the-readerSelf Reflecting 30 este caracterizarea în picturi clare şi limpezi, ca nişte simple propoziţii tăioase, a vieţii unei fete, pe nume Anto. O viaţă de est-europeană trăită jumătate în comunism, jumătate în postcomunism, tranziţie şi democraţie.

O cronologie a imaginilor esenţial de banale, ce leagă între ele sclipiri sincere de intimitate, dar şi amintirile comune unei generaţii ajunse acum la vîrsta de treizeci de ani. Imaginile pot arăta primele concluzii – unele, destul de categorice, altele, aproape duioase – ale cadranului ceasului privit tot mai des pentru a vedea timpul rămas. Iar pentru ca amintirile comune ale generaţiei sale să poată fi individual recuperate ori descoperite, Zoltan Bela realizează cîteva capsule autentice încărcate cu magia timpului. În ele sînt conservate: racheta-ascuţitoare, acuarelele „Pitic“, jocul de cărţi „Păcălici“ ori „Animale din continente“, cureaua uniformei de pionier etc. Acestea funcţionează ca un trăgaci pentru saltul în universul imaginilor pictate dedicat lui Anto.

Picturile din Self Reflecting 30 invită la realitatea intuită prin identificare afectivă cu personajul feminin Anto. Din picturi poţi vedea ce-i place lui Anto şi ce nu. Îi place, spre exemplu, să citească indiferent unde, fie în metrou, ca în lucrarea News, ori pe caldarîm, ca în The Reader. Ori îi mai place să capete cadouri, ca în The first watch, The gift II, Christmas Joy, sau să le întoarcă, precum în Supermom. Fina calitate comun numită de portretist este amplificată înspre întreaga atmosferă a picturilor lui Zoltan Bela. Întîlnirea razelor de soare, trecute prin fereastră, cu portrete modelate într-o lumină aurie, vermeeriană, are efecte magnetizante în imagini precum Supermom ori The feeling.

Deşi are educaţia academică şi stilistică formată la „Şcoala de griuri de la Cluj“, Zoltan Bela nu este nici crud realist, dar nici enigmatic romantic. Iar universul său nu este atins de probleme sociale ori încărcat de anxietate, crispare ori alienare. (Pentru iubitorii Noului Val din cinema-ul românesc, pictura lui e mai aproape de Marilena de la P7 a lui Nemescu, decît de Moartea domnului Lăzărescu a lui Puiu). Aşa încît pictura acestuia reuşeşte să dea o faţă umană, domestică unor subiecte convertite politic ori propagandistic, precum ziua în care pioniera Anto a fost pusă la panoul de onoare (Pride) ori cea în care Moş Gerilă venea la serviciul mamei cu cadouri (Christmas Joy).

În continuarea cronologică a acestui fir epic al transformării fetei în femeie, este introdus cel de-al doilea personaj al picturilor din Self Reflecting 30. Acesta este Luca, băieţelul superrapid, iar Anto este simbolizată de jucăria din mîna sa (Femeia elastic). Iar acest „nano-univers“ sensibil şi autentic îl închide în circuit pe tatăl căruia îi datorăm povestea pictată.

––––––––––

* Anto e soţia lui Zoltan Bela, iar Luca este fiul lor.

Zoltan Bela, “Self Reflecting 30”, Point Contemporary, Bucureşti

Articol publicat in Observator Cultural Numarul 499 din 05.11.2009

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.