La final de an 2010, Centrul National al Dansului se afla din nou intr-o situatie dificila care pune in pericol continuarea activitatii sale. Alaturat gasiti un semnal de alarma initiat de comunitatea dansului la care va invitam sa va alaturati.
Puteti face acest lucru, trimitand textul de mai jos copy & paste cu semnatura dumneavoastra la adresele de email TO: [email protected], [email protected], [email protected], [email protected] cu CC la adresele: [email protected], [email protected].
Este extrem de important sa existe o reactie rapida si o solidarizare din partea artistilor, publicului spectator, organizatiilor/institutiilor culturale si a tuturor celor care sunt constienti de singuralitatea CNDB pe scena culturala din Romania. Mesajul dvs. trebuie trimis pina la data de 4 ianuarie 2011, ora 12.00, urmand ca acest text sa fie depus la sediul MCPN la registratura cu semnaturile tuturor sustinatorilor.
Va multumim pentru sprijin.
La Multi Ani si un 2011 mai bun.
Stefania Ferchedau
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Salvati Centrul National al Dansului
Centrul National al Dansului din Bucuresti (CNDB) este singura institutie publica de cultura din Romania, creata cu scopul de a susține, dezvolta si promova dansul contemporan. Infiintat in 2004, CNDB este rezultatul unei indelungi campanii de sensibilizare, sustinute de artisti si de sectorul cultural neguvernamental din domeniul dansului. Statutul sau de institutie de spectacole, dar si de finantator al coregrafiei contemporane face din CNDB o institutie singulara si vitala pentru dezvoltarea culturii coregrafice din Romania. De la inceputurile sale CNDB a fost un spatiu care a gazduit spectacole, a finantat productii, a lansat concursuri de proiecte pentru artisti din zone culturale diferite, a lansat dezbateri, a sustinut ateliere de formare si proiecte educationale, a invitat artisti din strainatate.
Incepand din 2008, CNDB se afla in pericol de a fi evacuat ca urmare a lucrarilor de reconsolidare ce trebuie sa înceapa la cladirea Teatrului National. Desi institutia a facut demersuri pe langa Ministerul Culturii si Patrimoniului National in favoarea gasirii unor solutii si a unui nou spatiu, nici una dintre acestea nu s-a concretizat pana in prezent. CNDB a primit in 27 decembrie 2010 din partea conducerii Teatrului National o scrisoare de informare cu privire la faptul ca lucrarile de reconsolidare vor incepe in ianuarie 2011 si sunt „incompatibile cu desfasurarea activitatii Centrului National al Dansului in spatiul ocupat in prezent”. Prin aceasta adresa, institutia este practic somata sa-si suspende activitatea si sa anuleze evenimentele si proiectele programate pentru anul 2011.
Ținand cont de reducerea drastica a bugetului CNDB in ultimii ani si de inexistenta unei solutii prin care dansul contemporan sa beneficieze in continuare de o sala de spectacole si de studiouri de dans, dupa 5 ani de activitate, dansatorii si coregrafii se afla din nou in aceeasi situatie de provizorat ca la începutul anilor 2000. Activitatea lor artistica este serios perturbata, iar proiectele internationale in derulare sunt puse in pericol.
Ne exprimam ingrijorarea fata de aceasta situatie limita si solicitam de urgenta Ministerului Culturii si Patrimoniului National si tuturor institutiilor implicate gasirea unei solutii viabile care sa ofere artistilor, publicului si intregii scene artistice din Romania posibilitatea continuarii misiunii cu care a fost investit Centrul National al Dansului.
Dansul contemporan si scena culturală din Romania au nevoie de CNDB pentru continuarea unor proiecte culturale care si-au demonstrat necesitatea, legitimand acest fenomen artistic.
Semneaza,
……………………..,
calitate (artist, manager cultural, spectator), organizatie
31 decembrie 2010
Recent Comments