KufărART – Concursul care te trimite la Artexpo 2011 de la New York
New York, Amsterdam, Shanghai, Lima, Cape Town…
Alege-ţi una dintre cele 5 destinaţii de mai sus, foloseşte un cufăr (o valiză) şi arată-ne cât eşti de inspirat. Poate fi orice formă de manifestare a artei: sculptură, pictură, poezie sau artă abstractă. Cel mai important este să găseşti o valiză şi să-ţi transpui viziunea legată de oricare dintre destinaţiile enumerate mai sus în cel mai creativ mod posibil.
Concursul constă în două etape. În prima etapă, trebuie să ne trimiţi aici o schiţă a modelului pe care ţi l-ai imaginat împreună cu descrierea lui, până la data de 6 august, iar juriul va selecta cele mai bune 20 de schiţe primite.
În cea de-a doua etapă a competiţiei “KufărART”, cei 20 de finalişti vor trebui
să-şi realizeze efectiv lucrările propuse iniţial, ce vor fi expuse în cadrul unei galerii stradale (Street Gallery), eveniment organizat de KLM. Dintre lucrările finaliste, juriul va selecta câştigătorii.
Premiile
Cele mai bune lucrări alese de către juriu vor fi răsplătite astfel:
- Premiul cel mare – o excursie la New York pentru a vizita Expoziţia de Artă „Artexpo” 2011*** (2 persoane);
- Premiul al doilea – 2 bilete dus-întors la Amsterdam și 2 valize de călătorie;
- Premiul al treilea – 2 bilete dus-întors la Amsterdam.
De asemenea, cele 20 de lucrări finaliste vor beneficia de expunere în cadrul unei galerii stradale (Street Gallery) organizate de KLM.
Juriul este format din: Dan Popescu (președintele juriului), Carla Szabo, Matei Georgescu, Justin Baroncea.
Președintele Juriului este Dan Popescu, absolvent al Facultății de Filosofie din București și al unui Master de Filosofie a Culturii, fondatorul galeriei H’Art, ce a găzduit din momentul înființării (2002) și până în prezent, peste 80 de expoziții sprijinind astfel afirmarea a numeroși artiști și fiind prima galerie românească invitată să participe la târgul de artă de la Bologna (în 2005).
Justin Baroncea – profesor asociat la catedra de urbanism a Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” din București, deținătorul titlului de doctor al Școlii Tehnice Superioare de Arhitectură din Barcelona (ETSAB) și colaborator al diferitelor birouri de arhitectură sau design din București și Barcelona.
Matei Georgescu – absolvent al Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” din București și membru al Ordinului Arhitecților din România, câștigător în 2004 al Premiului Special al Ministerului Culturii în cadrul concursului “Performing Places” organizat de British Council și Ministerul Culturii.
Carla Szabo – absolventă a Universității Naționale de Artă “Nicolae Grigorescu” din București, secția Design, unul dintre cei mai importanți și cunoscuți designeri (de obiect, fashion) din România.
*** Excursia la New York va fi oferită ca premiu cel mare al competiției, indiferent de modificările ce pot apărea în legatură cu data evenimentului sau chiar în cazul anulării acestuia.
mai multe: http://www.kufarart.ro/
Recent Comments