In avampremiera Culturhalle prezinta trailerul documentarului „Lumea văzută de Ion B…”, in regia lui Alexander Nanau, care spune povestea unuia dintre cei mai importanti artisti romani contemporani, Ion Bârlădeanu. Descoperit acum un an intr-o ghena de pe Calea Mosilor, artistul a expus recent lucrari alaturi de cele ale lui Andy Warhol, la Londra. Alexander Nanau propune un documentar-colaj despre un artist necunoscut si despre colajele pe care le-a facut din ziare şi reviste timp de 30 de ani. Filmarile au avut loc in 2008 si 2009, intr-un bloc din centrul Bucurestiului, la Galeria H’Art, dar si la o expozitie din Basel.
Mai mult decat atat, Ion si-a dezvoltat singur talentul nativ pentru desen si, incepand cu anii ’60, a creat atat desene cat si nenumarate colaje (pe care le numeste „filmele mele”) care acum, dupa ce timp de cateva decenii au stat ascunse printre gunoaie, sunt pe punctul de a-i aduce celebritatea internationala si de a-l aseza alaturi de marii creatori ai genului precum Richard Hamilton, Tom Wesselmann, Marcel Duchamp sau Andy Warhol… In lucrarile sale, Ion Barladeanu, acum reprezentat de galeria H’Art, a adus o critica ironica la adresa regimului comunist si mai apoi la adresa politicienilor post-revolutionari.
Povestea a inceput in decembrie 2007 cand unul dintre cei mai tineri galeristi din Romania, Dan Popescu, proprietarul galeriei H’art, şi-a parasit biroul caldut si luminos pentru o scurta vizita in apropiere. Destinatia sa nu era atunci atelierul vreunui pictor ce astepta sa fie descoperit ci curtea interioara a unui bloc de pe Calea Mosilor. Aici avea sa il intalneasca pe Ion Barladeanu un batran slab, murdar, imbracat într-o haina de piele lunga pana la glezne, intruchiparea perfecta a spiritului de fronda.
Astazi Ion Bârlădeanu s-a apucat din nou sa lucreze. Locuieste intr-o garsoniera si are o renta lunara, obtinuta in urma semnarii unui contract cu galeria H’art. Din cele 40 de colaje realizate, 10 sunt geniale, spune Dan Popescu.
sursa: culturhalle.blogspot.com
Am fost emotionat de documentarul difuzat de HBO. Felicitari regizorului Alexander Nanau (finalul e incântator, nea Ion pedalând vesel pe bicicleta pe care si-a dorit-o toata viata). Felicitari lui Dan Popescu, pentru deschiderea cu care l-a abordat pe IB, pentru proteza dentara, pentru garsoniera unde l-a mutat. Cat despre Bârladeanu, jos palaria! In primul rând pentru colajele sale si apoi pentru sufletul sau inocent.
Subscriu fata de cele spuse de Emil si adaug : ” m: mai ti minte cand m-ai picatat? IB: Nu. m: pai sunt … IB: ai fost politist … militian” (am incercat sa-mi amintesc dialogul dintre IB si … militianul din satul natal – excelent IB)
Am ramas uimit ca se fac si lucruri extraordinare in tara aceasta.nu sunt un cunoscator de arta dar mi-au placut colajele realizate de IB.
Va felicit pentru ceea ce a-ti facut atat Alexander cat si Dan.
Este ceva extraordinar.
Nu am crezut ca in Romania se pot face astfel de lucruri.
FILMUL ESTE FANTASTIC
FELICITARI
Am ajuns aici dintr-o intamplare. Trecand grabit peste ceea ce credeam ca vreau sa vad, am ajuns sa privesc ceva ce in prima faza mi-a atras doar atentia. Nenorocul de atunci a facut sa nu-mi pot satisface dorinta de a-mi completa spontaneitatea atentiei cu profunzimea de care acum stiu ca am fost privat atunci.
Dar lucrurile nu au ramas asa. Pentru ca in alta zi, din intamplare, mi-au ajuns in fata ochilor aceleasi imagini familiare. Imaginile unui film reportaj care prima data nu reusise decat sa-mi starneasca atentia. De la acest prag am si reluat evaluarea perceptabilitatii. Numai ca ceva sa intamplat. Ceva ce mi-a transformat fragila nuanta de atentie in ceva emotionant; in ceva ce a facut ca in ochii pe care-i pastram pentru perceptia cotidiana, sa apara acum, asa, in urama ceea ce vazusem, …sa apra lacrimi.
