Vecinii te invită la film și prietenii la joacă!

August 2010

Ecranul Comunitar, eveniment de artă comunitară aflat la ediţia a doua, aduce filme, ateliere, spectacole de jonglerie, prezentare de proiecte și… hărți subiective ale Bucureștiului. Ne găsiți în parcul Tineretului, între 27 și 29 august, dela 17.00 la 22.00.

Proiectul Ecranul comunitar se desfășoară în cadrul programului de Implicare socială prin artă derulat de Fundația Rațiu România şi are ca și obiective introducerea unor probleme sociale către membrii comunităţii, împuternicirea acestora pentru rezolvarea problemelor si crearea unui eveniment cultural și educativ destinat  în principal comunității sectorului 4 și in extensio bucureștenilor.

Probleme sociale alese pentru ediția acestui an, care ”filtrează” filmele și conținutul atelierelor, sunt Deşeurile, Violenţa în şcoli și Vârstnicii.

Filmele vor fi scurt-metraje, documentare, artistice sau de animaţie. Proiecţia va avea loc outdoor, pe un ecran de mari dimensiuni.

Artişti și educatori au fost invitați să susţină ateliere prin care să îi înveţe pe copii şi adolescenţi (segmentul de vârstă 5 – 16 ani) să exprime opinii şi să propună soluţii la problemele enunţate, folosind ca şi instrument de exprimare  un anumit tip de artă.

Pe lângă acestea, un mic târg de organizaţii neguvernamentale va prezenta proiecte pe temele de implicare socială prin artă, educaţie şi activism social şi urban. De asemenea spectacole de jonglerie, susținute de copii cu situații familiale speciale, și activitate  de creare  a unei hărți subiective a orașului de către propriii locuitori vor completa evenimentul.

Program cele trei zile

17.00 – 22.00 Bucureştiul cu legendă

17.00 – 20.00 ateliere artistice şi târg

21.00 – 22.00 proiecţii de film

Sâmbătă
20.00 – 20.15 – spectacol jonglerie
Trupă 9 copii din cadrul proiectului Juggling for Social Inclusion organizat de Fundaţia Raţiu România

Duminică
21.30 – 22.00 – spectacol jonglerie cu foc

Proiectul este sprijinit de Primăria Municipiului București.

Proiectul este asociat festivalului Art Boulevard”, organizat de Asociaţia Culturală Art Music & Film.

Parteneri

Primăria Bucureşti, Asociaţia Culturală Art Music & Film, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, One Film Club România, Kinofest, Spunepescurt, Asociația Oricum, Asociaţia Culturală Macaia, Drum cafe

Parteneri media

Modernism.ro, RomaniaPozitiva.ro,  copiisitineri.ro, desprecopii.com, calendarevenimente.ro, Promoafaceri.com, JCK

Detalii suplimentare: Oana Ioniţă, coordonator comunicare

oana.ionita @ fundatiaratiuromania.eu

+4 0728 98 90 85

www.fundatiaratiuromania.eu