CASA DE LICITATII GOLDART
www.goldart.ro

Licitaţia nr. 45 a Casei Goldart, de duminica 25 aprilie, începe cu o ofertă de artă decorativă, constituită, de astă dată, din două tehnici. Astfel, serviciile de porţelan pentru aperitiv şi „five o’clock”, provenite din ateliere germane (sec. XX) se evidenţiază la secţiunea ceramică, în timp ce fructierele, coşuleţele pentru dulciuri şi tăvile lucrate în ateliere englezeşti, germane, italiene din prima jumătate a sec.XX, sunt reprezentative pentru „metal comun”.

În schimb, secţiunea carte oferă o diversitate mai mare, printre lucrările propuse aflându-se scrieri despre Bucureştii vechi, artă românească şi universală, poezie şi proză modernă, istorie, teme juridice şi altele.

Amatorii de artă contemporană se pot delecta cu lucrări ale unor maeştri consacraţi ai zilelor noastre (Ion Grigore, Vladimir Şetran, Ion Murariu, Vasile Grigore, Ştefan Câlţia, Mady Dinu, Ana Ruxandra Ilfoveanu etc), dar şi ale unor plasticieni din  generaţia de mijloc, nu mai puţini cunoscuţi (Ion Iancuţ, Vasile Murivale, Cristian Brădescu, Dorin Creţu, Ion A. Delamare etc).

La rubrica grafică selectăm operele unor Eugen Ispir, Alexandru Ţipoia, Petru Iorgulescu Yor, Miliţa Petraşcu, Nuni Dona, Radu Drăgoescu, Ion Alin Gheorghiu, Eva Cerbu, Adam Bălţatu, Eugen Drăguţescu, Octav Angheluţă, Ligia Macovei sau Nicolae Grigorescu – acesta prezent în expoziţie cu un „Crâng” selectat anterior pentru a participa la expoziţia „Selecţiuni din colecţii particulare constănţene”.

Figura umană şi peisajul sunt cele mai bine reprezentate genuri la rubrica pictură. Pentru primul gen reprezentative ni se par operele unor Mircea Ciornei, Otto Briese, Octav Băncilă, George Loewendal, Ion Popescu Negreni, Alexandru Moser Padina, Francisc Bartok, Petre Bulgăraş, Niculina Dona Delavrancea, Gh. Ionescu Sin, Gheorghe Vânătoru, Nicolae Tonitza. „Nudul” lui Nicolae Tonitza (foto) a participat la expozitia organizata de Muzeul „Vasile Parvan” din Barlad, ce a comemorat 100 de ani de la nasterea artistului in 1986 si are o estimare cuprinsa intre 74000 si 80000 lei.

Amatorii de peisaj au posibilitatea să aleagă dintre lucrările mai multor maeştrii: Horia Bernea, George Nichita, Adam Bălţatu, Jean Cheller, Ion Popescu Negreni, Gheorghe Petraşcu, Henry Vintilescu, Tibor Erno, Samuel Mutzner, Dumitru Brăescu, Sandor Ziffer, Leon Al. Biju, Rodica Maniu, Nicolae Enea, Partog Vartanian. O mentiune aparte merita lucrarea lui Jean Cheller, („Ambarcatiuni in port” ulei/placaj, foto) o marina extrem de atragatoare, cu o estimare cuprinsa intre 36000-40000 lei.

O lucrare de exceptie este „Strada la Sorrento” de Gheorghe Petrascu, (foto) datata 1907, care, prin masivitatea volumelor si concentrarea luminii in pete puternice atesta stilul sau viguros. Lucrarea a fost estimata la 110000-130000 lei.

De remarcat cele câteva peisaje dobrogene semnate Gheorghe Zamphiropol Dall, Benone Şuvăilă, Adam Bălţatu, Tibor Erno, Silvia Panaitescu, sau nesemnate, dar reprezentative pentru această temă atât de dragă artiştilor noştri din perioada interbelică.

Nu in ultimul rand, as dori sa multumesc presei si televiziunilor care ne-au fost intotdeauna aproape, dumneavoastra celor care ati inteles ca arta romaneasca trebuie sustinuta si promovata. Pe de alta parte, as vrea sa stiti ca, la randul nostru, va putem oferi informatiile necesare in domeniul artei, atunci cand aveti nevoie de ele si ni le solicitati.

Cu deosebita stima,

Luminita Ghildus

General Manager

Goldart Auction House

0040 21 3123167

www.goldart.ro

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.