Acel ceva este un amestec de simplitate, genialitate, si paradoxal, bucurie si tristete in acelasi timp. Am si acum lacrimi in ochi. Si este pentru prima data in viata mea cand lacrimile imi umezesc ochii nu doar din entuziasmul fericirii sau din amaraciunea unei suferinte. Este pentru prima data cand lacrimile imi curg pe obraz pentru fericire si tristete in acelasi timp. Pentru bucurie si amaraciune. Este un sentiment straniu. Sa nu-ti poti stapani lacrimile nestiind de fapt pe moment, carui argument trebuie sa ii dai crezare. Plang oare de bucurie…? Plang oare de tristete…?
Ca sa poata deschifra si altcineva starea mea, trebuie sa mai spun cateva lucruri. Cel mai important de spus este un nume. Si acest nume este Ion Barladeanu. Ion Barladeanu care pentru mine pana acum nu insemna nimic. Bucuria si tristeatea sau nascut in mine datorita unui genial film in care un om ca Dan Popescu, cum probabil rar mai exista, a reusit sa puna in valoare pe langa latura artistica a unui talent necunoascut, si emotionalitatea unei triste realitati. Genialitatea celui care a semnat scenariul, regia si imaginea, Alexander Nanau, a facut ca acest film sa fie probabil cel mai bun film reportaj pe care am reusit pana acum sa il vad. Filmul reportaj se numeste „Lumea vazuta de Ion B.” si este probabil si cel mai bun film reportaj realizat de HBO.
Intr-o lume in care ipocrizia, nonvaloarea, impertinenta, falsitatea si lipsa de bun simt sunt pretutindeni in jurul nostru, avem noroc ca expresia artei ne salveaza frumosul care nea mai ramas ascuns undeva acolo in noi, ferit in sufletele noastre de invadarea chich-ului si a lipsei de expresivitate a nuantelor curate spiritual. Am descoperit cat de uman este talentul si expresia acestuia. Am aflat ca nimeni si nimic nu poate aseza lucrurile altfel decat asa cum sunt ele. Am vazut cum un gropar betiv poate fi genial. Acum ma intreb ce as fi putut eu sa fac pentru el. De ce a ajuns sa fie betiv? De ce a muncit doar in locuri grele cu gandul doar de a avea putinul care sa-i dea sens vietii de maine? De ce societatea nu este capabila sa depisteze astfel de talente si sa le puna in valoare pentru a fi modele pentru noi toti? Dar in acelasi timp, gandindu-ma la mizeria in care de-a lungul istoriei nenumarati artisti si-au nascut operele, pot sa spun acum ca genialitatea este lipsita de plan, este incapacitatea dorintei culpave, este amestecul de a gandi si a creea, este emotia de a face ce iti este menit sa faci. Este pasiunea cu care expresivitatea talentului reuseste sa patrunda in sufletele avide de linistea si calmul artei.
Genialitatea sta in simplitate. Si ori de cate ori reusim sa trecem peste barierele ridicate de canoanele noii societati, reusim sa privim dincolo de ura si meschinarie. De multe ori am crezut ca arta sa exilat la marginea societatii si ori ce cate ori dorim sa o gasim trebuie sa facem eforturi considerabile ca sa intram in contact cu ea. Dar vazand acest film am realizat ca arta este acolo unde nu te astepti; este acolo unde poate nu a reusit sa patrunda meschinaria groteasca a uratului; este in sufletele ce stiu sa fie libere.
Imboldul de a scrie aceste randuri a venit din sentimentle contradictorii ce mi-au generat starea pe care o am acum. Ma bucur si sunt trist in acelasi timp. Ma bucur ca arta inca traieste acolo unde nu te astepti. Ma bucur ca mai exista oameni care sa puna in valoare asa ceva. Ma bucur ca genialitatea nu tine cont de conditia umana si ca cei ce in ziua de azi se considera „alesi” nici nu pot indrazni sa se apropie de esenta frumosului.
Pe de alta parte sunt trist. Sunt mahnit ca azi cand ne laudam cu atatea realizari, nu reusim sa punem in valoare ceea ce avem mai de pret. Sunt trist ca oranduirea umana nu e dreapta. Sunt mahnit ca majoritatea semenilor nostri nu pot face nimic pentru o cauza nobila. Sunt trist pentru ca de multe ori destinul este crud si nu da celor meritorii toata consideratia.
Dar poate ca acest amstec de bucurie si tristete face ca viata sa aiba senesul pe care coordonatele perceptiilor noatre reuseste sa il dea. Bucuria si tristetea este baza amalgamului de trairi si sentimente umane ce ne defineste ca oameni. Ceea ce este minunat, este ca aceste elemente simple ale manifestarii spirirtului uman, bucuria si tristetea, le-am trait astazi intr-un amestect perfect ca mi-a deschis supapa ce o tin mai mereu inchisa, incercand sa ma feresc de grobianismul cotidian. Acest amestec simultan de bucurie si tristete l-am trait azi vizionand un film emotionant: „Lumea vazuta de Ion B.”
