FABRICA DE GLOBURI – AFACERE GLOBALĂ

Text de  TUDOR RUNCANU

Foto Nicu Cherciu

http://fotonicu.wordpress.com/

În fiecare an, o micuţă fabrică din Cluj contribuie la bucuria globală care cuprinde continentele cu ocazia sărbătorilor de iarnă.  Globurile create aici cu meşteşug şi pasiune ajung în casele oamenilor de pretutindeni.

Poveştile spun că fabrica lui Moş Crăciunnu se închide niciodată. Acolo e de lucru în fiecare zi a anului şi totul pare o afacere extrem de rentabilă. Până înainte de 1989, judeţul Cluj a fost unul dintre motoarele cele mai turate ale unei ţări „în curs de dezvoltare“. Din punct devedere economic aici au existat argumente serioase în domeniul industriei de încălţăminte, industriei alimentare, de prelucrare a metalelor sau textile. Toate aceste afaceri păreau extrem de profitabile şi în noua orânduire şi cu toate acestea, programatic sau nu, ele au dispărut una câte una. Moşul însă îşi vede cuminte de treabă, pentru că e responsabil de un lucru extrem de serios. E responsabil de visele fiecaruia dintre noi.

Mizând pe prelucrarea manuală a globurilor de Crăciun, Prodglob Clasic Glass a dezvoltat la Cluj una dintre cele mai de succes afaceri româneşti. Aproape întreaga producţie pleacă la export,  iar ritmul de muncă nu încetineşte niciodată.  Spre deosebire de multe alte idei de afaceri, aceasta a pornit de la zero.

Am descoperit cu greu micuţa fabrică din Cluj. Pare bine ascunsă şi nici măcar nu are firmă la stradă. Pun pariu că a fost cândva o casă conspirativă. Acum, aici, se fac globuri pentru bradul de Crăciun. Intru cu mare grijă şi o caut pe doamna Mihaela Turcu. Imediat ce mă vede îmi spune că fiecare premiu pe care îl câştigă la târguri, fiecare reportaj sau interviu pe care îl dă, se sfârseşte cu un control din partea autorităţilor. E însă extrem de amabilă şi partea asta pare să o amuze mai degrabă.

Prelucrarea sticlei topite se face la temperaturi înalte de aproximativ 600 – 700 de grade C.

Totul a început în anul 1994 şi s-a vrut o afacere de familie, mică la început, o afacere unde fiecare a fost responsabil cu câte ceva. Un fel de team-family-building care astăzi nu are nici un fel de concurenţă în România. De fapt, afacerea cu globurile de Crăciun a fost din totdeauna una dintre cele mai prospere la Cluj. Chiar şi comuniştii exportau pe vremuri de aici, capitaliştilor americani, până la zece vagoane de globuri pe an. Sărbătorile de iarnă erau şi sunt în continuare un limbaj comun între oamenii de pe orice parte a globului aşa că lucrurile merg bine şi azi. Globurile de la Cluj pleacă hai hui în toate direcţiile. Au revenit în State, atârnă graţios în brazii din Germania, Anglia sau Elveţia. Mi-am zis că trebuie să fie, undeva în spate,  o filozofie care să mişte astfel lucrurile. Aşa că doamna Turcu mi-a povestit o întâmplare de pe la începuturi pe care a trăit-o undeva în Franţa. Aflată într-o vizită acolo, doamna noastră a vrut să cumpere, la un moment dat, de la o cooperativă agricolă, nişte banale vinete. Erau frumoase, mari şi pline de promisiuni, însă şi însoţite de o etichetă pe care scria că au fost refuzate la export în Anglia. Contrariată, l-a întrebat pe vânzător care a fost problema lor iar acesta, cu un ochi de expert, i-a arătat micile imperfecţiuni de creştere ale legumei şi uşoara lipsă de simetrie între ce se vedea în dreapta şi ce se vedea în stânga. În rest vinetele nu aveau absolut nimic. Erau proaspete şi sănătoase, şi puteau fi mâncate liniştit dincolo de orice imperfecţiune. Morala acestei întâmplări însă a făcut-o pe doamna Mihaela să înţeleagă că pe englez trebuie să-l tratezi cu un maxim de seriozitate şi atenţie, să nu-i oferi niciodată decât lucruri impecabile din toate punctele de vedere. A transformat gândul ăsta în filozofia întregii afaceri şi, un an mai târziu, a devenit partenera celui mai mare distribuitor britanic de decoraţiuni interioare. Aceeaşi filozofie o face azi o prezenţă obişnuită a târgurilor de iarnă din Europa, asta în timp ce, la Cluj, fabrica nu are nici măcar un magazin. Mi se arată că nici nu e nevoie. Globurile îşi iau zborul direct din curtea unităţii. Am fost atunci curios să văd dacă există diferenţe între cum ar trebui să arate un glob destinat britanicului şi cum ar trebui să arate  unul destinat yankeului, sau românului. Pentru America se lucrează extrem de exuberant, cu ornamente şi decoraţii reliefate şi în culori tari, în Anglia merg globurile mai sofisticate, geometrice iar în România merge, evident, orice. Glob să fie. Aici, piaţa nefiind formată şi educată în nici o direcţie artistică, se poate agăţa orice de brad. Oferta seamănă peste tot cu propriii consumatori. Însă american sau european, oricine ai fi, undeva acolo în spate te pândeşte un chinez. Se pare că în acest moment, China a devenit, chiar şi din punctul de vedere al capacităţilor de producţie, cel mai mare concurent din domeniul decoraţiunilor de Crăciun. Și asta în primul rând pentru că în China se produce “cât China”. Cantitatea sufocă de fiecare dată.

