Luni, 18.10., ora 11.00 – vernisajul expoziţiei „Solidaritatea popoarelor” realizată de Centrul European al Solidarităţii din Gdańsk, Pasajul Universităţii, Bucureşti

38 de fotografii de arhivă de dimensiuni mari, alcătuind o expoziţie în două capitole: „Popoare pentru Solidaritate”, respectiv „Solidaritate pentru popoare”. Prima parte prezintă diferite dovezi de susţinere din partea întregii lumii a mişcării „Solidaritatea” din Polonia anilor ’80. Partea a doua prezintă ajutorul oferit de Polonia altor ţări care luptă pentru suveranitate sau democraţie (Tibet, Bielorusia şi Cuba). Expoziţia va fi deschisă publicului până la data de 18.11.2010

La vernisaj va vorbi doamna Ana Blandiana.

Solidaritatea” a deschis porţile libertăţii în ţările subjugate de sistemul totalitar, a sfărâmat Zidul Berlinului şi a contribuit la unificarea Europei, divizată în două blocuri după Al Doilea Război Mondial. [Ioan Paul al II-lea]

Cele trei decenii de existenţă a „Solidarităţii” reprezintă o ocazie de sărbătoare pentru cei care se simt aproape de ideea ei. Efortul poporului polonez a condus în 1980 la apariţia NSZZ Solidarność – primul sindicat după Al Doilea Război Mondial aflat în afara sferei de influenţă a conducerii comuniste – şi s-a fructificat în final, în anul 1989, prin obţinerea independenţei Poloniei.

Mişcarea de zece milioane de membri s-a manifestat odată cu primul pelerinaj al lui Ioan Paul al II-lea în patrie, în 1979. Cuvintele sale i-au permis poporului să-şi simtă forţa şi să creadă că un efort paşnic şi solidar al tuturor straturilor sociale poate aduce schimbările dorite. Aşa cum timpul a demonstrat, ele s-au produs nu numai în Polonia, ci şi în alte ţări ale Europei de Est, despărţite de restul lumii după 1945 prin “Cortina de fier”.

Introducerea de către guvernul comunist a Legii marţiale în Polonia, în decembrie 1981, a stârnit reacţia imediată a lumii libere. Fenomenul “Solidaritatea” a însemnat energia extraordinară şi forţa cu care principiul lui nobil a pătruns în numeroase locuri din lume şi a inspirat diverse medii să vină în ajutorul poporului polonez. Centrele “Solidari cu Solidaritatea” din Occident au iradiat aceeaşi lumină ca cele din ţară. [Z. Gluza, Ruch wsparcia Solidarności (Mişcarea de susţinere a „Solidarităţii”), Centrul Karta]

Ajutorul Occidentului a îmbrăcat diferite forme. Cel mai rapid şi mai susţinut au reacţionat sindicatele. Demonstraţiile cele mai ample au avut loc la Paris, Londra şi Stockholm. În mai multe ţări au fost create comitete de sprijin – la început în Franţa şi Norvegia, au urmat Suedia, Statele Unite, apoi alte locuri din lume. O importanţă majoră a avut-o ajutorul organizat de diaspora şi de persoanele particulare.

Nedorind o înrăutăţire a relaţiilor cu URSS, multe dintre guvernele statelor occidentale s-au abţinut să condamne univoc decizia conducerii poloneze. Guvernele Norvegiei şi Suediei, în schimb, s-au opus imediat cu hotărâre. Cel mai dur au reacţionat Statele Unite, introducând sancţiuni economice faţă de Polonia pentru a-i forţa pe conducătorii comunişti să facă schimbări.

Expoziţia Solidaritatea Popoarelor este un omagiu adus oamenilor care cândva, prin acţiuni concrete, au dat dovadă de solidaritate internaţională şi au ajutat la înfăptuirea viselor de libertate ale ţărilor din Europa de Est. Sperăm că expoziţia de faţă îi va inspira pe cei care văd în continuare sensul unei asemenea atitudini în faţa provocărilor lumii contemporane.

Solidaritatea Popoarelor este o prezentare fotografică a unor întâmplări şi acţiuni, un fragment de istorie văzut prin ochii martorilor.

NAŞTEREA SOLIDARITĂŢII ÎN POLONIA

DUPĂ 1945

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Europa a fost împărţită în două sfere de influenţă: cea a statelor occidentale şi cea a Uniunii Sovietice. Polonia s-a regăsit în sfera de interese sovietică, fapt cu care poporul nu s-a împăcat niciodată.

Calea poloneză spre libertate reprezintă o suită de mari proteste istorice: în iunie 1956 au ieşit în stradă muncitorii din Poznań, în martie 1968 au protestat studenţii de la Varşovia şi Gdańsk, în decembrie 1970 au făcut grevă muncitorii de pe litoral, în iunie 1976 au militat pentru schimbări muncitorii din Płock, Radom şi Ursus.

Toate demonstraţiile au fost înăbuşite cu brutalitate de conducerea comunistă a Poloniei, adesea cu implicarea forţelor de miliţie şi armatei.

În a doua jumătate a anilor ’70 au început să se constituie primele mişcări şi organizaţii din opoziţie, care au influenţat puternic desfăşurarea ulterioară a evenimentelor.

DUPĂ 1978

În 1978, polonezul Karol Wojtyła a devenit papă. Societatea poloneză a primit vestea cu mare entuziasm şi speranţă. Şi-a conştientizat propria forţă atunci când Papa a venit în Polonia, în 1979. Primul semnal al solidarităţii sociale a fost colaborarea iniţiată între mediile intelectual şi muncitoresc.

