Pe la începuturile artei fotografice se puneau deja pariuri apropo de sfârşitul picturii ca artă, ce s-a îndepărtat prin abstractizare de confruntarea directă.
La o distanţă de un secol fotografia contribuie decisiv la transformarea picturii figurative ce recuprează înfruntarea cu realitatea fotografică, ocolită acum un secol.
Cea mai mare parte a pictorilor contemporani români folosesc pentru a-şi elabora picturile ecrane de video proiecţie suprapuse peste pânzele ce urmează a fi pictate. Pictura este controlată prin şi de mai ales de fotografie. Odată pânza pictată este stins şi becul videoproiectorului ori a retroproiectorului. În compoziţie sunt introduse ori scoase elemente prin colaje fotografice.
Antecedentul Vermeer care-şi proiecta şi construia singur o cameră obscură nu e deloc departe. Scânteia picturii se aprinde însă şi dincolo de evoluţia cu plasa de siguranţă a playback-ului fotografic. Există şi pictori care activează live fără a se lăsa controlaţi de luminile colorate ale videoproiecţiei de peste umăr.
Consumul masiv de imagine fotografică rămâne imortalizat în pictură prin bucuria descoperirii neorealismului Şcolii de la Cluj la scară europeană.
“Nu e prea mare diferenta intre a face literatura direct pe computer ,hranindu-te cu informatii mai mult sau mai putin prelucrate de pe internet (colaje directe de multe ori!) si a face arta folosindu-te la notat si compus de laptop, aparat de proiectie si iar laptop, camera foto si internet, totul pentru a reda imagini fotografice care surprind aspecte din inechivocul realitatii cotidiene. Se stie ca in arta nimic nu este interzis! “Stiinta secreta ” a lui David Hockney demonstreaza ca artisti mari au folosit cu prisosinta tot felul de sisteme de proiectie, cu mult inainte de prima jumatate a sec.XVI, de cand mai multi istorici de arta au argumentat in spiritul ideii ca anumiti pictori s-au folosit de camera obscura in lucrul lor (Canaletto si Vermeer in mod special!) Bineinteles ca acest lucru era facut in mare taina, pentru a nu da apa la moara colportorilor… ca si astazi (cu diferentele de rigoare, informatie si normalitate) de altfel.” – Ioan Burlacu