George Bodocan se aprinde la un articol scris de Ioan T. Morar despre expoziţia sa “Suck My Art” din Academia Catavencu http://www.catavencu.ro/suck_ul_si_peticool-13776.html
Pentru cei care au intrat pe transmisiune mai târziu sub articol găsiţi şi textul comunicatului.
Draga domnule Ioan T. Morar, … asa trebuia sa incep un dialog de bun simt dar cum va scrie “baiatul nesimtit” si cum vad ca ne-am imprietenit pe parcursul articolului d-voastra, va spun:
draga Ionele iti multumesc de articol si mai ales de faptul ca m-ai facut sa ma simt liber de nesimtitire sau nesimtit de liber.
Inteleg criza in care te afli dar asta nu iti da dreptul sa faci un articol fara sa ajungi la expozitie sau macar sa citesti conceptul…sau sa dai un google ca sa vezi cate ceva despre baiatul nesimtit.
Cine te-a invatat sa faci jurnalism de cultura de scandal, nu te-a invatat bine, sau nu ti-a spus totul. In plus cand incepi prin a spune ca nu te pricepi ai pornit cu stangul.
Daca vrei sa castigi simpatia unor oameni tineri de cultura sau de arta, care sa cumpere ziarul, mai da o fuga si pe la expozitii inainte sa scrii la gazeta sau daca nu incearca “Atac la Persoana” sau altceva…
Arta pe care o facem noi astia mai tineri nu incearca sa obtina mereu beneficiile sau respectul unora sau altora…noi chiar traim prin asta.
O ultima sugestie, ca prieten…eu imi sug arta zilnic si e foarte bine…incearca si tu sa faci la fel cu a ta si daca reusesti o sa te simti mai bine…la patron e mai greu.
Ca sa vezi ca in proiectul meu m-am gandit si la tine, am o si o lucrare “ Suck My Book”, asa poate o sa intelegi si conceptul: inseamna sa te lase toata lumea in pace pentru ca iti plac cartile.
( imi asum exprimarea prin prisma cuvintelor dumneavoastra si adresarea “tutuista” doar ca sa va vedeti in oglinda articolul infantil si momentul in care va aflati).
Cu respect, nesimtitul.
George Bodocan
George Bodocan dezvoltă în cadrul unei instalaţii de mari dimensiuni conceptul de Suck My Art. Iniţial o serie de lucrări pe hârtie, Suck My Art se extinde în zona urbană şi devine o linie de tricouri semnate Bodo pentru Joa.
Imagine de fond: atmosfera ascunsă, erotică – darkroom – inspirată de cluburile considerate subiect tabu; în prim plan: fetiş-ul consumismului exacerbat, care-l înlocuieşte pe cel sexual. Suck My Art devine Suck My Book, Suck My Shoes, Suck My Mojito, Suck My Beer, Suck My Wireless, Suck My Time, Suck My Passport, Suck My Roumanie, Suck My Cellphone…
Un proiect despre lejeritatea şi normalitatea cu care ar trebui să privim lumea în care trăim; despre dorinţa de a-ţi câştiga libertatea de a face ceea ce-ţi doreşti si de a fi lăsat să ai propriul „fetiş” fără a fi ipocrit, indiferent că e vorba de un telefon, o bere, internetul, muzica, pantofii şi tot aşa…
Suck My Art este despre ceea ce ne place în viata de zi cu zi, despre cum privim lucrurile şi cât de pregătiţi suntem să acceptam societatea contemporană cu tot ce aduce ea, despre libertatea ta, dar şi a celuilalt de lângă tine.
Suck My Art nu este despre vulgaritate sau despre fantezii tabu.
Suck My Art este despre obiecte banale care devin peste noapte fetişuri.
Anaid Art Gallery, Str. Slobozia, Nr.34, Bucureşti
Curator: Diana Dochia
Ioan T. Morar are tot dreptul sa faca misto de Bodocan, pentru simplul fapt ca are rubrici de divertisment. In acest caz face “misto” folosind un tip de critica triviala.
Mi se pare amuzanta reactia defensiva a lui Bodocan, plina de puncte de suspensie si exprimari subtiri. Practic nu a inteles nimic din bascalia nesimtita si in ton penal a lui Morar.
In rest, scandaluri mici, ca si arta din Romania.
Ioan T Morar crede ca daca se deda la niste exercitii de stil, ca pe vremurile bune, l-a facut praf pe George.
Ideea de fapt e urmatoarea: George o fi el baiat prost, da face ce vrea, unde vrea si cand vrea – sau cum ar spune Morar, intr-o traducere atat de fina, o suge dupa cum i se scoala. Si domnului umorist trebuie ca-i cade cam greu chestia asta, ca-i da cu zgubiliticii si decrepitii cu bani – daca n-ar exista, indivizii astia ar trebui inventati pentru toti criticii improvizati care simt nevoia sa-si incordeze putin muschii de fiecare data cand li se da voie de sus.
Per total, un articol cu vreo 200 de cuvinte prea lung care nu face decat sa ne confirme ce stiam deja cu totii: ca la Academia Catavencu n-au mai ramas decat niste baieti tristi, care ar vrea si ei sa le suga cineva “arta”.