M-am ridicat şi am făcut apoi câţiva paşi prin halele de producţie. În mare parte am întâlnit doamne cuminţi, stând cu pensulele în mână şi cu culorile alături, pictând motivele iernii. Una dintre ele îmi explică cum în această săptămână misiunea ei e să picteze ochii, nasul şi gura unui pinguin. Pare foarte mulţumită, deşi aerul din jur e greu şi încărcat cu vapori de vopsele şi diluanţi. Undeva mai încolo o altă doamnă face risipă de fulgi de zăpadă. “În secţia asta ninge la fel de frumos şi în toiul verii.

Producţia nu se opreşte niciodată de-a lungul anului”, îmi zice, în timp ce iscă din senin încă un nor de zăpadă. Undeva la parter, sunt cei care au un loc “călduţ” de muncă: sticlarii.  Focurile ard încontinuu, sticla docilă se topeşte şi mai apoi ia formele dorite. E linişte şi doamna directoare îmi prezintă oamenii ca pe o familie. Pe cei mai mulţi dintre ei îi are alături de la bun început, de peste 15 ani. Atunci când lucrezi pentru Moş Crăciun nu există criză. Moş Crăciun e peste tot iar comenzile sunt foarte mari. Brusc, îmi dau seama că am intrat puternic în atmosferă. Pe faţă şi pe mâini am sclipici, zâmbesc ca un pinguin şi îmi balansez capul precum un glob pentru că nu mai ştiu unde să mă uit. Nu ştiu dacă aş putea lucra aici.  Afacerea cu globurile e în fond o chestiune fragilă, ca orice iluzie.

O întreb pe doamna Turcu cum arată bradul ei de Crăciun. Aud atunci povestea cu cizmarul şi cu croitorul pe care o ştiu atât de bine de la bunicul meu din Sighişoara.

Până la forma sa finală, un glob trece prin mâinile a cel puţin patru-cinci oameni.

Bradul ei e împodobit cu globurile care rămân ultimele în depozit… Nimic special. Asta în timp ce undeva, într-un colţ, o altă doamnă are responsabilitatea de a împodobi globurilecu cristale Svarowski. Globurile trebuie să fie şi ele în tendinţe, aliniate. Cică, pentru că e mai de bon ton să cumperi globuri din Elveţia, un importator din Capitală preferă să cumpere aceste decoraţiuni produse la Cluj, cu un preţ de zece ori mai mare, din ţara cantoanelor şi nu de aici. Moda e o chestiune prea serioasă pentru mine. Îmi iau la revedere şi ies civil din casa conspirativă.

Dincolo de faptul că toate sunt rotunde, şi globurile astea ajung să vorbească fiecare în felul său despre noi toţi. Pentru că îmi dau abia acum seama cum întreaga noastră existenţă de peste an se petrece între frumosul, împodobitul glob roşu de Crăciun şi celălalt, la fel de roşu, însă nu la fel de rotund, cu miez galben de gălbenuş.

Dintre toate ornamentele care împodobesc bradul, cele mai populare sunt fără îndoială globurile. Fragile şi foarte viu colorate, acestea răsfrâng misterios lumina în încapere în mii de licăriri. Cele din sticlă, lucrate manual, sunt şi cele mai scumpe. Recordul în acest domeniul îl deţine un glob realizat de Hallmark Jewelers, o adevărată bijuterie decorată cu aur, diamante şi rubine, al cărui preţ se ridică la suma record de 92.000 de euro. Munca pentru realizarea lui a ţinut aproape un an, doar pentru încrustarea diamantelor fiind necesare 130 de ore de muncă. Evident că acest glob nu va ajunge niciodată pe creanga vreunui brad, fiind păzit cu mare atenţie în vitrina unui magazin de bijuterii celebru.

În România, pe lângă fabrica de succes de la Cluj, globuri de Crăciun se mai fabrică şi la Sibiu sau la Curtea de Argeş. În fiecare dintre aceste locuri primul argument este legat de faptul că globurile sunt realizate şi decorate manual de către meşterii sticlari iar producţia depăşeşte în fiecare din aceste locuri un milion de globuri.

Una dintre cele mai noi apariţii de pe piaţa globurilor de Crăciun din România o reprezintă globul cu plasmă. Alimentat de la priză acesta raspândeşte în încăpere misterioase lumini şi răsfrângeri de culoare.