie 2011

ora 16:30 – Conferință de presă

ora 18:30 – Deschidere oficială eveniment și inaugurarea spațiului LC Foundation – Centru de Artă Contemporană.

Marți, 1 martie 2011

ora 18:30 – Lansare publicație „Figure In. Figure Out” și discuții libere cu artiștii și organizatorii.

Program de vizitare: luni – duminică 13:00 – 19:00

Parteneri media: Agentia de carte, Radio România Cultural, Senso TV Arte, Time Out București, Ginger Group, Modernism.ro, Veioza Arte.ro, Revista Artclue, Metropotam.ro, ArtBoom.ro, Revista TATAIA, Revista ARTA, The Temporary, Cronica de Vineri

Simona Vilau

visual artist Curator at LC Foundation – Contemporary Art Centre25 Calea Victoriei, Bucharest, Romania
www.lcfoundation.ro

fotoreportaj Lucian Muntean

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.