Un interviu publicat in revista Niram Art, nr 19-20 2009 din Madrid, Spania.
Revista in format PDF:
http://revistaniramart.files.wordpress.com/2009/07/revista-niram-art-201.pdf
link la articol varianta engleza:
1. Spontaneitatea fotografiei – posibilitatea de a obtine o lucrare completa intr-o fractiune de secunda., proprietate cu care si-a castigat locul in randul noilor arte.
2. Fotografia are caracter documentar incontestabil superior picturii. Astfel fotografia poate reda o imagine din realitate, care poate deveni in caz extrem chiar proba in instanta, lucru pe care realismul din pictura nu il poate dovedi.
3. Fotografia a ajuns extrem de accesibila si usor de obtinut, odata cu dezvoltarea tehnologiei digitale, lucru care o si banalizeaza de altfel.
Desigur am inceput cu alb-negru, dar in permanenta am lucrat la majoritatea temelor si proiectelor atat color cat si alb-negru (chiar daca pe cele alb- negru nu le-am expus asa frecvent, din motive tehnice; in ultimii ani toate agentiile, ziarele si revistele publica aproape exclusiv color).
In permanenta am la mine atat un aparat digital cat si un aparat pe film, alb-negru. Decizia o iau dupa caz; unele lucruri pe care le observ pot fi esentializate mai bine in alb-negru sau au un aspect grafic deosebit, care se preteaza in varianta monocroma. Atmosfera din locul respectiv poate fi redata uneori mai bine in alb-negru. Unele cadre le „vad direct alb-negru”; stiu sigur ca asa trebuie sa le fac. Chiar poti concentra atentia asupra subiectului sau asupra unor elemente de simbolistica, eliminind poate o cromatca imbacsita, in favoarea unor tonalitati de griuri valoroase.
In alte situatii poti intalni o cromatica deosebita, accentuata de o lumina foarte buna, ceea ce „te obliga” sa fotografiezi color. Asta te poate salva in lipsa unui subiect evident. Poate fi apreciata o fotografie chiar si numai pentru cromatica buna pe care o are.
Lucrez ca fotoreporter din 1997. Ca atare m-am specializat pe fotografia documentara si am facut foarte multe fotoreportaje.
Am invatat ca fiecare are o poveste de spus. Provocarea e sa o descoperi, sa stii sa o asculti si sa o relatezi. Initial ma documentez pe tema pe care mi-am propus-o si incerc sa stabilesc niste contacte. Cand ajung pe teren, primul lucru si cel mai important e sa relationez cu oamenii de acolo. Secretul cred ca e naturaletea cu care te comporti.
E decisiv sa-i castigi increderea celui cu care ai de-a face; de tine depinde daca omul respectiv te va pofti in casa sau iti va intoarce spatele. Desigur explic cam ce vreau sa fac, ca sunt jurnalist.
La proiectele personale ma organizez in asa fel incat sa am suficient timp, sa stau cat e nevoie; sa nu grabesc lucrurile. Din momentul in care esti acceptat de interlocutor poti lucra in voie si totodata si “subiectul” isi poate desfasura activitatea natural.
Imi place sa fiu cat mai discret si ma refer aici chiar si la aparatura. Imi e mult mai confortabil sa lucrez cu un aparat mic, care nu starneste curiozitatea. (Eu lucrez de obicei cu un Bessa R pe film, cu un digital Olympus C7070 si mai nou cu un Nikon D300). Nu e de dorit sa ajunga fotograful in centrul atentiei: “Uau, ce aparat! Ma filmati…?”
N.A. A retusa sau a nu retusa?
Cum spuneam fotoreportajul are caracter documentar; menirea lui e sa relateze ce se intampla in acel loc; practic nu ai voie sa intervii si sa manipulezi lucrurile. Oricum intr-un mod subiectiv se transmite si perceptia ta.
Pentru mine acesta e un principiu de baza. Din acest motiv nu prelucrez deloc fotografiile; nu le tai, nu le fac reincadrari; nu le schimb lumina sau culorile, tocmai pentru a reda cat mai bine cu putinta atmosfera care era in timpul evenimentului.
Cand fotografiez sunt foarte atent la incadrari, la compozitie, la cromatica si la gesturile personajelor. Esti nevoit sa tii seama de toate criteriile intr-un timp extrem de scurt dupa care declansezi – si cu asta gata, zic eu, restul e pictura. Desigur imi asum greselile pe care le fac inevitabil.
N.A. Surprinzi multe elemente din viata satului. Ce te atrage la aceste reportaje?
Prefer fotoreportajul cu caracter social; cu asta ma simt cel mai confortabil.
Lucrez pe termen lung la un proiect “Traditii in Tranzitie”, incepand din 2000. Practic mi-am propus sa documentez cum e viata de zi cu zi intr-un sat izolat de munte din Apuseni, in pragul integrarii Romaniei in UE. Astfel, am fost frecvent la Rogojel, unde am facut o serie de fotoreportaje despre munca campului la cartofi sau la fan, distilarea palincii, sacrificarea mielului de Paste si taiatul porcului etc.
A fost interesant de constatat ca in satul respectiv, in care nu a fost colectivizare, s-a pastrat nealterat stilul de viata. Ce nu a reusit sa schimbe Razboiul si mai apoi comunismul a reusit Globalizarea nostra cea de toate zilele…
Din 2003 am facut echipa cu doi francezi. A urmat in aprilie 2007 expozitia “Le mond selon Rogojel” la festivalul multimedia Est-Ouest Die, Franta. In martie 2008 expozitia “Traditii in tranzitie la Rogojel” la Casa Matei Corvin, Cluj Napoca si in mai – noiembrie 2008 expozitia a fost organizata de Muzeul de Arta Comparata Sangeorz Bai, Bistrita-Nasaud. Tema cu sacrificiul porcului s-a dezvoltat ulterior intr-un nou proiect – „Traiasca Porcul”, la care am lucrat impreuna cu artistii Maxim Dumitras si Cosmin Nasui. Acest proiect a fost expus in decembrie 2008 la Muzeul Taranului din Bucuresti si ulterior am fost invitati de Institutil Cultural Roman din Venetia sa-l expunem in cadrul Bienalei de la Venetia, in noiembrie 2009.
In primul rand mi-am dat seama ca e abia inceputul… de vreme ce mi-am propus sa fac cate o fotografie pe zi, timp de un an; cred ca este si un exercitiu de perseverenta.
Intr-adevar, am avut reala senzatie a unui calendar personal. Mi-am amintit multe detalii dincolo de imaginea din ziua respectiva. E interesant ca am ocazia sa fiu mereu in alt loc, sa cunosc mereu alti oameni.
In privinta asta sunt mai conservator.
In 1994 – 1995 am lucrat ca pictor ceramist la fabrica de portelan din Sighisoara. In acea perioada am avut si un ateler de pictura in Cetatea Medievala. Desenul si pictura m-au pasionat mult, dar odata ce am ajuns student la Universitatea din Cluj-Napoca am inceput fotografia. Dupa mai bine de 10 ani am inceput sa pictez din noi. Ma inspira caligrafia chineza si pictura japoneza. Simplitatea si spontaneitatea acestor tehnici se apropie intr-un fel de fotografie si in felul acesta se incheie oarecum bucla.
Intr-adevar, nu am abordat deloc acest subiet. Stim prea bine ca erotismul atrage atentia garantat, dar totodata este si riscul ca privitorul sa admire exclusiv modelul si sa uite complet de fotografie si de autor. Dau dovada aici de egoism, dar asta cred.
Recent Comments