CU ARTISTUL ŞI PROFESORUL GHEORGHE CRĂCIUN PRIN “JURNALUL” CREAŢIILOR SALE VIZUALE

Tablouri-document, picturi de suflet, lucrări-amintire

• Alina ANDREICA, Glasul Maramuresului

Pentru iubitorii de frumos, unul dintre evenimentele importante ale vieţii culturale băimărene este şi va fi, timp de aproape două săptămâni, proiectul artistului Gheorghe Crăciun: “Jurnal”. Ideea acestui proiect a încolţit în mintea artistului în urmă cu un an, dar lucrările la proiect au început din luna februarie a acestui an.

Fără nicio exagerare, ceea ce artistul Gheorghe Crăciun şi invitaţii săi vor oferi maramureşenilor până în data de 19 noiembrie face parte dintr-un megaproiect.
Manifestările au debutat în urmă cu câteva seri, la Liceul de Artă din Baia Mare, unde artistul a fost, în urmă cu 40 de ani, elev şi unde în prezent este profesor. Debutul a fost marcat prin expoziţiile “Elevul Crăciun” şi “Elevii lui Crăciun”. Două expoziţii care expun două lumi diferite şi care, totuşi, au în centru un singur lucru: arta.
“Expoziţia aceasta este un «Jurnal» al creaţiei mele vizuale. Din moment ce am fost aici elev, se cuvenea ca primele pagini ale «Jurnalului» să le dedic acestui spaţiu. Beneficiind de avantajele casei părinteşti, unde am avut posibilitatea să depozitez, de-a lungul timpului, o serie de lucrări. Le-am scos la iveală în primul rând pentru a arăta elevilor ce făcea profesorul lor la vârsta lor. Unii mi-au spus că este un act de mare curaj, poate chiar un gest de inconştienţă, dar zarurile au fost aruncate, aşa că nu are rost să ne gândim dacă a fost bine sau nu să aduc în faţa lumii aceste lucrări. Mi s-a părut normal să trec în acest «Jurnal» şi lucrările elevilor mei, care au atins parametrii pedagogici, care-i ceream de la ei. Expoziţia «Elevii lui Crăciun» se desfăşoară pe două secvenţe diferite: artă plastică, care are rădăcini în 1975, când am revenit în şcoală ca profesor, şi secţia de arhitectură”, a precizat artistul şi prof. Gheorghe Crăciun.

• Prima lucrare vândută – recuperată de mama sa după 20 de ani

Lucrările “Elevului Crăciun” au fost o încântare pentru public. Cea mai veche lucrare din expoziţie a fost realizată de elevul Gheorghe Crăciun în clasa a VII-a (1960), când studia la Şcoala de Artă din Baia Mare. Fiecare lucrare are o poveste şi Gheorghe Crăciun şi-a adus aminte de foarte multe detalii legate de lucrările sale. Pictura care reprezintă o vază cu floarea-soarelui (1963) se pare că a fost prima lucrare vândută de către artist. “Am primit pe ea 300 lei. Era o sumă frumuşică, având în vedere că 400 lei îmi ajungeau pentru întreţinerea pe o lună la şcoală în Cluj. Este aici acest tablou, pentru că mama l-a recuperat după aproape 20 de ani, dar nu ştiu cu ce sumă”, a mărturisit artistul Crăciun. Printre lucrările din expoziţia “Elevul Crăciun” se numără şi câteva “lucrări -document”, cum ar fi cele care surprind construcţia căminelor studenţeşti din Haşdeu, lucrările din Cluj la construcţia cartierului Grigorescu sau construcţia Barajului Firiza. “Eram în clasa a X-a, în 1963, şi am cerut voie şefului de şantier să mă lase în incinta şantierului să pictez. Aşa am reuşit să surprind realizarea Barajului Firiza. Cele mai multe lucrări din această expoziţie sunt lucrări extraşcolare, pe care eu le făceam în vacanţe sau când aveam timp liber, dar printre ele se numără şi câteva de practică şcolară, studii de desen sau chiar prima lucrare în ulei. Ca să pot crea fără să mă deranjeze nimeni, mi-am făcut un atelier în podul casei. Era infernal de cald vara, când se încingeau ţiglele”, a mărturisit artistul plastic.

• “Elevii lui Crăciun” – nume de rezonanţă în lume

A doua expoziţie, “Elevii lui Crăciun”, se întinde pe două holuri şi numără zeci de lucrări ale foştilor elevi, azi şi ei profesori (Mihai Ciplea, Ileana Horoba, Andreea Şchiopu, Barbu Crăciun ş.a.) sau artişti care azi sunt nume de rezonanţă în lumea artelor nu doar în ţară (Cosmin Năsui, Mircea Suciu, Laura Ghinea ş.a.). Despre fiecare autor al lucrărilor, de data aceasta cu substrat pedagogic, profesorul Gheorghe Crăciun ar fi putut vorbi minute în şir. Un lucru e clar: el, “grădinarul care a ştiut când să ude planta”, e mândru că a avut “seminţe bune” în sera Liceului de Artă.
De luni, 8 noiembrie, de la ora 19.00, expoziţia de artă “Jurnal”, de data aceasta cu vernisajul “File de jurnal” partea I, se mută la Millennium 2. Va fi un dialog între autor şi antropologul dr. Laura Ghinea. Marţi, 9 noiembrie, tot de la ora 19.00, Centrul Millennium M2 va găzdui recitalul cameral “Trio Euro Art” şi o comunicare ştiinţifică “Alexandre Ziffer – 1910” (prezintă prof. Gheorghe Crăciun). Partea a II-a a vernisajului de artă “File de jurnal” va avea loc luni, 15 noiembrie, de la ora 19.00. Programul expoziţiei de artă “Jurnal” se va încheia vineri, 19 noiembrie, cu momentul “Muzica pe care bunicii noştri au pierdut-o, Cliff Richard & the Shadows” (prezintă criticul şi istoricul de artă dr. Tiberiu Alexa). Gazda acestui moment din “Jurnal” va fi tot Millennium M2, de la ora 19.00.

Foto: Laura Ghinea & sculpturaartabaiamare.blogspot.com