Oana BOLOG-BLEICH, Andreea FOANENE & Filip PETCU
un proiect sprijinit de Fundatia Culturala FIRST din Timisoara

Oana BOLOG-BLEICH:
“Memoria este un câmp de ruine psihologice, o îngrămădire dezordonată de amintiri. Toată copilăria noastră trebuie reimaginată. Reimaginând-o, avem șansa de a o regăsi în chiar viața reveriilor noastre de copil singuratic. Singurătățile noastre de copii ne-au dăruit intensitățile inițiale. Atunci când visăm la copilărie ne întoarcem la culcușul primelor reverii care ne-au deschis lumea.
Refugiile sunt spații afective în care spiritul se retrage pentru a simți protecție.
Picturile mele se constituie în spații afective în care spiritul se poate refugia. Făcând recurs la memorie, am decodat acele reverii îndepărtate din copilăria mea și le-am transpus vizual în picturi pentru că în reveria copilului, imaginea domină totul. Pentru a constitui poetica unei copilării evocate într-o reverie, trebuie să le dăm amintirilor atmosfera de imagine. De vreme ce ne amintim, într-o reverie, trecutul se conturează ca valoare de imagine iar imaginația animă încă de la început “tablourile” pe care va dori să le revadă.”

Andreea FOANENE:
“Tendința de a recapitula un alfabet obiectual  îndepărtat, ce aparține copilăriei, este miscarea sufleteasca ce a stat la baza elaborarii conceptuale a ciclului de papusi. În perioada recentă (2007-2010) proiectele mele artistice sunt mărturii ale cercetării în zona imagisticii acestora. Statutul păpușii s-a schimbat odată cu timpurile. Dacă până la începutul secolului al XIX-lea a deține o păpușă de porțelan în Europa era semnul unui nivel de viață social și economic privilegiat, mare motiv de bucurie pentru copilul posesor, astăzi ne confruntăm cu un fenomen de abandon al jucăriilor provocat de o schimbare a priorităților celor mici, ale căror gusturi se îndreaptă cu un mult mai mare interes spre domeniul jocurilor și personajelor din realitatea virtuală (jocuri pe calculator, desene animate, filme 3D ). Diferențele dintre cele două abordări – ale dezvoltării ludice a caracterului și deprinderilor persoanei – prin jocul cu păpuși (jucăriile tridimensionale manipulabile), sau prin jocul cu personaje aparținând realității virtuale (jocurile pe calculator, desenele animate), sunt foarte mari si efectul asupra generatiilor de copii este usor de observat. In expozitie sunt reprezentata de o serie de picturi ce depun marturie a bucuriei precedate de redescoperirea  jocului. Spatiul in care se desfasoara marionetele este anulat, miscarea pare incremenita intr-o clipa “pentru vesnicie”. Reperele care constituie un avantaj in analiza imaginii vin din partea dimensiunii temporale si culturale, fiind evidenta cercetarea la nivel istoric si antropologic a vesmintelor si caracteristicilor chipurilor micilor mele muze. Comparând păpușile din istorie cu cele contemporane, precum și mutațiile pe care  acestea le aduc la nivel social odată cu schimbările morfologice suferite, am început un studiu “artistico – antropologic păpușăresc” al acestor “obiecte de refugiu ale copilariei”. ”

Filip PETCU:
“Inflația de imagini publicitare de serie se dezvoltă conform unui tipar vizual comercial în spațiul public și iși face tot mai mult loc în spațiul privat, ca urmare a accesibilizării produselor media Hi-Tech și de multiplicare. La toate nivelurile ne confruntăm cu saturații de cote ridicate în câmpul vizual, devenit recent mult suprapotent ca impact față de posibilitățile obișnuite de absorbție ale imaginilor. Această agresivitate a expresiei imaginii de impact supradimensionate devine trăsătura principală a multor tendințe contemporane și în artă.
Pictura mea nu face obiectul unui astfel de impact și nu are pretenția de a șoca instantaneu; ci de a revela progresiv coerența vizuală a unor trasee morfologice și semantice arhetipale, recuperând elemente din aria spiritualității formelor transfigurate dinspre repertoriul antic spre cel iconic, în scopul revelării în câmpul plastic al unor semnificații tainice intrinsece motivelor alese. Subiectele redefinesc în chip simbolic refugii și prilejuri ale reflexiei introspective.
Artistul rămâne în fapt un refugiat situat în enclava propriilor sale convingeri și aspirații ideatice.”