Foto: Vlad Petri
Povestea porcului în arta românească recentă, o poveste de şuncă şi spată, de lipsă, dorinţă şi violenţă este una dintre cele mai săţioase, palpitante şi semnificative istorii vizuale ale timpului nostru.
De la Mioriţa la Bisisica şi de la Nicolae Grigorescu la Ion Theodorescu-Sion, oile erau cîndva animalul-fetiş, totemul naţional. Însă în epoca de aur socialistă, în tranziţia post-comunistă şi în consumismul actual, porcul a luat partea leului.
Porcul este semnul lipsei în arta anilor 70-80. Porcul devine semnul plinului în arta de după 1989. Uneori chiar semnul prea-plinului, al insuportabilului. De la porcul mitic de Crăciun la mititeii miticilor la iarbă-verde, şi de la aceştia la cotletul preambalat igienic, din vitrinele frigorifice ale supermarketurilor (unde nu se mai numeşte porc, ci devine un cod: „Ofertă specială”, „Două bucăţi” etc.) este un întreg parcurs pe care se însăilează diverse unghiuri, junghiuri şi înjunghieri ale fratelui din cocină.
De la semn dureros al Istoriei mari la semn intim al istoriei private, de la semn al nivelului de viaţă la semn al impactului pe piaţă, povestea porcului în arta românească ne ţine în suspans într-o expoziţie de Crăciun a anului 2009, cu Ion Bârlădeanu, Ion Grigorescu, Iosif Kiraly, Teodor Graur, Marian Zidaru, Matei Bejenaru, Victor Man, Ovidiu Feneş, Dumitru Gorzo, Mircea Suciu, Dan Perjovschi, Vlad Nancă, Suzana Dan şi Tara (von Neudorf).
Vernisaj de post, vineri 11 decembrie, ora 18.00, la Centrul Naţional al Dansului, Bucureşti. Va fi lansat un produs tipografic …de porc,de calitate superioară, în tiraj limitat, ştampilat, numerotat şi semnat, după dorinţă, de artiştii expozanţi. Expoziţia va fi deschisă pînă în ianuarie 2010. Ulterior va fi itinerată la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, partenerul acestui eveniment, alături de Art Act şi InterArte din Cluj-Napoca.
Erwin Kessler – curator
“… de porc @ CNDB” de Valentina Iancu
Foto: Valentina Iancu
Vineri, 11 decembrie s-a deschis la Centrul Național al Dansului una dintre cele mai bune selecții tematice de artă românească contemporană din acest an. Tema pe care o propune curatorul Erwin Kessler este prezența procului în arta vizuală. Atât cât micul spațiu expozițional improvizat la CNDB o permite, selecția pertinentă a lucrărilor reușește să evite fără doar și poate banalitatea uniformă pe care o risca un laitmotiv la nesfârșit repetat.
Porcul, animanul cu cel mai mare coeficient de inteligență și totodată cel mai împuțit dintre animale… Animalul care din asocierile lui Orwell guvernează societatea comunistă. Dl. Kessler îi găsește cele mai diverse simboluri în gândirea românească și îl identifică cu un lait-motiv semiotic al “lipsei” din perioada comunistă. Societatea de consum, devenită capitalistă mai târziu în spațiile ex-comuniste, are în sfârșit acees la hamburgari și carne la metru cub. Animale moarte în toate vitrinele magazinelor, animale moarte în frigider, pe masa din bucătărie… Prezența porcului- un premiu al capitalismului? Pentru că se apropie Crăciunul povestea porcului în arta româneasca ne va spune poftă bună!
Expoziția cupride o selecție de lucrări de pictură, grafică, folografie și new media semnate de cele mai importante nume ale momentului din arta românească: Ion Bârlădeanu, Ion Grigorescu, Iosif Kiraly, Teodor Graur, Marian Zidaru, Matei Bejenaru, Victor Man, Ovidiu Feneș, Dumitru Gorzo, Mircea Suciu, Vlad Nancă, Dan Perjovschi, Suzana Dan și Tara (von Neudorf).