Efectul ei a fost valul de greve care a străbătut Polonia în august 1980. Acţiunea paşnică a muncitorilor, care s-au izolat în Şantierul Naval de la Gdańsk solicitând negocieri cu conducerea Poloniei Populare, a fost susţinută de întreaga ţară.

În fruntea protestului s-a aflat un electrician concediat din Şantier – Lech Wałęsa, ulterior laureat al Premiului Nobel şi preşedinte al Poloniei.

August 1980 a adus un suflu de libertate. În baza înţelegerii încheiate cu puterea la 31 august 1980 a apărut primul sindicat din blocul statelor sovietice, legal şi independent de conducerea comunistă, numărând aproape 10 milioane de membri. S-a intitulat NSZZ Solidarność – Sindicatul Independent Autonom “Solidaritatea”.

DUPĂ 1981

În scopul distrugerii ideilor “Solidarităţii”, conducerea comunistă a introdus Legea marţială la 13 decembrie 1981. NSZZ Solidarność a fost scos în ilegalitate, iar liderii lui arestaţi. Legea marţială a fost suspendată oficial după aproape doi ani (la 22 iulie 1983), totuşi efectele ei s-au resimţit în viaţa social-politică până la sfârşitul anilor ’80 şi au decis forma schimbărilor din Polonia după anul 1989.

DUPĂ 1989

Spre sfârşitul anilor ’80, Polonia a fost străbătută de noi valuri de greve având ca efecte compromisul la care au recurs opoziţia şi puterea comunistă la Masa Rotundă, reintroducerea în legalitate a “Solidarităţii”, urmate de primele alegeri parţial libere din 4 iunie 1989. Drept rezultat, candidatul opoziţiei, Tadeusz Mazowiecki, a devenit premier la 24 august 1989. În 1990, Lech Wałęsa a câştigat alegerile prezidenţiale.

2005

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în baza căreia ziua de 31 AUGUST este socotită de atunci ZIUA EUROPEANĂ A SOLIDARITĂŢII.

Deputaţii Parlamentului European au considerat greva muncitorilor din Şantierul Naval Gdańsk şi Înţelegerile de la Gdańsk drept începutul căderii sistemului comunist, al sfârşitului Războiului Rece şi al divizării Europei, precum şi al prăbuşirii Zidului Berlinului.

MESAJ CĂTRE POPOARELE LUMII

Astăzi, după treizeci de ani de la înfiinţarea “Solidarităţii”, când lumea se îndreaptă în direcţia globalizării, este timpul şi ocazia pentru a adresa popoarelor un nou mesaj, după modelul celui istoric de la Primul Congres al NSZZ Solidarność.

Le-am trimis atunci muncitorilor din Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Republica Democrată Germană, România, Ungaria şi toate popoarele Uniunii Sovietice cuvintele noastre de susţinere, resimţind comuniunea destinelor în istoria postbelică. În acel moment istoric i-am spijinit pe cei care hotărâseră să păşească pe calea dificilă a luptei pentru libertate. Am crezut cu tărie că experienţele noastre vor fi împărtăşite şi de ei.

Am păşit pe calea spre victorie numai datorită faptului că în anul 1980 am devenit solidari. Drumul către libertate ne-a luat 10 ani. Astăzi ne amintim că nu am mers singuri, ne amintim solidaritatea lumii libere resimţită în acele zile. Împreună am reuşit să schimbăm cursul istoriei şi să punem bazele construcţiei unei Europe unite.

Experienţa noastră istorică a demonstrat că lumea poate fi schimbată numai împreună. Necesitatea răspândirii ideii “Solidarităţii”, atât de des subliniată de Papa polonez Ioan Paul al II-lea, rezultă nu numai din grija pentru apărarea propriilor drepturi şi libertăţi, ci şi din grija pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor oamenilor mai slabi. Abia această atitudine duce la construirea binelui comun.

De aceea fac un apel astăzi în vederea sprijinirii mişcărilor democratice din diverse colţuri ale lumii. Să ne unim într-o acţiune comună de susţinere a libertăţii comunităţilor din ţări precum Belarus, Cuba, Tibet, Coreea de Nord sau Myanmar, precum şi din multe altele care au nevoie zi de zi de ajutorul noastru. Să fim solidari cu ele, aşa cum lumea a fost solidară cu noi în perioada luptei noastre.

Lech Wałęsa

Scrisoare de simpatie şi de susţinere din partea unui român:

“PRESA NOASTRĂ NU PUBLICĂ NIMIC DESPRE CONGRESUL VOSTRU”

Dorim succes deplin Primului Congres al Sindicatelor Libere Poloneze. Mulţumim pentru mesajul transmis oamenilor muncii din toate ţările socialiste. Mesajul ne-a prilejuit bucurie, întăreşte prietenia noastră. Vă susţinem. Vă mulţumim încă o dată.

P.S. Presa noastră nu publică nimic despre Congresul vostru.

Iulius Filip, muncitor, Cluj-Napoca

Acesta este conţinutul scrisorii care a ajuns la delegaţii Primului Congres al NSZZ Solidarność la sfârşitul lui septembrie 1981 de la Iulius Filip, un muncitor obişnuit din Cluj, România. Numele lui a fost imprudent dezvăluit. Când Serviciul polonez de Securitate a comunicat informaţia Securităţii româneşti, Iulius a fost reţinut, bătut, apoi arestat şi condamnat pentru propagandă antisocialistă la 8 ani de închisoare grea. La cea de-a 25-a aniversare a înfiinţării NSZZ Solidarność, el a fost oaspete de onoare al Congresului.