Evenimente create de liceeni

Februarie 2011

„Artist și manager cultural la 16 ani” este un proiect produs Fundația Rațiu România, voluntari și liceeni din sectorul 4. Proiectul urmărește formarea unor tineri pentru a deveni viitori profesionişti performanţi, adaptabili, activi şi creativi.

Toate cele trei evenimente create de tineri pentru finalul proiectului au loc în luna februarie.

Inițiat în iulie 2010, proiectul „Artist și manager cultural la 16 ani” vine în completarea educaţiei primite în licee şi îşi propune formarea unor tineri cu oportunităţi reduse, pentru ca aceștia să poată deveni viitori profesionişti performanţi, adaptabili, activi şi creativi, pregătiţi pentru o piaţă de muncă dificil de pătruns, într-un context economic instabil, prin mijloace de educaţie nonformală, ghidate de principii europene.

Soluţia propusă se constituie într-o serie de traininguri – curatoriat, organizare şi management de eveniment – în urma cărora beneficiarii să capete cunoștintele necesare implementării propriilor evenimente.

Trei echipe de liceeni, împreună cu voluntari ai Fundației Rațiu, au creat trei evenimente culturale, cu subiect social: problema vârstnicilor, punctele forte ale sectorului 4, violența în școală. Echipele au ales  și spațiul de desfășurare, alegând fie licee fie spații publice.

“Dragostea în vremea războiului. 65+” este evenimentul care pune în discuție situația actuală a vârstnicilor.  Acesta conţine ca secțiuni„biblioteca vie”, demonstraţii de vals şi can-can, proiecţii de colaje filmate în perioada comunistă şi interbelică.

Toată lumea este așteptată cu ceai și prîjituri duminică 13 februarie 2011 de la ora 15:00 la Clubul Țăranului din cadrul Muzeului Țăranului Român (Şoseaua Kiseleff 3, Bucureşti).

Violenţa în şcoala ta” este următorul eveniment din weekend-ul 19-20 februarie care se bazează pe rezultatele unui alt proiect cu adolescenți, Muzeul Violenței Școlare, derulat de Fundația Rațiu în perioada octombrie 2009–iunie 2010.

Muzeul Violenţei Şcolare este un proiect educaţional care a vizat expunerea problemei violenţei şcolare prin încurajarea elevilor  să înfrunte această problemă folosind arta ca vehicul conceptual. Şapte licee din Bucureşti au fost implicate în proiect, acesta cuprinzând dezbateri și ateliere de artă (desen, modelaj, fotografie, colaj şi audio-vizual). În urma acestor activități au rezultat produse finite care pot fi expuse.

Evenimentul „Violenţa în şcoala ta” a fost creat în jurul conceptului de violență în mediul social al elevului și a luat în considerare obiectele  rezultate în urma atelierelor menționate mai sus. Printre alte surprize, vor fi folosite tehnici teatru invizibil şi demonstraţii de capoeira.

Toate detaliile pe blogul proiectului: http://amc-16.blogspot.com

Primul eveniment a avut ca scop punerea în contrast a unor locații „puncte forte” din sectorul 4 din perioada socialistă și imagini ale acelorași locuri după douăzeci de ani de tranziție către capitalism. Acesta s-a desfășurat în Colegiul Național Ion Creangă din București, pe 5 februarie.

Proiectul „Artist și manager cultural la 16 ani” este creat în cadrul programului de Implicare Socială prin Artă produs de Fundația Rațiu România, București.

Finanțator: Direcția Generală Educație și Cultură, Programul Tineret în Acțiune

Parteneri: Colegiul Național Gheorghe Șincai, Colegiul Național Ion Creangă, Liceul Economic Mircea Vulcănescu, Muzeul Național George Enescu, Atelier 030202-contemporary art space, Clubul Țăranului – Muzeul Țăranului Român, JCK – ideas and creation shop, Modernism.ro, calendarevenimente.ro

Contact:

Oana Ioniță, coordinator comunicare

[email protected], 0728 98 90 85

http://amc-16.blogspot.com
www.fundatiaratiuromania.eu