Perspectivele și viziunile sunt diferite, imaginea porcului creînd o unitate perfectă în diversitatea simbolistica și stilistică. De la satira societății grohăitoare a lui Dan Perjovschi, la logo-ul addidas aproape pop pe copite de porc din lucrarea lui Nancă expoziția oferă o multitudine de viziuni ce jonglează între comic și dramatic de la o lucrare la alta. Porcul sfârtecat din fotografiile lui Iosif Kiraly contrastează cu pucelușii roz, zburători pictați de Suzi Dan. Într-o opoziție formală trecut-prezent este purcica lui Gorzo care-și alăptează cei trei coconi cu porcul cu ironice trăsături politizate prelucrate din politicianul de azi, semnat de Tara. Lucrările problematizează mituri, icon-uri, amintiri despre trecut, prezent sau viitor și se compltează într-o interesantă instalație de simboluri diverse în care singurul rege rămâne omul-porc, porcul-om.
astia se lauda intre ei pentru orice prostie. expozitia asta e o mizerie si nimeni n-o s-o spuna. pentru ca vine un istoric de arta de la mnar sa-si laude un bun prieten. istoric de arta de la icr. lucreaza impreuna, le lauda unii pe altii si toate sunt bune si frumoase ca asa e tara in care traim. ii critica pe cei din afara cercului de gratii, restul numai miere!!! jenant.
sa se spuna ca expozitia asta e o adunatura de nume celebre cu lucrari de mana a doua! bine ca se maresc unii pe altii!
… expozitia asta e chiar de porc, dar nu norocul porcului
avem artisti cu nume si cota mare printre “expozanti” , a bun!
nu stiu ce e mai jenant “expozitia”, iefinul conceptului, nesimtirea unor marii artisti care au sarit sa fie intr-o asa treaba mare de hol. sau poate ati facut-o pt revolutie ’89 hahahaha
cat jeg, ce tristete, ce rusine bai artististilor ca de curator esti ramas anii ’70-’80 comunisti dar vrei sa te bagi si tu cu noua nomenclatura a artei. hai dati nainte’ cu PSD-ul si PR-ul artei actuale romaesti – dar mai nasol e ca va votati singuri si nu va recunoateti decat pe voi! pacat ca vreo 2-3 maxim artisti de acolo erau ok
PORCUL, REGELE ANIMALELOR! CEL MAI NOBIL ANIMAL. II DORESC VIATA VESNICA.
ii datoram traditia si cam tot ce e mostenire culturala in zona centralesteuropeana PORCULUI. fara EL am fi nomazi si acuma…
…..e flagrant cum unele dintre starurile noastre, care au dovedit ca au “fuleu” artistic in toata lumea buna a artei d peste hotare, s au supus unei astfel de invitatii. E sinistru sa gasesc atata lipsa de constiinta si implicit de subiect la oamenii astia, si mai mult d asta, unii ce stiu desena si picta cica, s au lamentat serios pe panzele alea ce le au urcat pe pereti ca sa reprezinte arta romaneasca.
Frati romani, sunteti inapoia epocii pe care o traim cu vreo 2 3 secole.
De ce ICR ul nu are lentile inkt sa vada artistii care chiar traiesc si lucreaza in prezent si cu noile revelatii despre omenire?
Peste oamenii astia pana si timpul refuza sa mai treaca. Pna si Perjovski e obosit de markerul ala cu care spune cva.
Macar nu dezinformati istoric, proclamandu-va artistii zilelor noastre. Artistii multimedia de azi din romania, care zburda deja prin istoria dimensiunilor cosmice, nu au nevoie de mascarada asta de kkt cu care voi va aduceti comenzile. Atata timp cat mizeria voastra artistica urmareste revarsarea de sume in cont, sunteti deja d neluat in seama. Nici urma de explorator la voi, nici urma de prospetime si mesaj care sa ne ajute sa pasim in noile dimensiuni. …Respect porcul, dar hai sa trecem de dansul ca in curand porcul se va ridica din regn si ne va arata cum se zboara si cum se capteaza energiile.
Aceasta expozitie e echivalentul unui show de TV d ala cu actori d kkt ce au iesit la rampa de sarbatori pe subiecte culinare din lipsa de bani/celebritate! Exclud din toata critica pe maxim 3 dintre expozanti. Ar trebui cva voi artistilor, la randul vostru sa ii inspirati pe ceilalti, care iau in piept viitorul. Asta e comoara ce ne o lasati?
Singurul lucru de apreciat in expozitia asta, este sinceritatea cu care v’ati prezentat. Ca mai mult nu se poate, banuiesc! Si atentie! expozitia a facut turul romaniei, ca sa se imputa toata tara de “proaspata”!!!!
Vbiti despre realitate si ajutati ne sa imblanzim haosul prin arta, artisti ai mainstreamului romanesc!
Pentru Flaviu;Subscriu! asa este,si ma bucur ca in peregrinarile mele prin aceasta tarisoara..nu sunt singurul care gandeste astfel. Un singur amendament-nici aia 2-3 nu sunt de fapt prea interesanti,daca stai bine sa te gandesti,au fost dar nu mai sunt.