Respect Dan Popescu, Gratitudine Alexander Nanau, Compasiune Ion Barladeanu.
ciudat documentaru pe HBO…parca eram eu ,cu catva ani in urma! m-am identificat cu nea Ion.as fi vrut si eu acu” vreo 20 de ani sa devin un mic artist,dar starea financiara nu mi-a permis si vreo catva ani am stat prin carciumi incercand sa ma autodistrug .eu cred ca colajele sale erau o “iesire”din aceasta realitate,ba mai mult, o negare a ei. nea Ion mi s-a parut un artist izolat,neacordat cu nimeni ,o insula de sine statatoare care nu urmeaza regulile continentului!ma bucur ca se poate ,ca cineva ca el a putut fi comparat cu warhol!
vad ca filmul a impresionat, a induiosat, a deschis ochi si suflete. eu nu l,am vazut, dar imi place sa vad ca cei care au fost atat de miscati de poveste sunt barbati. stiu povestea lui ion barladeanu.e intr,adevar impresionanta.o stiu pentru ca am stat pe calea mosilor,in blocul de langa ghena in care locuia ion barladeanu.stiu povestea pentru ca ion barladeanu a fost descoperit nu de dan popescu,ci de unul din cei mai buni prieteni ai mei, cu cativa ani inainte de succesul(pe deplin meritat) de care se bucura acum ion barladeanu si mai ales dan popescu. stiu povestea pentru ca o auzeam mereu si o vedeam in ochii prietenului meu profund impresionat de talentul si viata lui ion barladeanu.si stiu ca prietenul meu, neavand posibilitati materiale, a incercat timp de un an sa miste sufletul unor oameni cu bani pentru a,l scoate din mizerie si a,l promova pe ion barladeanu.dar nimeni nu a fost interesat.nimeni,in afara de dan popescu,care a mirosit imediat ce usi i se pot deschide folosindu,se de un asemenea talent si de un asemenea om, care renuntase de mult la cea mai banala pretentie de la viata.si nici acum nu are pretentii. in schimbul lucrarilor lui i s,a promis o casa si bani pentru trai.nu stiu nimic de bani,dar stiu sigur ca sta intr,un subsol extrem de mic, in nici un caz nu e vorba despre o casa decenta.macar o garsoniera. cu alte cuvinte este exploatat. imi pare rau daca am lasat o umbra peste toata povestea,dar m,au intrigat laurii de pe capul altora.
imi cer scuze daca am suparat si sper ca Bunul Dumnezeu sa,l aiba in paza Sa pe Ion Barladeanu.
realitatea nu conteaza, realitatea e ceea ce crezi tu ca e, eu cred ca ion barladeanu e fericit in subsolul extrem de mic, cred ca e multumit de viata lui de inadaptat. fericirea e posibila oriunde, acum cred ca ion b in loc sa-si gaseasca fericirea in neumarkt sau in alte peturi de bere si-o gaseste zi si noapte in colajele pe care le face, stiind ca nu l-ar face o garsoniera mai fericit, cum nimic, decat ceea ce simte el ca trebuie sa faca il face. in viata trebuie sa stii ce vrei, si el a stiut, nu conteaza cum traiesti, ci ceea ce simti. toti suntem nefericiti, dar nefericirea lui s-a transformat in arta, indiferenta fata de viata de rahat in care traim in filozofie pe care putini o inteleg.
Inca un om care s-a nascut intr-o tzara nepotrivita intr-un moment nepotrivit…
Din pacate(pentru mine) am avut privilegiul sa vad filmul abia in 6 ian. Si atunci intimplator.As fi fost de doua ori mai fericit sa-l fi PRIMIT ca dar de sarbatori caci asta este:o superba poveste de Craciun.Frumusetea povestii aproape ca estompeaza maretia personajului iar faptul ca aflam ca ION BIRLADEANU este un HARAZIT nici nu prea mai conteza.Tot ce-i doresc lui Ion Birladeanu(de fapt ce-mi doresc mie) este ca regretul sau de a”nu mai avea timp” sa nu aiba temei,iar schimbarea de statut sa nu-i altereze sufletul.
Felicitari lui Alex Nanau, felicitari HBO,multumiri lui Dan Popescu iar celor ce dirijaza institutiile care se ocupa de promovarea Romaniei le doresc sa aiba un dram de minte!
ce suflet si CE ARTA!
sper sa ii fie bine, cineva sa aiba grija si de mintea lui. am vazut ca fratii au fost puternic marcati de tatal comunist. el a conservat ce avea in suflet prin arta lui.
minunat documentar!
cati ca el, artisti, uitati, care nu traiesc ci supravietuiesc?
Do you have any idea why your feed got the recommendation from Themelis Cuiper :)? search engine result advertising veterans do not recommend something without a reason.
Si omul a fost Jegmanit apoi de Dan Popescu ala !